Astăzi s-a născut Hristos

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 25 decembrie Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc în urmă cu 2000 de ani într-o peșteră din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc străjuiește de peste 1600 de ani, Biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena.

Nașterea Domnului, Praznic împărătesc cu dată fixă, numită în tradiție și Crăciunul, este sărbătoarea anuală a nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.

Istoria Nașterii Domnului ne este relatată de către Evangheliștii Matei și Luca. Din cele două surse scripturistice aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut din Fecioara Maria, care, la vremea nașterii Sale, era logodită cu Iosif, un bărbat „drept”, după cuvintele Evanghelistului Matei, care era din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve să adauge”, iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare că locul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului în care Iisus avea să copilărească. Evanghelistul Luca pune în centrul istorisirii sale despre nașterea Mântuitorului persoana Fecioarei Maria. El amintește de venirea Îngerului Gavriil la o fecioară din Nazaret, logodită cu un bărbat pe nume Iosif. Numele fecioarei era Maria, care în ebraică înseamnă „Desăvârșita”. Părinții Fecioarei Maria erau Ioachim și Ana, aceștia lăsând-o pe fiica lor la Templu, începând cu vârsta de trei ani. Astfel, Maria a rămas la Templul din Ierusalim până la 12 ani, vârsta la care fetele trebuiau, după tradiția iudaică, să se căsătorească. Preoții de la Templu, știind că fata nu mai putea sta aici după vârsta de 12 ani, dar cunoscând sfințenia vieții ei, au hotărât să o dea spre logodnă unui om mai vârstnic, pentru ca, în felul acesta, tânăra să-și păstreze fecioria. Sfântul Maxim Mărturisitorul exprimă foarte frumos momentul alegerii lui Iosif drept viitor logodnic al Mariei. După relatarea acestuia, Iosif, care avea atunci peste 70 de ani, ar fi fost ales dintr-un număr de 12 bărbați, care au primit 12 toiege. La rugăciunile preoților de la Templu, toiagul lui Iosif a înflorit precum odinioară cel al lui Aaron. În acest fel au știut care dintre ei era vrednic a se logodi cu Maria. Luca vorbește despre plecarea Mariei și a lui Iosif din cetatea Nazaretului în Bethleem, în urma poruncii lui Cezar August de a se face un recensământ general, astfel că toată lumea era constrânsă să meargă în cetatea strămoșilor pentru a se înregistra: ” În zilele acelea a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, Și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Și în ținutul acela erau păstori, stând pe câmp și făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Și iată îngerul Domnului a stătut lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un prunc înfășat, culcat în iesle. Și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alții: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut și pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Și, grăbindu-se, au venit și au aflat pe Maria și pe Iosif și pe Prunc, culcat în iesle. Și văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Și toți câți auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, slăvind și lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră și văzuseră precum li se spusese. Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece”. De asemenea, Sfântul Evanghelist Matei prezintă momentul Minunii din Betleemul Iudeii: Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Și cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: ‘Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu’. Și deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus”. În relatarea de la Matei, vedem cum un înger al Domnului vine noaptea, în vis, cu scopul de a-i risipi îndoielile lui Iosif care văzuse că Maria era însărcinată, dar nu știa că ceea ce are „în pântece este de la Duhul Sfânt”. În acest sens, el dorea să o lase în ascuns, fapt pentru care Evanghelistul îl numește drept, întrucât Iosif era dornic de a observa legea. Dreptatea sa era asociată deciziei de a nu-și expune soția; era în puterea sa să strice contractul, semnând o declarație în prezența martorilor, dar fără a face publice motivele. În urma visului pe care-l are, Iosif se hotărăște să ia la sine pe Maria, logodnica sa, înțelegând că ceea ce se află în pântecele ei este de la Duhul Sfânt. Totodată, îngerul îi vestește că numele pruncului va fi Iisus, ceea ce se traduce prin „Iahve este mântuirea”.

‘Colindul este o prelungire în istorie a cântului veșniciei, a doxologiei angelice (Lc. 2, 13-14), prin aceasta colindul fiind o parte a revelației făcute lumii prin îngeri. La îndemnul îngerilor, păstorii se îmbărbătează unii pe alții ca să meargă să vadă această minune. Aidoma se întâmplă și cu noi în această noapte prealuminată: ne îndemnăm unii pe alții să mergem în peștera-Biserică și să-L vedem pe Hristos Mesia chip luminos. Celelalte vestiri sunt elemente condescendente ce survin încadrării evenimentului Nașterii minunate în ciclul istoriei mântuirii: unele sunt afirmări imnice de factură dogmatică sau morală menite să jaloneze sfătuitor înțelepțirea noastră cea după Hristos, altele sunt recircumscrieri liturgice ale structurărilor culturale spre a se genera în creație re-nașterea și creșterea ei în chipul cel dintâi. Acum v-aș propune să medităm împreună la acest mare eveniment din perspectiva liturgicului „astăzi” și din perspectiva morfi-ului „chip”.

Era o noapte întunecoasă și rece, păstorii stăteau lângă foc păzind turmele lor, jos în valea de la Bet Sahur. Deodată se revarsă peste ei „o lumină mare/ca lumina cea de soare” și glas de înger se aude cântând: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14), ce minunăție! Ce „bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Lc. 2, 10), oare când va fi aceasta? Astăzi, adică atunci, atunci când L-au aflat în iesle înfășat păstorii, și astăzi pentru noi, când Îl găsim înfășat în inimile noastre. Căci aceasta este taina Crăciunului: Cel necuprins Se îmbracă în a mea frământătură. Dacă oamenii nu s-au suit la cer, Cerul s-a pogorât la oameni și s-a sălășluit întru noi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire (Rom. 1, 20). Și El se pogoară, se pogoară tot mereu, spune colindul, și „v-aduc pe Dumnezeu”, Dumnezeul care pășește ca un Părinte lângă odihna fiului său pentru ca să se bucure din străluminarea chipului lui. Când? Atunci și astăzi. Căci așa ne spune Sfântul Roman Melodul: „Fecioara astăzi, pe cel mai presus de ființă naște..”, iar „astăzi” nu are sens cronologic, fiind la secole de momentul însuși al Nașterii, ci un sens spiritual, ritual, atemporal, prin aceea că retrăirea, aducerea aminte de „vremea aceea” se petrece ca reactualizare, ca o contemporaneizare a noastră cu minunea aceea deoarece ei vin tot mereu și „v-aduc pe Dumnezeu”, pe „Dumnezeu adevărat/Soare-n raze luminat”. Este momentul întăririi credinței noastre zămislite din auzirea cuvântului „Fecioara va lua în pântece și va naște fiu,†¦, Imanuel – ce se tâlcuiește cu noi este Dumnezeu” (Is. 7, 14). Iar întărirea credinței zicem pentru că acum dobândim încredințare că, dacă tot ceea ce s-a vestit atunci, acum, când se „umplu vremile”, se împlinește. Căci pentru noi, Cel fără de început Se face Prunc, preschimbând prin Duhul pământul pătimitor în scaun dumnezeiesc: „Căci mitrasul tău scaun l-ai făcut și pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat”. Iar lucrarea aceasta nu este alta decât acea umbrire minunată a Duhului prin care Fecioara l-a primit „pe Cel făr†™ de-nceput, cum au spus proorocii”. Și noi, fraților, putem să primim Duhul. Ascultați-l pe marele Pavel întrebând: „Ați primit Duhul?” Și răspundeți-i: „Da, l-am primit în Botez!” Atunci fiți părtași nașterii lui Hristos în lume dând slavă Lui, înmulțind pacea și consensualizând voința voastră cu cea divină și atunci toți vor cunoaște că este cu noi Dumnezeu, că al Lui neam suntem, că despre noi ziceau îngerii păstorilor: „Va fi mare bucurie la tot poporul”. Și El este acum la ușa ta, colindă cerul și pământul așa cum zice marele Atanasie: „Căci Cuvântul Se întinde pe Sine pretutindeni: și sus, și jos, și în adâncime și în înălțime. Sus, în zidire; jos, în întrupare; în adâncime, în iad; în lărgime, în lume; toate le umple de cunoștința Sa†¦ a nimicit moartea și ne-a reînnoit, dar pe de altă parte fiind nearătat și nevăzut”. Îmbărbătați-vă, așadar, mărturisindu-vă credința unii altora și îndemnându-vă să veniți ca să „vedeți mare minune” cum „Fiul lui Dumnezeu, fiu Fecioarei se face” pentru ca toți să devenim fiii „Tatălui Meu”, ai părintelui ce pășește încetișor ca să-și vadă prin Fiul chipul cel zidit din nou întărit, din nou umplut de strălucire. Și iarăși să ne îndemnăm a fi „chip luminos”, chip ce întru toate făptuirile sale umblă ca ziua și nu în ascunderea întunericului, întorcându-i Lui chipul și cântându-i „nașterea Domnului nost†™/mare bucurie†™o fost”, adică reașezând între noi dialogul arătării chipurilor ca și chip din Chipul cel veșnic al Treimii. Acest dialog însemnând: înmulțiți vorbirea cu Dumnezeu și în cântări duhovnicești între voi și atunci „vine, vine iarăși Hristos pe acest pământ” pentru ca întru nașterea Sa din veci să înțelegem dumnezeirea, în nașterea din Fecioara să trăim nepărăsirea și dăruirea, iar întru nașterea din morți să dobândim nădejdea cea nepieritoare că toți înviem dacă ne re-înnoim întru „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru†¦ lumina cunoștinței” ce sfărâmă idolii acestui veac pentru ca îngerii să ne călăuzească mereu și mereu spre peștera Betleemului celui primitor de Hristos. Trăind în chipul Lui, chipul din noi strălucește cu putere spunând: „astăzi s-a născut Hristos/ Mesia chip luminos/ lăudați și cântați/ și vă bucurați” înspre folosința și mântuirea tuturor.

Atunci au cântat odat†™ îngerii păstorilor, însă pentru noi, fraților, cântă mereu „colindul clopotelor” și ne cheamă să ne îmbărbătăm și să mergem acolo unde se naște „mereu și mereu” Hristos și unde călătorește cu noi ca să putem trece dincolo de Golgota pentru ca să facem din pământul făpturii noastre peșteră a Nașterii Sale. Acolo ni se dă nouă ca sămânță a veșniciei Euharistia, rodul pomului vieții, cel născut în timp din Fecioara și în veci din Tatăl, minune peste a noastră știre, dar luminată întru a Sa trăire și pregustare în noi a veșnicei a Tatălui fericire. Îmbrățișați-vă unii pe alții în sărutarea păcii și cântați-vă unii altora ca „Nașterea lui Hristos să ne fie de folos”. Sărbători fericite și pline de binecuvântare!’ (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 25 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…

Oficial: Adresele Patriarhiei către autorități privind asistența religioasă și înmormântarea în cazurile de Covid, respectiv sărbătorirea Învierii

În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos, conținutul adreselor Patriarhiei Române către autoritățile publice…