Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei alături de cei afectați de zăpadă și ger

Biserica se alătură eforturilor depuse pentru ajutorarea sinistraților din zonele afectate de ninsorile abundente căzute, în aceste zile, în județele Buzău și Vrancea.

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Epifanie îi îndeamnă pe toți preoții, călugării și credincioșii din Eparhie să îi sprijine pe cei care sunt blocați în trafic, rămași fără căldură, energie electrică, alimente și asistență medicală.

„Având în vedere că majoritatea credincioșilor din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au avut de suferit din cauza acestor fenomene atmosferice povățuim pe cucernicii preoți și pe viețuitorii din mănăstirile noastre să sprijine moral și material pe cei care se află în asemenea nedorite situații și nu în ultimul rând să se roage lui Dumnezeu pentru cei afectați de calamitate și pentru buna întocmire a văzduhului spre vreme liniștită și binecuvântată. Totodată adresăm îndemn tuturor preoților călugărilor din sfintele mănăstiri și dreptcredincioșilor creștini din eparhia noastră să asigure cazare și masă precum și posibilitate comunicării telefonice cu cei de acasă pentru cei blocați în trafic pe teritoriul județelor Buzău și Vrancea. De asemenea, îndrumăm pe toți binecredincioșii creștini buzoieni și vrânceni ca în spiritul dragostei și al milosteniei creștine să ajute pe semenii din comunitatea de care aparțin ce au avut de suferit din cauza ninsorii abundente și a viscolului În același timp adresăm cuvânt de binecuvântare tuturor acelora care aflați în slujba Bisericii sau a diferitelor instituții ale statului s-au implicat și se implică în nenumăratele acțiuni de salvare a celor sinistrați”, a declarat pentru Radio TRINITAS Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Comentarii Facebook


Știri recente