Arhiepiscopul Ioachim – Nimeni nu ne poate rupe pecețile dragostei pentru părinții noștri duhovnicești

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a spus credincioșilor prezenți în ziua de 3 noiembrie la mormântul Ierarhului Eftimie Luca faptul că „nimeni nu ne poate rupe pecețile dragostei pentru părinții noștri duhovnicești”.

Cuvântul ierarhului a fost prilejuit de slujba de pomenire a fostului Arhiepiscop, Eftimie Luca, al Romanului și Bacăului la mormântul său situat în curtea centrului eparhial.

„Evident că pomenirea moșilor și strămoșilor noștri, a înaintașilor, a părinților noștri duhovnicești care au stat la baza formării noastre este un semn că prezența lor ne îndeamnă a păstra legătura de comuniune cu ei”, a precizat Arhiepiscopul Ioachim.

Ierarhul a spus că „trebuie să fim acel liant, care ne așezăm pe temelia înaintașilor noștri și să continuăm opera lor spirituală și administrativ-duhovnicească”.

„Arhiepiscopul Eftimie Luca avut încredere tot timpul în Dumnezeu și El l-a inspirat să ia deciziile bune pentru ca această Eparhie să își continue drumul celor 600 de ani aici la Roman” a precizat Înaltpreasfinția Sa.

La finalul cuvânului său, Arhiepiscopul Ioachim a spus că este o datorie sacră ca și noi, la patru ani de la trecerea sa la cele veșnice să îi facem pomenire și sperăm ca în fiecare an să ne adunăm aici la mormântul său unde să punem o floare, o rugăciune și o lacrimă pentru mântuirea sa”.

În ziua de sâmbătă, 3 noiembrie 2018, cunoscută în tradiția românească și ca „Moșii de toamnă”, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a fost oficiată Sfânta Liturghie și ulterior slujba parastasului de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la împlinirea a patru ani de la trecerea la cele veșnice a Ierarhului Eftimie Luca, informează site-ul oficial al eparhiei.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Comentarii Facebook


Știri recente