Astazi, a fost intronizat noul Patriarh al Ierusalimului, Theophil al III-lea

Cu binecuvantarea PF Parinte Patriarh Teoctist, la acest eveniment a participat si o delegatie a Bisericii Ortodoxe Romane. Prezent la ceremonii, PS Vincentiu Ploiesteanul, Episcop vicar patriarhal si secretar al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ne-a oferit detalii in legatura cu evenimentul de astazi: ‘In prezenta membrilor prezenti la Sf. Mormant, a reprezentantilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, a autoritatilor din Grecia, a presedintelui Greciei, din Iordania, autoritatea palestiniana, chiar doi deputati israelieni, a avut loc ceremonia de intronizare, dupa care PF Patriarh Teofil, in cuvantul sau, a multumit lui Dumnezeu, fiindca Patriarhia si intreaga comunitate a Patriarhiei Ierusalimului au putut trece cu bine aceasta mare incercare care, dupa cum a spus chiar PF Sa in cuvantul sau, a zguduit intrega lume crestina, promitand ca va conduca ca un parinte, un parinte bun, comunitatea crestina, iar ierarhii si credinciosii de la Sf. Mormant vor cauta sa fie o faclie pentru intreaga lume crestina, o faclie asezata intr-un loc in altul’.

PS Vincentiu Ploiesteanul s-a referit si la momentele care au urmat ceremoniei de intronizare a Patriarhului Teofil al III-lea, cand au fost prezentate mesajele de felicitare adresate de Intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe: ‘Dupa ceremonia din catedrala, toate delegatiile impreuna cu PF Sa, am venit la resedinta patriarhala unde s-au citit mesajele Intaistatatorilor Bisericilor Ortodoxe, iar din partea Bisericii noastre a fost citit mesajul PF Parinte Patriarh Teoctist adresat noului patriarh al Ierusalimului. PF Sa a multumit aducandu-si aminte de cat de mult ajutor a primit Patriarhia Ierusalimului din partea Bisericii Ortodoxe Romane, de prezenta romaneasca care este astazi aici, in Ierusalim, si de exemplul frumos pe care romanii, prin prezenta si chipul frumos pe care pelerinii romanii au si il aduc aici in cetatea Ierusalimului’.

Ilijas Jannopoulos, actualul patriarh Theophil III al Ierusalimului, s-a nascut in tinutul Gargaliani, din regiunea Mesonia, Grecia, in 1952. In luna iulie a anului 1964 a intrat in comunitatea monahala a Sfantului Mormant. In acelasi an, a inceput studiile de teologie la scoala Patriarhala din Ierusalim, pe care a absolvit-o in 1970. La 28 iunie, acelasi an (1970), a fost tuns in monahism de PF Patriarh Benedict al Ierusalimului, primind numele Teofil. Cateva zile mai tarziu, la 1 iulie (1970), a fost hirotonit diacon de catre Arhiepiscopul Vasile al Iordaniei. Dupa 5 ani de slujire, in 1975 a fost hirotonit preot, de catre Arhiepiscopul Diodor de Ierapole. In acelasi an, a fost trimis la studii la Facultatea de Teologie din cadrul Universitatii din Atena, de catre Sfantul Sinod al Patriarhiei de Ierusalim. Intorcandu-se la Ierusalim, a lucrat ca secretar a Sfantului Sinod, al Scolii Patriarhale si al Manastirii ‘Sfantul Haralamb’. In 1978, a fost hirotesit arhimandrit, iar in anul 1981 a devenit membru in colectivul redactional al periodicului ‘Noul Sion’. Din acelasi an, (din) luna decembrie, a urmat cursuri postuniversitare, la Universitatea Durham, din Anglia. Dupa absolvire, in 1986, a devenit secretar in cadrul Departamentului de relatii Externe al Sfantului Sinod al Patriarhiei de Ierusalim. In 1988, a fost desemnat reprezentant al Patriarhiei de Ierusalim in cadrul Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor. Cativa ani mai tarziu, in perioada 1991-1996, a fost egumen al Manastirii ‘Sfantul Gheorghe-Purtatorul de biruinta’, din Cana Galileii. In perioada anilor 2001-2003, a fost reprezentant al Patriarhiei de Ierusalim pe langa Patriarhia Moscovei si a intregii Rusii si director al reprezentantei Patriarhiei de Ierusalim la Moscova. Din 2003, timp de un an de zile, a functionat ca responsabil Patriarhal la Doha, in Katar. Desemnat superior al asezamantului de la Sfantul Mormant in 2004, a fost ales, in acelasi an, membru al Sfantului Sinod al Patriarhiei de Ierusalim. La 14 februarie 2005, a fost ales si hirotonit Arhiepiscop de Tabor, iar la 22 august a fost ales de Sfantul Sinod in calitatea de Patriarh. Teofil al III-lea a devenit, astfel, cel de-al 141-lea Patriarh al Ierusalimului.

Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului este una dintre cele mai vechi Biserici Ortodoxe dat fiind faptul ca acolo a predicat pentru prima data Mantuitorul nostru Iisus Hristos si acolo s-au intemeiat primele comunitati ortodoxe. Despre importanta si depre organizarea actuala a Patriarhiei Ierusalimului ne-a vorbit PS Ioan, Episcopul Covasnei si Harghitei: ‘Patriarhia Ierusalimului este patriarhia de suflet a Ortodoxiei si as putea spune a intregii crestinatati, pentru ca acolo si de acolo s-a aprins flacara care a alungat intunericul de pe tot pamantul. De aceasta data, Patriarhia Ierusalimului are totusi un numar destul de mic de credinciosi, pe care-i pastoreste in partile Israelului de astazi si in partile Iordaniei, de asemenea, are mitropolii sufragrane. La aceasta data, asezamantul Sf. Mormant este condus de catre un mitropolit. De asemenea, comunitatea de la Nazaret este condusa tot de un mitropolit, iar cat de curand credem ca va fi si in Gaza, vechi scaun episcopal, in alte centre din tara, unde exista un numar de 12 mitropolii care alcatuiesc Sinodul Bisericii de la Ierusalim’.

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…