Au început lucrările de reabilitare a Bisericii Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc

Un incendiu puternic a izbucnit luni seară la Biserica ‘Sfântul Mucenic Pantelimon’ și ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’ de la Foișorul de Foc din București, mistuind în întregime turla principală. Credincioșii s-au mobilizat imediat și au salvat obiectele de cult, iar acum lucrează intens pentru a curăți sfântul lăcaș, sperând că duminică vor putea participa din nou la Sfânta Liturghie.

Motivul incendiului nu s-a putut stabili încă, dar se crede că acesta ar fi fost provocat fie de un scurtcircuit, fie din cauza unor focuri de artificii care s-au tras în apropierea bisericii. Deși stingerea focului a durat aproximativ trei ore, pompierii s-au aflat în curtea lăcașului, până dimineață pentru a supraveghea biserica. Enoriașii, împreună cu preotul paroh Marian Constantinescu și cu ceilalți preoți slujitori, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a salva obiectele de valoare din biserică. În cele din urmă, cupola bisericii s-a prăbușit împreună cu candelabrul.

‘Obiectele din biserică nu au fost afectate deoarece între timp ne-am mobilizat și toate obiectele de cult de valoare au fost salvate cu ajutorul enoriașilor noștri. Singura care este vizibil afectată este cupola. Ne bucurăm totuși că nu a fost afectată catapeteasma, care este de o valoare deosebită, mai ales pentru faptul că întreaga cupolă s-a prăbușit chiar în apropiere de aceasta. Acum avem nevoie de solidaritate pentru că vrem să reparăm cât mai repede biserica. Mulțumim enoriașilor noștri, care ne-au sărit în ajutor în miez de noapte și chiar i-au impresionat pe pompieri; aceștia au spus că la nici o biserică la care au mai fost nu au mai văzut așa o solidaritate. Chiar în acest moment, credincioșii sunt alături de noi; curăță obiectele de cult, spală și lucrează intens ca duminică noi să putem să slujim deja în biserică. Mulțumim domnului primar Nicolae Onțanu pentru sprijinul dat și ing. Ștefan Cliseru, care se ocupă de construcția unui așezământ social în apropierea bisericii și care imediat ne-a sărit în ajutor; a montat deja schelele și provizoriu va monta un capac din rigips pe care vom pune o imagine a Pantocratorului, astfel încât credincioșii care vor veni duminică să nu sufere atât de mult drama pe care au trăit-o cei care au văzut biserica în flăcări’, a declarat părintele Bogdan Teleanu, preot slujitor la Biserica ‘Sfântul Mc. Pantelimon’ de la Foișorul de Foc, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Apel la solidaritate

Cei care vor să ajute la reconstruirea turlei și a cupolei bisericii Parohiei ‘Sfântul Mc. Pantelimon’ și ‘Sfânta Cuv. Parascheva’ de la Foișorul de Foc pot să facă donații direct la biserica situată în str. Iancu Căpitanu nr. 24, sect. 2, București, sau în contul parohiei: RO75CECEB20736RON0354536. Alte informații despre modul în care se pot sprijini lucrările de reabilitare a bisericii pot fi obținute apelând numărul de telefon 021.252.76.03

Comentarii Facebook


Știri recente