ASCOR, sărbătorit la Dumbrava Sibiului

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Sibiu, a organizat luni, 13 iunie, o manifestare cultural-religioasă la Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din Muzeul Satului de la Dumbrava Sibiului din cadrul Complexului Național Muzeal ‘Astra’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Evenimentul a marcat primul hram al asociației creștine din România.

Aflată sub egida ‘Cine-a zis dorului dor’, manifestarea s-a dorit a fi un eveniment religios și popular, în care simțământul creștin să se îmbine cu patriotismul, tinerețea și dragostea față de tradițiile românești. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, manifestarea a început cu o slujbă de Te Deum, oficiată în vechea bisericuță de lemn din muzeu de Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic ‘Sfântul Andrei’ al Catedralei mitropolitane din Sibiu, condus de Adrian Dobreanu. La finalul slujbei religioase, PS Andrei Făgărășanul a transmis binecuvântarea IPS Mitropolit Laurențiu și a salutat inițiativa tinerilor ascoriști: ‘Ne aflăm într-un loc în care numele lui Dumnezeu se proslăvește în chip minunat. Dacă ne uităm pe pereții acestei biserici, fiecare chip de sfânt și fiecare motiv tradițional românesc ne îndeamnă spre Dumnezeu. Am venit în Muzeul Satului împreună cu corala ‘Sf. Andrei’ de pe lângă Catedrala mitropolitană să-L lăudăm aici în bisericuță pe Dumnezeu, iar afară să ne aducem aminte că suntem români și dorul nostru către Dumnezeu este unul sfânt’.

‘Am venit acasă, la țară’

Primul moment al manifestării a fost oferit de grupul psaltic amintit, care a interpretat câteva imne religioase tradiționale și piese din folclorul românesc. Plăcutul ambient, vremea însorită și buna-dispoziție a atras publicul care a participat alături de invitați la o frumoasă după-amiază de rugăciune și folclor autentic românesc. Alături de PS Episcop Andrei, între invitații de seamă s-au aflat prodecanul Facultății de Teologie ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu, părintele Aurel Pavel, inspectorul social al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Nicolae Lațchescu, și preotul de la biserica din muzeu, părintele Claudiu Rareș Sbera.

Președintele ASCOR Sibiu, Ciprian Onica, a deschis prin cuvântul său momentul dedicat folclorului românesc, din care nu au lipsit celebrele ‘Rapsodii ale lui George Enescu și ‘Ciocârlia’ lui Ciprian Porumbescu’, interpretate de apropiați ai ASCOR Sibiu, Ovidiu Frățilă (vioară) și Ferenț Cârțea (acordeon).

‘Am venit aici, acasă, la țară pentru a aduce mărturie că avem rod, că nu suntem sterpi. Așa cum spunea Ernest Bernea, ceremonia religioasă era miezul vieții satului. Am început programul nostru printr-o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu și ne-am împărtășit din miezul dragostei Lui. Am ieșit apoi în curte și de aici, din centrul satului, din acest mic cerc vom merge la casele noastre formând cercuri tot mai mari, dar ținându¬-ne fiecare în parte de centru’, a spus Ciprian Onica.

Cântecele de dor, de horă și de petrecere au destins atmosfera, iar costumele populare îmbrăcate cu drag de tinerii ascoriștii ne-au dus cu gândul la satul românesc și viața plină de emoții și trăiri ale țăranilor români. Seara culturală a marcat primul hram pe plan național al asociației studențești, la sărbătoarea Sfintei Treimi.

Comentarii Facebook


Știri recente