Atelier de lucru în cadrul Centrului de Resurse Drobeta

În sala Mitropolit Nestor Vornicescu a Episcopiei Severinului și Strehaiei, vineri, 25 mai 2012, începând cu ora 9:00, s-a desfășurat un atelier de lucru în cadrul Centrului de resurse pentru formare și dezvoltare personală „Drobeta”. După cum ne informează Cătălin Cernătescu, participanții la acest atelier au fost reprezentanți ai Radioului Lumina al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Centrul de resurse „Drobeta”, a luat ființă în cadrul proiectului FORTE și funcționează cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, începând cu data de 01.11.2011, având drept scop creșterea capacității Eparhiei Severinului și Strehaiei prin Centrul de resurse, de a furniza servicii de formare și consultanță, care să conducă la creșterea gradului de integrare socială și dezvoltare personală.

În prima parte a întâlnirii a fost prezentat atât proiectul FORTE cât și activitățile centrului, urmând ca în, cea de a doua parte a întâlnirii, părintele Daniel Săvescu, coordonatorul Centrului de resurse, împreună cu domnișoara Dan Mihaela, formator în cadrul Centrului de Resurse, să prezinte o sesiune de trening, numită comunicare eficientă. În cadrul acestei sesiuni au fost prezentate noțiunile de bază în comunicare precum și barierele care apar în comunicare.

Prin această acțiune, organizatorii au dorit să stârnească interesul participanților pentru ca pe viitor să devină beneficiari ai Centrului de Resurse. Proiectul FORTE este susținut financiar prin Programul Operațional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU și se derulează pe parcursul a 36 de luni, până în august 2013. Proiectul, inițiat de Federația „Filantropia” împreună cu Patriarhia Română și mai multe instituții de profil din străinătate, propune sprijinirea dezvoltării organizaționale a celor 9 eparhii implicate în proiect și a administrației Patriarhale.

Comentarii Facebook


Știri recente