Aviz favorabil pentru Complexul teologic Nicolae Ivan din Cluj

Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat, în unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre pentru construirea unui complex teologic, pe strada Coastei, după cum ne informează Radio Renașterea. Primăria a concesionat gratuit Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, o suprafață de aproximativ 5.000 mp. în vederea realizării obiectivului. Aici va funcționa noul sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă, cu o capelă, săli de curs, două cămine, unul pentru băieți și altul pentru fete.

Mai multe informații a furnizat purtătorul de cuvânt al municipalității, Oana Buzatu:

„Proiectul a fost aprobat în unanimitate de voturi, după ce în partea prealabilă de avizare tehnică a documentației urbanistice au existat o serie de reveniri în comisie, întrucât a fost necesar ca proiectanții să facă unele modificări ale proiectului inițial care nu se încadra perfect în contextul clădirilor deja existente în zonă”.

Piatra de temelie pentru Complexul teologic „Episcopul Nicolae Ivan” a fost sfințită pe 23 mai anul acesta, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, cel care a avut inițiativa amenajării acestui spațiu. De atunci a fost eliberată autorizația de construcție, iar acum urmează să fie deschis șantierul.

„Se intenționează ca în această toamnă să înceapă propriu-zis lucrările prin amenajarea șantierului, urmând ca lucrările de construcție să fie demarate când timpul o va permite și va fi disponibilă o parte din fonduri”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, pr. Bogdan Ivanov.

La ora actuală, Facultatea de Teologie Ortodoxă funcționează în clădirile componente ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în Piața Avram Iancu nr. 18.

Comentarii Facebook


Știri recente