Asociația Filantropia Oradea alături de cei în suferință

În după-amiaza zilei de luni, 13 iunie 2011, de praznicul Sfintei Treimi, în cea de-a doua zi de Rusalii, un grup de 12 voluntari, români și din alte țări ale Europei, a ales să pornească într-un tur al județului. Aceștia vor parcurge aproximativ 200 de kilometri în 4 zile timp în care bicicliștii vor colecta fonduri pentru serviciile de asistență socio-medicală ale Fundației de Scleroză Multiplă Bihor, din cadrul Asociației „Filantropia Oradea”, informează pr. Cristian Rus .

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, 12 voluntari europeni și români ai Asociației Filantropia Oradea, sub coordonarea Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Oradea, Secția kinetoterapie, au dat startul celei de-a doua ediții a Turului Ciclist SM. Este vorba despre o tabără itinerată cu scop umanitar, care are ca obiectiv, pe lângă colectarea de fonduri pentru serviciile de asistență socio-medicale ale Fundației de Scleroză Multiplă Bihor, și promovarea mișcării. Voluntarii vor distribui pliante și informații sătenilor întâlniți pe traseul celor aproape 200 de km care vor fi parcurși în 4 zile. Bicicliștii urmează traseul Oradea – Cheriu -Tășad – Cotiglet -Topa de Sus – Topa de Jos – Hidișel – Dobrești – Luncasprie – Damiș – Bratca – Bălnaca – Șuncuiuș – Vadu Crișului – Josani – Măgești -Hotar – Tileagd – Borșa – Alparea – Oradea.

‘Până în prezent din activitățile de promovare și colectare de fonduri realizate în comunitate, echipa de voluntari a colectat 5.000 de lei. Acești bani vor fi donați la finalul acțiunii, când tinerii voluntari vor realiza un eveniment intercultural ce se va desfășura la centrul de zi’, a precizat pr. Laurențiu Lazăr, președintele Fundației de scleroză multiplă Bihor. Bicicliștilor li s-a alăturat și Mihai Lazăr de doar 7 ani, care, echipat corespunzător, a ales să facă față cu brio căldurii și traficului, pedalând cât mai mult alături de ceilalți membri ai grupului.

Centrul Regional de Scleroză Multiplă își desfășoară activitatea în cadrul Asociației „Filantropia” a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei și oferă servicii acreditate de tip centru de zi cu activități de recuperare prin kinetoterapie, psihoterapie, terapie ocupațională, informare, consiliere și asistență la domiciliu la peste 50 de persoane. La nivelul județului Bihor peste 400 de persoane sunt afectate de scleroza multiplă.

Comentarii Facebook


Știri recente