Au inceput lucrarile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane

Sub presedintia PF Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a inceput astazi prima sedinta de lucru a Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anul 2007. Sedinta Sfantului Sinod a fost precedata de oficierea Sf. Liturghii, la orele 08.00, si a Te-Deum-ului pentru deschiderea lucrarilor, care a fost oficiat de la orele 09.30, in Catedrala patriarhala. Mai multe detalii despre aceasta sedinta a Sf. Sinod am aflat de la pr. Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane: ‘Astazi, 12 februarie 2007, la resedinta patriarhala, sub presedintia PF Parinte Patriarh Teoctist au inceput lucrarile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane intr-o noua sesiune, cea a anului 2007. In cursul diminetii, membrii Sf. Sinod au definitivat textul pastoralei Sf. Sinod la Duminica Ortodoxiei, cand, in Biserica Ortodoxa Romana, asa cum de altfel se cunoaste, se organizeaza colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond este folosit pentru opera sociala a Bisericii, in principal, si pentru ajutorarea parohiilor sarace din tara si din strainatate. Lucrarile Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane au continuat in cadrul celor patru Comisii sinodale: Comisia Pastorala, Monahala si Sociala, Comisia Teologica si Liturgica, Comisia Canonica, Juridica si pentru Disciplina si Comisia pentru Comunitati externe, relatii inter-ortodoxe si ecumenice. In cursul dupa amiezii, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a reunit in plen’.

De asemenea, parintele consilier Constantin Stoica ne-a vorbit si despre ordinea de zi a sedintei de lucru din acest an a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane: ‘Pe ordinea de zi a Sf. Sinod se afla mai multe teme care vizeaza activitatea bisericeasca interna si externa, iar dintre acestea mentionam adresa Mitropoliei Moldovei si Bucovinei cu propunerea IPS Mitropolit Daniel privind canonizarea mitropolitului Varlaam al Moldovei. De asemenea, va fi evaluata asistenta religioasa desfasurata anul trecut in unitatile militare aflate in subordinea Ministerului Apararii Nationale, in cele din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, precum si asistenta religioasa desfasurata in penitenciare. Va fi evaluata activitatea desfasurata in anul 2006 de asociatiile care functioneaza cu binecuvantarea Sf. Sinod, si anume: Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi din Romania, Asociatia ‘Oastea Domnului’ si Fratia Ortodoxa Romana. Pe ordinea de zi a Sf. Sinod se mai gasesc cateva propuneri, si anume: o propunere a Sectorului ‘Patrimoniul Cultural National Bisericesc’ privind infiintarea unui Centru de pregatire profesionala a personalului de la muzeele si colectiile ecleziastice, precum si o propunere de infiintare a unei Comisii de studiere a situatiei Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist. Maine, in cadrul sedintei Sf. Sinod, potrivit Regulamentului pentru alegerea clerului superior, membrii Sf. Sinod vor desemna, prin vot secret, pe candidatii pentru postul vacant de episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei, Bihorului si Salajului’.

Comentarii Facebook


Știri recente