Biblioteca Județeană din Tulcea a găzduit Expoziția „Învierea Domnului în culorile Dobrogei”

În foaierul Bibliotecii Județene din Tulcea a avut loc astăzi, 30 martie, vernisajul expoziției „Învierea Domnului în culorile Dobrogei”. Vizitatorii au putut vedea icoane din secolul al XVIII- lea, dar și un stand de Evanghelii vechii. Expoziția a fost deschisă de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcei.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Felix Neculai, purtător de cuvânt al Episcopiei Tulcei: „Sunt expuse 22 de icoane din secolele XVIII – XX reprezentând Învierea Domnului în cele două chipuri iconografice ortodoxe ‘Pogorârea la iad’ și ‘Femeile Mironosițe la mormânt’. Dar și tipul iconografic de influență apuseană Iisus ieșind din mormânt. Expoziția cuprinde și un stand de Sfinte Evanghelii datate din secolele XIX – XX cu frumoase reprezentări ale Învierii Domnului în ferecături metalice, lucrate manual de artiști localnici necunoscuți. Pentru prima dată sunt expuse publicului nu numai ca obiecte ale venerației religioase, ci drept valori de artă eclesială de secole XVIII – XX, icoane zugrăvite pe lemn, pânză sau metal de către renumiții artiști dobrogeni Ienache Cardaș și fiul său, Geo Cardaș, precum și de alți pictori. Piesele provin atât din colecția Centrului Eparhial Tulcea, cât și din Bisericile parohiale ale Protoieriilor Tulcea, Babadag și Niculițel”.

Comentarii Facebook


Știri recente