In perioada 13-14 decembrie a avut loc la Universitatea din Freiburg, Germania, primul Forum International al Religiilor. Evenimentul s-a desfasurat sub tema ‘Islamul in Europa – intre politica mondiala si realitatile cotidiene’. Printre invitatii de marca, notam prezenta lui Dalil Boubakeur, rectorul Moscheii din Paris si Presedinte al Consiliului Francez al Cultului Musulman, care a sustinut astazi, 14 decembrie, prelegerea ‘Islamul in Europa – viziune si realitate’. Au mai conferentiat Arnold Hottinger, fost jurnalist la cotidianul ‘Neue Zürcher Zeitung’ si Gilles Kepel, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris, in cadrul caruia conduce un program despre lumea arabo-musulmana. Grupurile de lucru care s-au constituit, au discutat in special despre ‘islamofobie’ si despre relansarea vechilor prejudecati, despre islam si jurisprudenta europeana, cat si despre drepturile culturale in societatea moderna. De asemenea, au fost sustinute dezbateri cu privire la Coran si la posibilitatea lecturarii lui dintr-o perspectiva istorico-hermeneutica si, de asemenea, cu privire la toleranta si libertate religioasa. Forumul international si interdisciplinar initiat de Universitatea din Freiburg, isi propune sa aprofundeze problemele legate de islam din perspectiva istorica, teologica, sociala si culturala.
Asociația Femeilor Ortodoxe din Parohia Schiedam/Rotterdam a organizat pomenirea Doamnei Maria Brâncoveanu
Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu” a Parohiei „Sf. Grigorie Teologul“ din Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos, a organizat duminică pomenirea Doamnei Maria Brâncoveanu la biserica acestei comunități. Slujba a fost oficiată după Sfânta Liturghie…
Maica Domnului, o inimă de mamă care bate lângă inima lui Dumnezeu: Mitropolitul Teofan la hramul Mănăstirii Bistrița
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Bistrița din județul Neamț, unde a explicat de ce creștinii au atâta evlavie la Maica Domnului: „Ea știe precum nimeni altul cât de mult…
Episcopul Antonie alături de o comunitate suceveană la 30 de ani de la întemeierea bisericii parohiale
Episcopul Antonie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bosanci, județul Suceava. În ajunul hramului său, parohia a sărbătorit 30 de ani de la punerea pietrei de temelie a sfântului său…
Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” va avea loc duminică la Vaslui
Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu” va avea loc în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, duminică, începând cu ora 19.00. La festival sunt așteptați toți iubitorii și pasionații de muzică.…
„Am mai avut domnitori mari, dar niciunul ca el”: Sfântul Constantin Brâncoveanu, cinstit în Capitală
Martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu reprezintă una dintre cele mai frumoase pagini de istorie din marea carte a românilor, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul luni, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală. „Am mai avut domnitori…