Arhiepiscopia Bucureștilor a oferit ajutoare financiare familiilor care au avut de suferit în urma accidentului de muncă de la mina Petrila

Astăzi, 4 decembrie 2008, la sărbătoarea Sfintei Mucenițe Varvara, ocrotitoarea minerilor, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au întâlnit la sediul Protoieriei din Petroșani cu familiile care au avut de suferit în urma tragicului accident de muncă de la mina Petrila, din ziua de 15 noiembrie 2008.

Potrivit hotărârii Permanenței Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor din 18 noiembrie 2008, fiecare familie îndoliată a primit câte 5.000 lei, iar fiecare familie cu mineri răniți câte 3.000 lei. Ajutoarele financiare, în valoare totală de 110.000 lei, sunt rezultatul unei colecte organizate în parohiile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…