Asistență socială și suport prin Cantina socială „Sf. Sava”

Cantina socială „Sf. Sava” va primi, de asemenea, finanțare, anul acesta, de la Ministerul Muncii, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Programul de cantină socială oferă servicii de hrană pentru 60 de persoane: copii ce provin din familii defavorizate, numeroase, monoparentale sau în care părinții sunt dependenți de alcool și alte droguri, persoane în vârstă sau care nu se pot deplasa. „De la începutul anului, am inițiat o campanie de strângere de fonduri în parohiile din municipiul Iași; vom încerca în continuare să atragem sponsori și donatori. Avem nevoie de sprijinul comunității pentru derularea în condiții bune a programului de cantină socială”, a explicat coordonatorul Cătălina Fadur.

După cum ne-a relatat pr. Iulian Negru, director executiv în cadrul Fundației „Solidaritate și Speranță”, bugetul aferent Centrului „Sf. Nicolae” de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri din cadrul Fundației „Solidaritate și Speranță” a fost repartizat anul acesta în mod special pentru oferirea unei mese calde copiilor, dar și pentru tipărirea de materiale necesare celor afectați de dependențe.

Comentarii Facebook


Știri recente