Au început lucrările la ansamblul Catedralei Mântuirii Neamului

Lucrările la Ansamblul Arhitectural „Catedrala Mântuirii Neamului” au început în mod oficial, miercuri, 15 decembrie. Pe terenul pe care se va ridica noua Catedrală patriarhală, aflat pe Calea 13 septembrie din Capitală, în apropierea Palatului Parlamentului, s-a făcut trasarea finală a axelor pentru sfântul locaș, informează TRINITAS TV.

„Împreună cu cele două societăți ‘Apolodor și Foradex’ am predat bornele gps și țărușii pentru axe, care vor folosi pentru escavările ce se vor face la pereții mulați și la fundație. Practic, Catedrala se va ridica din aceste borne gps”, a spus Pr. Insp. Iulian Ignat de la Sectorul Bunuri și Imobile Bisericește al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

De asemenea, în această perioadă se face amenajarea și organizarea viitorului șantier. Lucrările Catedralei urmează a fi finalizate, în cea mai mare parte, în decurs de patru ani.

‘Este un proiect foarte important. După cum puteți observa am început deja lucrările. Astăzi este o zi important pentru că facem măsurătorile finale, pregătim terenul și după Anul Nou începem official proiectul. Cred că în 3 ani și jumătate, patru ani, proiectul va fi gata.” a spus Franco Sticher, Manager de proiect.

Mai multe informații despre Ansamblul „Catedrala Mântuirii Neamului”, precum și despre etapele realizării acestui demers istoric, se pot afla consultând site-ul www.catedralaneamului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente