Atelierele Patriarhiei Române și Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române participă la Târgul Internațional de veșminte, icoane, cărți și obiecte bisericești din București

Peste 60 de producători de obiecte bisericești din țară și din străinătate își vor expune, de astăzi, 10 iunie, până sâmbătă, 12 iunie, produsele în cadrul Târgului de Obiecte Bisericești, găzduit de Sala Palatului din Capitală. Târgul cuprinde: veșminte, icoane, cărți și obiecte bisericești. Scopul târgului este de a reuni firme și organizații care se ocupă cu producerea, comercializarea și întreținerea obiectelor de cult.

La eveniment participă și Atelierele Patriarhiei Române precum și Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române cu o gamă largă de produse.

Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS părintele Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal: „Avem Sfinte Vase, cădelnițe, Chivote și alte obiecte confecționate din metale prețioase, aur și argint, dar și din metale comune acoperite cu argint sau aur, de la atelierele de la Popești Leordeni.”

De asemenea, în cadrul Târgului sunt expuse icoane, dar și rase și reverende preoțești confecționate în Atelierele Patriarhiei: „Din secția de la Mănăstirea Pasărea avem veșminte și icoane cizelate, la această mănăstire funcționând o secție de cizelură în care se realizează atât icoane cât și racle cizelate în argint. Iar de la secția atelierelor Patriarhiei de la Mănăstirea Țigănești avem pulovere tricotate, veste, reverende și rase pe care le folosesc preoții”, a spus părintele Consilier Dionisie Constantin.

Comentarii Facebook


Știri recente