Astăzi a avut loc la Bacău a XII -a ediție a concursului de eseu și creație literar-religioasă

La Bacău a avut loc astăzi, 13 februarie, cea de-a XII-a ediție a concursului județean de eseuri și creație literar-religioasă „Lumină din lumină”, informează TRINITAS TV. La concursul care s-a desfășurat la Liceul de artă „George Apostu” din Municipiul Bacău au participat elevi din liceele băcăuane.

Mai multe informații a oferit părintele Constantin Leonte, prof. la Seminarul Teologic din Roman: „S-au prezentat la acest concurs aproximativ o sută de elevi, atât ortodocși, cât și romano-catolici. Au fost trei secțiuni. Prima secțiune a fost intitulată «Sfinți și sfințenie în creștinismul românesc», a doua secțiune «Sf. Constantin cel Mare și credința creștină», iar a treia «Cunoașterea lui Dumnezeu», secțiune care este dedicată atât creației în proză, cât și dedicată unei secțiuni de poezie. A fost un concurs foarte frumos, s-au prezentat așa cum am spus o sută de copii și s-a încheiat cu rezultate foarte frumoase”.

Competiția a fost organizată în acest an de Inspectoratul Școlar județean Bacău în colaborare cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Liceul de artă „George Apostu”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat o sesiune de comunicări științifice

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat sâmbătă o sesiune de comunicări științifice, cuprinsă în proiectul „Academia de Îngriji Paliative”, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a avut…