Arhiepiscopia Iasilor sarbatoreste in mod deosebit pe Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil

Manastirea Agapia isi serbeaza hramul de Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil

Straveche vatra de credinta si cultura, dar si un nepretuit tezaur de arta, manastirea a fost ctitorita de catre un sihastru vestit, cu numele de Agapie. Distrusa de o avalansa de zapada, biserica lui Agapie a fost refacuta pe o alta temelie in apropiere. La sfarsitul secolului al XV-lea si inceputul celui urmator s-a construit o biserica pe actualul amplasament al sihastriei de la Agapia din Deal, sub indrumarea hatmanului Gabriel, fratele voievodului Vasile Lupu. Mai mule amanunte despre istoricul manastirii am aflat de la parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Conform traditiei, in urma cu sase veacuri, pe locul unde astazi se gaseste Manastirea Agapia Veche, sihastrea un calugar pe nume Agapie. El a format prima comunitate monahala din acea zona. Mai tarziu, datorita alunecarilor, manastirea de la Agapia Veche a fost mutata 2 km mai la vale, iar in anii 1642-1644, hatmanul Gavriil, fratele domnitorului moldovean Vasile Lupu, a ridicat aici o noua manastire’. In decursul timpului, Manastirea Agapia a cunoscut multiple restaurari. Cea mai ampla restaurare a avut loc intre anii 1840-1858, cand a avut loc si refacerea picturii. ‘A suferit in decursul timpului numeroase invazii. A fost jefuita si incendiata de mai multe ori. La jumatatea veacului al XIX-lea, mai precis intre anii 1840-1858, biserica cea mare a Manastirii Agapia a fost restaurata. Cu aceasta ocazie, biserica a fost pictata de pictorul Nicolae Grigorescu, care a pictat manastirea cand avea 20 de ani. In anul 1858 a participat la un concurs pentru pictarea bisericii, iar lucrarea de concurs a lui Nicolae Grigorescu a fost icoana Maicii Domnului inconjurata de ingeri, icoana care se pastreaza in muzeul manastirii. Pictura interioara, in stil realist, a fost realizata vreme de trei ani’, a adaugat parintele arhimandrit Timotei Aioanei, care ne-a evidentiat si rolul important pe care aceasta manastire l-a avut in istoria ei: ‘Manastirea Agapia a avut un rol important in istoria ei. Mitropolitul Veniamin Costachi a transformat-o in manastire de calugarite, ea devenind una dintre cele mai mari manastiri de calugarite din tara si chiar din lume. Manastirea Agapia a fost vizitata in ultimii ani de ierarhi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, de numeroase personalitati ai lumii culturale, ale Miscarii ecumenice, iar in anul 1972 a avut loc aici o intrunire a calugarilor si calugaritelor din intreaga lume’. Parintele Timotei Aioanei ne-a amintit si despre lucrarile de restaurare facute in ulltimii 50 de ani, precum si cele care se deruleaza in prezent: ‘In perioada 1960-1992 manastirea a fost condusa de catre stavrofora Eustochia, in timpul careia s-au facut numeroase lucrari de refacere a manastirii, s-a reconditionat pictura, lucrare care a fost repetata si in ultimii ani. In prezent, manastirea numara 350 de calugarite si este condusa de catre stavrofora Olimpiada Chiriac. Aici continua lucrarile de refacere a manastirii, fiind terminata in intregime biserica mare, iar acest santier de refacere a manastirii continua in prezent prin reabilitarea sitului manastiresc si prin refacerea caselor manastirii’.

Manastirea Frumoasa din Iasi isi sarbatoreste hramul

Aceasta manastire este situata in partea de sud a orasului sub dealul Cetatuii. Cea mai veche ctitorie ce s-a aflat pe acest loc a fost inaltata de catre Meletie Balica, portar al Sucevei si hatman al Moldovei, iar Grigorie II Ghica a reconstruit biserica, intre anii 1727 si 1733, in stil renascentist. Parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor, ne-a spus ca fiind ‘ctitorie a domnitorului Grigorie Ghica al II-lea, Manastirea Frumoasa continua traditia vietii religioase a primului lacas fondat in acest loc, in secolul al XVI-lea de catre hatmanul Meletie Balica. In anii 1726-1733, domnitorul Grigorie Ghica intra in posesia ctitoriei, care intervine atat in refacerea integrala a locasului de cult, precum si in acordarea unui nou statut acestui ansamblu religios, punand la dispozitia domnilor si a familiilor domnitoare o curte de vara in apropierea Iasului’. Noua infatisare a constructiei a impresionat pe contemporani care i-au zis ‘Frumoasa’. Actuala biserica este constructia egumenului Ioasaf Voinescu, care a rezidit-o in 1836, primind si un al doilea hram in cinstea Adormirii Maicii Domnului. In pronaosul bisericii se afla mormantul de marmora al domnitei Ruxandra, fiica lui Grigorie Ghica Voda. Mihail Sturdza a impodobit interiorul bisericii si a ridicat alaturi un mausoleu de marmura pentru mormintele membrilor familiei sale. Monumentul aminteste de inceputurile sculpturii statuare din Moldova. ‘Din patrimoniul original se pastreaza cladirea bisericii, zidul de piatra si turnul clopotnita. Intr-o inscriptie de deasupra intrarii in biserica se vorbeste ca arhim. Ioasaf Voinescu, in anii 1836-1839, a intervenit si a restaurat biserica, acest sfant locas primind si hramul inchinat Adormirii Maicii Domnului si Sf. Voievozi. Aceasta ctitorie voievodala si boiereasca a devenit manastire dupa anul 1990. In prezent, este o obste de calugarite care au venit de la Manastirea Varatec’, a adaugat parintele arhimandrit Timotei Aioanei.

Manastirea Razboieni are ca ocrotitori pe Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil

Manastirea Razboieni este situata in localitatea care ii poarta numele, in judetul Neamt. Cronicarul Grigore Ureche scrie ca dupa marele razboi din vara anului 1476, domnitorul Stefan cel Mare si Sfant al Moldovei a strans trupurile mortilor sai de pe campul de lupta si a facut cu ele o movila. Pe urma a zidit deasupra oaselor o biserica intru pomenirea sufletelor lor. Mai multe amanunte am aflat de la parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘La 26 iunie 1476, pe locul unde se afla astazi Manastirea Razboieni, in locul numit Valea Alba, s-a desfasurat una din cele mai crancene batalii pe care a purtat-o Sf. Voievod Stefan cel Mare. Acest moment a fost un moment plin de suferinta in activitatea marelui domn, deoarece acesta nu a reusit sa biruiasca numeroasa oaste turceasca. Dupa 20 de ani de la aceasta cumplita batalie, marele Voievod a hotarat ridicarea unei biserici care sa cinsteasca pe martirii, pe luptatorii moldoveni care au cazut atunci, fiind ridicata o biserica in stil gotic imbinat cu elemente moldovenesti, fara turle, dar in veacul al XIX-lea acestei constructii i s-au adaugat cateva turle, biserica fiind refacuta dupa vechiul plan’. Manastirea Razboieni a fost infiintata in anul 1734, dupa mai bine de 200 de ani de la ridicarea bisericii. Parintele arhimandrit Timotei Aioanei ne-a prezentat un scurt istoric al acestui asezamant monahal: ‘Manastirea Razboieni a fost infiintata in anul 1734, pana atunci fiind biserica de enorie. A fost mai intai manastire de calugari, apoi, in anul 1803, i s-a schimbat statutul, devenind manastire de calugarite in vremea mitropolitului Veniamin Costachi. In anul 1959, manastirea a fost desfiintata, cele mai multe dintre casele manastiresti fiind distruse si calugaritele alungate. In anul 1990, dupa o intrerupere de mai bine de 30 de ani, manastirea a fost reinfiintata. In prezent, obstea numara 30 de monahii si surori’.

Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil sunt ocrotitorii Bisericii ‘Sf. Voievozi-Rosca’ din Iasi

Biserica a fost construita din piatra in anul 1832. Dupa ce in anul 1850 a ars, lacasul a fost rezidit doi ani mai tarziu, prin staruinta monahului Rafail si a epitropului Petru Dorneanu. Acest lucru a facut ca biserica sa aiba un al doilea hram, Sf. Apostoli Petru si Pavel. Mai multe detalii despre istoricul acestei biserici am aflat de la parintele paroh Viorel Sevastre: ‘Actuala biserica a fost construita in curtea unei alte biserici care a ars in 1877. Ea a fost construita in 1832 prin straruinta parintelui Vasile Rosca. In 1852, biserica a fost refacuta dupa ce a ars, si in 1913 s-a facut o pictura noua si s-a electrificat biserica, pentru ca mai apoi ca capete o alta infatisare’. Parintele Viorel Sevastre ne-a vorbit si despre obiectele cu valoare de patrimoniu de la Biserica ‘Sf. Voievozi-Rosca’ din Iasi: ‘Avem cateva icoane ale Maicii Domnului in mai multe ipostasuri, apoi avem icoana Sf. Arhangheli care este la catapeteasma si un sfant chivot care se afla din perioada cand a fost ridicata biserica’. Totodata, parintele Viorel Sevastre ne-a amintit si despre principalele lucrari care urmeaza a se derula la acest sfant lacas: ‘La recomandarea IPS Mitropolit Daniel, prin vizitele pe care le-a facut PS Calinic Botosaneanul, biserica noastra trebuie sa se innoiasca si ne-am hotarat sa reinnoim pictura bisericii. Apoi, urmeaza sa construim in curtea bisericii o casa sociala si de praznuire unde vom desfasura proiectele pe care noi le-am propus si care vor contribui la ajutorarea celor nevoiasi si la desfasurarea activitatilor noastre de cult. Vom trece la decaparea tencuielii vechi ca sa pregatim suprafata pentru pictura’.

Capela Spitalului Militar din Iasi este in sarbatoare

Lacasul a fost construit spre sfarsitul secolului al XIX-lea. In perioada comunista, capela a fost folosita pentru alte activitati decat cele cu specific religios. Dupa anul 2000, lacasul a fost reamenajat, iar in anul 2001 a fost sfintit de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, prilej cu care a si primit ca cel de-al doilea hram praznicul Sfintilor Arhangheli. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la parintele Emilian Sava, preot misionar de caritate la aceasta capela: ‘Capela Spitalului Militar din Iasi are o istorie zbuciumata. Nu stim cand a fost construita pentru prima data. Insa, la sfarsitul secolului al XIX-lea exista o capela in care slujea un preot si care preda religia, acesta avand si doctorat la Cernauti. In perioada interbelica, patriarhul a facut numeroase vizite la aceasta capela. Incepand cu anii 1947-1948, capela a fost distrusa, in sensul ca a fost data jos crucea de pe capela, precum si obiectele bisericesti, iar peretii care au fost pictati au fost razuiti si varuiti. Dupa anii ’90, s-a oprit orice activitate laica la aceasta capela, iar din 1995 s-a hotarat refacerea capelei. In anul 2000, IPS Mitropolit Daniel a hotarat ca sa se dea asistenta sociala si religioasa bolnavilor din spital, ridicand si capela in doar noua luni’. Parintele Emilian Sava ne-a vorbit si despre alte realizari din ultimii ani de la capela Spitalului Militar din Iasi: ‘Am facut o troita in apropierea capelei, un lumanarar din aluminiu si sticla, iar pentru activitatea noastra misionara avem o revista ‘Cuvantul care tamaduieste’, si care a fost lansata acum patru ani, pe care o scoatem lunar si pe care o distribuim gratuit. De asemenea, avem si o mica biblioteca religioasa, dar si sala de lectura’.

Biserica ‘Sf. Arhangheli’ din Pascani isi sarbatoreste hramul

Lacasul dateaza din vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind construita in a doua parte a secolului al XVII-lea. Mai multe amanunte despre aceasta biserica am aflat de la parintele paroh Eugen Ungureanu: ‘Biserica Sf. Arhangheli din Pascani este monument istoric, ctitorii bisericii fiind Iordache si Alexandra Cantacuzino. Biserica este zidita in 1664, este de tip moldovenesc, cu pictura in stil bizantin si este foarte cautata de catre credinciosi, pentru ca aici avem si o icoana facatoare de minuni’. Parintele Eugen Ungureanu ne-a vorbit si despre investitiile ce urmeaza a se derula la parohia Sf. Arhangheli din Pascani: ‘Avem un proiect de refacere a acoperisului pe care l-am inaintat la Comisia Monumente Istorice, pentru ca vrem sa reinnoim acoperisul, sa punem tabla de arama, insa vrem sa facem si un paraclis de vara in curtea bisericii’.

Biserica ‘Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil’ din Tg. Neamt se afla in sarbatoare

Sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este prilej de sarbatorire si in orasul Tg. Neamt, la biserica ce poarta acest hram. Data cand a fost ridicat lacasul de cult nu este cunoscuta, insa istoricii cred ca este unul dintre cele mai vechi asezaminte din oras. Biserica a fost resfintita de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, in anul 1994, iar in ultimii ani s-au facut lucrari de renovare atat in interiorul bisericii, cat si in exteriorul ei. Parintele Ioan Dogaru, parohul acestei biserici si protopop al Protopopiatului Tg. Neamt ne-a vorbit despre insemnatatea acestei biserici: ‘Aceasta biserica este asezata pe cea mai inalta colina a orasului, numita de localnici micuta Golgota a orasului Targu Neamt. Biserica are un turn principal, incat formeaza o legatura a pamantului cu cerul’.

Biserica ‘Sf. Voievozi’ din Botosani isi cinsteste ocrotitorii

Lacasul a fost ridicat intre anii 1850-1862, insa a fost sfintit abia in anul 1935. Mai multe detalii in acest sens am aflat de la parintele paroh Viorel Berciuc: ‘Biserica Sf. Voievozi a fost construita intre anii 1850-1862 din initiativa si contributia oamenilor de bine. Arhitectura bisericii este simpla si predomina stilul bizantin. Clopotnita face corp comun cu cladirea bisericii, construita in stil semigotic. Acoperisul, din tabla zincata, strajuit de 22 de turnulete, ar putea confunda constructia cu o biserica romano-catolica. Pictura interioara s-a facut in ulei, in stil neobizantin, in anul 1934, de catre pictorul Stefan Stroini. Peretii sunt frumos tapetati si decorati, cu chenare in foi de argint. Sfintirea bisericii a avut loc la 26 octombrie 1935 de catre patriarhul Nicodim’. Parintele Viorel Berciuc ne-a mentionat si lucrarile efectuate in ultimii 16 ani la parohia ‘Sf. Voievozi’ din Botosani: ‘Impreuna cu credinciosii am finalizat o parte din lucrari, si anume reparatii capitale la casa parohiala, construirea unei case praznicale, imprejmuiri din fier si beton, racordarea bisericii si a celor doua case la conducta de gaz metan, avand centrala proprie, un lumanarar, o cruce monumentala in curtea bisericii, din marmura, si doua troite. De asemenea, instalarea a sapte proiectoare pentru iluminarea, protectia si punerea in valoare a Sfintei Biserici pe timpul noptii. Pentru viitor, avem in proiect curatirea picturii in interiorul bisericii’.

Comentarii Facebook


Știri recente