Ardelenii de pe Valea Gledinului și-au cinstit ocrotitorul

Credincioșii Parohiei bistrițene Gledin l-au cinstit astăzi în mod deosebit pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica „Sfânta Treime” de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a binecuvântat cu acest prilej și biblioteca „Mitropolit Iacob Stamati” a Centrului cultural al parohiei.

„Cu mare bucurie am participat astăzi la Sfânta Liturghie la parohia Gledin, sărbătorindu-l pe Sfântul Pahomie care își are rădăcinile aici. E adevărat că data calendaristică în care era cinstit era 14 aprilie, dar fiind în Săptămâna Patimilor s-a mutat în această zi prăznuirea”, a menționat pentru TRINITAS TV Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Satul Gledin este atestat documentar în anul 1319. Biserica actuală a parohiei a fost ridicată între anii 1987-1998.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei i-a oferit primarului Comunei Monor Crucea, pentru sprijinul acordat Bisericii, Crucea Transilvană.

Sfântul Ierarh Pahomie s-a născut la Gledin în 1674. A fost Episcop al Romanului și Bacăului și a viețuit spre finalul vieții la marea Lavră Pecerska din Kiev, unde a trecut la cele veșnice în 1724. Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Pahomie, Episcopul Romanului, cu dată de prăznuire la 14 aprilie, a avut loc în urmă cu 5 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente