Arhiepiscopia Romano-Catolică București mulțumește Patriarhiei Române pentru reafirmarea solidarității în cazul apărării Catedralei „Sfântul Iosif”

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București mulțumește și prețuiește reafirmarea solidarității Patriarhiei Ortodoxe Române (făcută prin comunicatul de presă nr. 46 din data de 21 iulie 2009) în continuarea luptei pentru înlăturarea clădirii autointitulate „Cathedral Plaza” de lângă Catedrala „Sfântul Iosif”.

Forța adevărată care poate învinge în această luptă trebuie să vină din unitatea și solidaritatea tuturor celor care încă mai cred în dreptate și care doresc ca toate lăcașele de cult și monumentele istorice de cultură și arhitectură să continue să existe și să nu fie înghițite de către afacerile obscure ale unor grupuri de interese.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București nu va înceta să apere Catedrala „Sfântul Iosif”, monument istoric cu valoare națională și universală, precum și să susțină toate demersurile în apărarea Bisericii Armene și a tuturor monumentelor istorice care sunt sau vor fi puse în pericol de către Mafia imobiliară.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București

Comentarii Facebook


Știri recente

FOTO | Hramul Parohiei Sf. Antonie Titan – 2020

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat luni, 23 noiembrie 2020, Sf. Liturghie de hram la Parohia Sf. Antonie cel Mare – Titan cu ocazia sărbătorii Sfântului Antonie de la Iezerul…