Apostolul românilor, cinstit în Constanța și Galați

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit mâine, 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă. La noi în țară, mai multe eparhii au pregătit programe ample de manifestări religioase și culturale pentru cinstirea Apostolului care i-a creștinat pe români. Manifestări mai importante se desfășoară în arhiepiscopiile Tomisului și Dunării de Jos.

După cum informează „Ziarul Lumina”, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, au sosit duminică seara, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, părticele din moaștele Sfântului Andrei Criteanul. Odoarele sfinte au fost aduse din Grecia de o delegație condusă de Înalt Preasfințitul Iakovos, Mitropolit de Mitilyne.

Credincioșii l-au cinstit pe Sfântul Andrei Criteanul prin slujbele ce au avut loc la Catedrala arhiepiscopală, începând cu noaptea de 27 spre 28 noiembrie, continuând ieri și astăzi, când sfintele moaște sunt duse în procesiune spre Peștera Sfântului Apostol Andrei. Aici vor putea fi cinstite de către credincioși până mâine seară, când se vor reîntoarce la Catedrala arhiepiscopală, unde vor sta până sâmbătă, 3 decembrie. În această seară, de la ora 18:30, la Mănăstirea ‘Peștera Sfântului Apostol Andrei’ se va oficia slujba Privegherii, informează Biroul de presă și comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

Mâine, la ora 8:30, va fi sfințit Agheasmatarul ridicat deasupra izvorului în care boteza Sfântul Apostol Andrei, iar la ora 9:30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către un sobor de arhierei, pe esplanada amenajată în partea de miazăzi a bisericii mari a Mănăstirii ‘Peștera Sfântului Apostol Andrei’.

‘Avem privilegiul să fie aduse moaștele Sfântului Andrei Criteanul de la Mytilene de către Înalt Preasfințitul Mitropolit Iacob. Este o bucurie foarte mare pentru că toți credincioșii cunosc poezia religioasă, cântarea de căință a Sfântului Andrei Criteanul, pe care o murmură în fiecare post mare, și acum au ocazia să se întâlnească cu Sfântul Andrei Criteanul. Zilele acestea vom săvârși Canonul Sfântului Andrei ca moment de întâlnire și ca pildă de căință către Dumnezeu’, a declarat Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Sfântul Ierarh Spiridon la Galați

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările dedicate Sfântului Apostol Andrei au început de sâmbătă, 26 noiembrie, cu aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon și cu participarea la procesiunea ‘Călători pe cărările sfinților’.

Astăzi, de la ora 9:00, se desfășoară Simpozionul științific ‘Tradiția în familie și școală – provocările modernismului’. De la ora 9:30, se desfășoară un program liturgic și catehetic organizat pentru lucrătorii platformei siderurgice ‘Arcelor-Mittal’, sub egida ‘Sfântul Andrei – ocrotitorul siderurgiștilor’. De la ora 14:00, are loc în Sala ‘Episcop Chesarie Păunescu’ a Centrului eparhial programul cultural și filantropic ‘Studenții creștini – apostoli ai dreptei-credințe’, organizat cu prilejul sărbătoririi patronului spiritual al ASCOR ‘Sfântul Apostol Andrei’, Galați, cu participarea delegațiilor filialelor ASCOR din țară. De la ora 17:00, programul prevede concertul de muzică bisericească ‘Toată suflarea să laude pe Domnul!’, cu participarea corurilor Seminarului Teologic ‘Sfântul Apostol Andrei’, Liceului de Artă ‘Dimitrie Cuclin’, Departamentului teologic al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați și ale altor seminare teologice din țară. Slujba de Priveghere închinată Sfântului Apostol Andrei începe de la ora 18:00, după care are loc ‘Pelerinajul luminii’, închinat Sfântului Apostol Andrei, pe traseul Catedrala arhiepiscopală – Biserica ‘Sfântul Andrei’ a Seminarului Teologic din Galați – Catedrala arhiepiscopală, Seminarul Teologic ‘Sfântul Apostol Andrei’, Liga Studenților și ASCOR ‘Sfântul Apostol Andrei’ din Galați.

Mâine, 30 noiembrie, la Catedrala Arhiepiscopală, se va săvârși Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Apostol Andrei. De la ora 13:00 se deschide ‘Târgul meșterilor populari’ pe esplanada de la ‘Potcoava de Aur’, iar de la ora 13:30 se vor desfășura o serie de acțiuni filantropice pentru persoanele aflate în dificultate, din municipiul Galați, sub genericul ‘În căutarea celor triști și singuri’.

Comentarii Facebook


Știri recente