Astazi au debutat ‘Zilele Mihai Eminescu’, la Botosani

La Biserica Uspenia din Botosani va avea loc duminica o slujba de pomenire a poetului Mihai Eminescu. Slujba este prilejuita de faptul ca anul acesta, pe 15 ianuarie, se implinesc 156 de ani de la nasterea poetului national Mihai Eminescu. Amanunte despre aceasta slujba, dar si despre alte evenimente, ne-a oferit parintele Teodor Candrea, parohul Bisericii Uspenia din Botosani: ‘De 15 ani incoace, in data de 15 ianuarie, sarbatorim pe cel care a devenit cel mai mare poet national al romanilor, pe poetul Mihai Eminescu. Si Biserica Uspenia este implicata in aceste manifestari care dureaza timp de trei zile, pentru ca in aceasta perioada se desemneaza premiul national Mihai Eminescu, subventionat de catre primaria locala, si prime pentru debut. Biserica este vizitata in aceasta perioada de poetii si vizitatorii care vin cu acest prilej, iar, in mod deosebit, in ultima zi se face un trisaghion al celui care a fost botezat la aceasta biserica. Sunt sarbatorile, am putea spune, atat a orasului, cat si sarbatoarea nationala a poeziei si in fiecare an ne rugam Bunului Dumnezeu ca sa le lumineze mintea si sa le indrume pasii celor care trec pragul bisericii noastre, incat sa devina cetateni demni si urmasi vrednici ai celor care au fost inaintasii nostri, printre care pomenim si pe luceafarul poeziei romanesti, Mihai Eminescu’.

‘Zilele Eminescu’ au debutat la Botosani astazi si vor continua pana duminica seara. Din programul manifestarilor de duminica face parte si lansarea unui CD, intitulat ‘Eminescu…dupa Eminescu’, la Memorialul de la Ipotesti. Seara, la Teatrul ‘Mihai Eminescu’ din Botosani va incepe Gala de decernare a premiului national de poezie ‘Mihai Eminescu’ pe anul 2005, pentru Opera Prima si Opera Omnia. In cadrul galei va avea loc un recital al actorului Ion Caramitru si spectacolul muzical ‘Deasupra-i cer de stele’, ce va fi sustinut de catre Orchestra de muzica populara ‘Rapsozii Botosanilor’.

Comentarii Facebook


Știri recente