Astăzi a avut loc Sinaxa monahilor din Episcopia Caransebeșului

Astăzi, 13 noiembrie 2008, la praznicul Sf. Ioan Gură de Aur a avut loc la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Teiuș, de lângă Caransebeș, sinaxa monahilor din Episcopia Caransebeșului.

Începând cu orele 8.30 s-a săvârșit Sf. Liturghie în biserica mare a mănăstirii, la care au slujit Părintele Arhimndrit Constantin Timiș, exarhul mănăstirilor din Episcopia Caransebeșului dimpreună cu alți doi Ieromonahi, răspunsurile fiind date de soborul călugăresc, la Sf. Liturghie participând Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Lucrările sinaxei au debutat după oficierea dumnezeieștii Liturghii, ele fiind împărțite în trei capitole: Prezentarea conducătorilor obștilor monahale a unui program de combatere a incendiilor în mănăstiri, program derulat de Inspectoratul pentru situații de urgență Caraș-Severin în colaborare cu Episcopia Caransebeșului. Acest pachet de măsuri preventive a fost prezentat de domnul colonel Ioan Bușe, comandantul Inspectoratului pentru situații de urgență Caraș-Severin . În partea a doua s-a prezentat referatul cu tema „Exigențele vieții monahale în contextul implementării noului Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române”, susținut de Cuv. Părinte Arhimandrit Constantin Timiș, exarhul mănăstirilor din Episcopia Caransebeșului. După susținerea referatului au avut loc luări de cuvânt și completări pe marginea teme prezentate. Totodată Ierarhul a ținut să precizeze câteva aspecte, legate de viața monahală, luate în discuție și de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și câteva exigențe necesare care trebuie păstrate în mănăstirile Bisericii noastre. Ierarhul a ținut deopotrivă să amintească importanța praznicului de astăzi a Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, un model al slujitorului, ierarhi și preoți, dar și un model al smereniei și jertfelniciei călugărești. În partea a treia a sinaxei monahale s-au făcut comunicări administrative și îndrumări duhovnicești pentru conducătorii mănăstirilor și pentru slujitorii acestora.

Sinaxa monahală din această zi este a doua din anul 2008, aceste întruniri ale călugărilor din Eparhie având loc ori de câte ori este nevoie și se întrunesc la convocarea Chiriarhului, potrivit prevederilor statutare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…