Apostolul cel întâi chemat vine în România

Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la București, cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor constituie o invitație la intensificarea sentimentului religios, la întărirea credinței în rândul credincioșilor români ortodocși care vor lua parte la sfintele slujbe și la pelerinajele organizate în aceste zile sfinte. Suntem chemați să trăim împreună taina Bisericii ca experiență a căutării sfințeniei și a primirii sfințeniei de către oameni, Sfântul Andrei și Sfântul Dimitrie cel Nou fiind purtători ai dragostei lui Hristos față de lume și împreună rugători pentru noi. Despre mărturiile istorice referitoare la Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, vorbește părintele Mihai Săsăujan, conf. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Părinte profesor, prima mărturie istorică despre Sfântul Apostol Andrei o constituie Sfintele Evanghelii. Ce spune textul Noului Testament în legătură cu fratele Sfântului Apostol Petru?

Potrivit textelor Sfintelor Evanghelii, Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru, amândoi fii ai pescarului Iona și viitori Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte, având aceeași ocupație ca tatăl lor. Aveau o casă în Capernaum.

Sfântul Andrei s-a numărat printre ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, de la care a auzit cuvintele: ‘Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii’. A fost și el martor, alături de alți ucenici, la Botezul Domnului, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci. După repetata mărturisire a Sfântului Ioan Botezătorul la adresa Mântuitorului Hristos: ‘Iată Mielul lui Dumnezeu’, Andrei împreună cu Ioan, viitorul Apostol și Evanghelist, au pornit după Iisus, în dorința de a-L cunoaște. „Iisus, întorcându-se și văzând că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei i-au zis: Rabi, care se tâlcuiește Învățătorule, unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea”. Dorința curată de a-L întâlni pe Mântuitorul Hristos și de a rămâne împreună cu El a născut în sufletul Sfântului Andrei o bucurie lăuntrică nemărginită, care l-a făcut să exclame în fața fratelui său, Simon Petru, că l-a găsit „pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos”. Conștiința propovăduirii Celui întâlnit era deja lucrătoare. Tot atunci, Sfântul Andrei l-a și dus pe fratele său, Simon Petru, la Iisus.

Sfântul Evanghelist Ioan mai amintește despre Sfântul Apostol Andrei, încă de două ori: la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr când împreună cu Filip au înștiințat pe Domnul că niște elini (greci), veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, voiau să-L vadă.

Chemarea Sfântului Andrei la apostolat este relatată de Sfinții Evangheliști Matei și Marcu: ‘Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El’.

Itinerarul misionar al Sfântului Apostol Andrei

Care sunt mărturiile tradiției bisericești privind vestirea cuvântului lui Hristos de către Sfântul Apostol Andrei? Unde îl întâlnim pe Sfântul Andrei propovăduind Evanghelia după Pogorârea Duhului Sfânt?

Sinodul de la Ierusalim (49-50) a marcat trecerea de la activitatea misionară a Sfinților Apostoli desfășurată în mediul iudaic siro-palestinian, la propovăduirea Evangheliei către neamuri.

Ipolit Romanul (â€235), contemporan cu Origen (†256), transmite informația potrivit căreia „Andrei a vestit Evanghelia sciților și tracilor. El a fost răstignit la Patras, în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin și este înmormântat acolo” .

Istoricul Eusebiu de Cezareea (â€339/340) menționează în lucrarea sa, Istoria bisericească, începutul activității misionare a Sfinților Apostoli, făcând referire și la Sfântul Apostol Andrei: „Când Sfinții Apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiției, i-a căzut la sorți țara parților, lui Andrei – Scythia, lui Ioan – Asia, unde și-a petrecut toată viața până ce a murit în Efes. Petru a predicat iudeilor împrăștiați în Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia și Asia… Ce să mai spun de Pavel, care, după ce a predicat Evanghelia lui Hristos de la Ierusalim până în părțile Iliriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea – afirmă Eusebiu de Cezareea – sunt spuse întocmai de Origen, în cartea a treia a Comentariilor sale la Facere”. Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei în Sciția este menționată și în cel mai vechi calendar al goților nord-dunăreni, redactat la sfârșitul secolului al IV-lea în Thracia.

Ulterior, această tradiție bisericească a fost menționată adeseori, în scrierile bizantine. Epifanie Monahul (sec. IX) afirmă că „luându-și ucenicii, (Andrei) a mers în Phrygia Pacatiana din Laodiceea și de aici a plecat în Mysia (Moesia) la Odysopolis de astăzi. Și după câteva zile, a hirotonit lor ca episcop pe Apion”. În Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X) găsim informația că „lui Andrei, celui dintâi chemat, i-au căzut la sorți Bitinia, părțile Pontului Euxin și ale Propontidei cu cetățile Chalcedon și Bizanț, Macedonia, Thracia și regiunile care se întind până la Dunăre, Thessalia, Elada, Ahaia și cetățile Amissos, Trapezunt, Heracleea și Amastris”. Nikephoros Kallistos Xantopoulos (1256-1335) menționează că Sf. Andrei „a plecat în țara care se cheamă a antropofagilor sau pustiul Sciților, la Pontul Euxin, de ambele părți, atât în regiunile de Nord, cât și de Sud”.

Martirologiile istorice occidentale menționează, și ele, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei. Florus din Lyon (†860) menționează cetatea Patras, din provincia Achaia, unde „se sărbătorește trecerea la cele veșnice a Sfântului Apostol Andrei, care a predicat în Scythia. Sfintele sale moaște au fost mutate la Constantinopol în al douăzecilea an de domnie al împăratului Constanțius”. Rabanus Maurus (†856) menționează „trecerea la cele veșnice a Sfântului Apostol Andrei, care se tâlcuiește bărbatul sau frumosul, fratele lui Petru. Acesta a propovăduit în Scythia și Achaia, iar acolo în cetatea Patras a murit răstignit pe cruce”. Usuard (â€875) atestă același lucru, arătând că „în cetatea Patras din provincia Achaia se pomenește trecerea la cele veșnice a Sfântului Andrei, care a propovăduit și în Scythia”. Le martyrologe d’Usuard. Texte et commentaire, par Jacques Dubois, Bruxelles, 1965, p. 351

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, scria, la sfârșitul secolului al XVII-lea, în cartea sa Viața și petrecerea sfinților că „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorți) Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontului, Halcedonului și Vizantea, unde e acum Țarigradul, Tracia și Macedonia, Tesalia și, sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt pe Dunăre, și acestea toate le-a umblat”.

După cum putem constata, aria misionară a Sfântului Apostol Andrei a fost foarte largă, ea incluzând Asia Mică (Pont, Bitinia, Calcedon, Bizanț), Sciția, Tracia, Moesia, Epirul, Macedonia, Tesalia și Ahaia.

„Dobrogea, pământul îmbibat de sângele martirilor”

Ce ne puteți spune despre lucrarea misionară a celui dintâi chemat dintre Apostoli în Scythia Minor? Există mărturii certe ale prezenței Sfântului Apostol Andrei în acest spațiu (mărturii istorice, tradiții orale, obiceiuri, toponime)?

Așa cum am putut constata deja din cele menționate mai sus, Scythia apare în cele mai multe informații ca spațiu cert de activitate misionară a Sfântului Apostol Andrei. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem și la care trebuie să răspundem este dacă Scythia menționată de izvoarele literare și istorice antice și medievale cu referire la Sfântul Andrei indică teritoriul Dobrogei de azi, structurat mai târziu în viitoarea provincie Scythia Minor, în cadrul reformelor administrative ale Imperiului Roman efectuate în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Constantin cel Mare (323-337), sau alte teritorii.

Există argumente nepărtinitoare, care nu pot fi suspectate de interese ideologice confesionale, ale unui pasionat al arheologiei creștine din Dobrogea, savantul Raymund Netzhammer, arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice din România, între anii 1905 și 1924, un cercetător de vocație, care a manifestat un interes special pentru cunoașterea mărturiilor arheologice ale primelor secole de viață creștină de la Dunărea de Jos. În anul 1918, vedea lumina tiparului în limba germană lucrarea sa Antichitățile creștine din Dobrogea (Die christlichen Altertümer der Dobrudscha). Au rămas celebre cuvintele sale despre pământul Dobrogei, spuse la plecarea definitivă din România, în anul 1924: „Înainte de despărțire, trimit încă un salut în Dobrogea. Ea este pentru mine țara favorită… Ceea ce m-a atras în fiecare an în acea foarte interesantă fâșie de pământ de la Marea Neagră este bătaia pulsului vechii lumi creștine, care acolo, neslăbită de lungimea secolelor, încă se mai poate auzi și simți clar. Acolo este pământul care a fost îmbibat de sângele martirilor, acolo sunt îngropate orașe, sate, vile, în care sfinții episcopi de Tomis au predicat, acolo zac sub dărâmături și pământ resturi de vechi clădiri de cult și sfințite lăcașuri creștine” (Raymund Netzhammer, Antichitățile creștine din Dobrogea, Editura Academiei Române, București, 2005, p. IX).

El afirmă că „pe bună dreptate se poate presupune că Sfântul Apostol Andrei a călcat în cursul călătoriilor sale apostolice și pe pământul Dobrogei de azi, unde a predicat Evanghelia” (op. cit., p. 6). Netzhammer face un excurs asupra teritoriilor care puteau cuprinde Scythia, arătând că prin Scythia se înțelegeau în Antichitate, cu precădere ținuturile de la nord și răsărit de Marea Neagră, dar și ținuturile de la Don și până în Basarabia și până în România de azi. În secolul al IV-lea î.Hr., sciții au dispărut din zona Dunării, fiind izgoniți de către sarmați, pentru a fi menționați din nou în secolul al III-lea î.Hr, în regiunea dintre Odessos (Varna) și Callatis (Mangalia). În a doua jumătate a secolului I î.Hr., Strabo numea regiunea unde se varsă Dunărea în Marea Neagră Sciția Mică. În anul 29 î.Hr., teritoriul Dobrogei a fost ocupat de armatele romane, pentru a fi alipit provinciei romane Moesia Inferior în anul 46 d.Hr. Granița de la Dunăre a căpătat denumirea de „limes scythicus”, dovadă că sciții și-au continuat existența pe aceste teritorii și în primul secol după Hristos (p. 6).

În anul 8 d.Hr. a fost exilat la Tomis poetul Ovidius Naso, de către împăratul Augustus. În diverse locuri ale operei sale, poetul se plânge de faptul că locuiește acum la marginea lumii, pe cel mai nefericit țărm al mării scitice, că aude cu urechile lui limba sciților și că este înconjurat de poporul sciților și geților. Drept cel mai straniu cadou indigen, pe care i-l poate trimite prietenului său Maximus la Roma, exilatul alege o tolbă scitică împănată cu săgeți otrăvite. Scythia lui Ovidiu era fără îndoială Dobrogea noastră (p. 7).

Dacă este să dăm crezare mărturiilor rusești, conform cărora Sfântul Apostol Andrei ajunsese departe, până în interiorul Ucrainei și Rusiei, putem trage concluzia că în călătoria lui spre Tracia a luat-o pe drumul care șerpuia de-a lungul litoralului pontic, având posibilitatea de a vizita numeroasele colonii grecești, precum Olbia, Tyras, Istros (Histria), Tomis, Calatis, Dionysopolis, Odessos și Mesembria (p. 8).

„Iară Sânt Andrei

Sub crucea din tei,

Se roagă mereu

La bun Dumnezeu…”

Prezența Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi este probată de numeroase toponimice sau tradiții orale specifice acestor locuri. O serie de hidronime păstrează amintirea Sfântului Apostol în zonă, cum ar fi „Pârâiașul Sfântului Andrei” sau „Apa sfântului”.

Numele Sfântului Apostol Andrei este prezent în memoria tradiției orale și a folclorului românesc, mai ales din zona Dobrogei de astăzi. Există o tradiție folclorică care vorbește despre popasul făcut de Sfântul Andrei în Dobrogea, pe teritoriul dregătorilor Cutusun și Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin (județul Constanța), în apropiere de granița româno-bulgară. În apropierea acelei așezări se află o pădure ce adăpostește două peșteri, care au servit Apostolului și însoțitorilor săi drept loc de odihnă. Aceste peșteri au devenit lăcașuri de cult pentru populația din zonă. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfințit peștera, însă a urmat o perioadă dificilă până în anul 1990, când a început ridicarea unei mănăstiri.

Tot în tradiția străbună românească s-a păstrat și o serie de colinde: „Ne dați ori nu ne dați/ Că mergem în altă casă/ Unde Sânt Andrei ne lasă/ Și ne face tolba grasă”. Balada „Peștera Sfântului Andrei” leagă amintirea celui dintâi ales între Apostoli de numele lui Decebal și Traian, socotiți ctitori ai neamului nostru. Versurile acestei balade, armonizate, au dat naștere unui frumos colind închinat Sfântului Andrei: „Colo pe grindei,/ Crâng de alunei,/ Val de arțărei,/ Sfânta mănăstire,/ Loc de tăinuire/ Și tămăduire,/ Și pitește-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scară care duce,/ Din cruce la schit,/ Scări de coborât…/ De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce în tei/ Casa lui Andrei…/ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea/ Și descăleca?/ Venea Decebal/ Călare pe-un cal,/ Sfinții că-i găsea,/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se închina,/ Nici cruce-și făcea./ La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Traian că venea,/ La slujbă ședea,/ Slujba asculta,/ Și îngenunchea,/ Și nu se închina…/ Pe murg călărea/ Și cale-și lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului…/ Andrei col-la schit/ Uita c-a ieșit,/ Cu papucii lui,/ Talpa raiului,/ Și potcapul lui/ Arca cerului,/ Cu veșminte sfinte,/ Frații înainte,/ Cu toiag și cruce,/ Candele-n răscruce,/ Lumânări aprinse,/ Vâlvătăi cuprinse…/ Iară Sânt Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roagă mereu/ La bun Dumnezeu”.

Moaștele Apostolului

Cum și-a sfârșit viața Sfântul Apostol Andrei?

Activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alții, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciția „a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ținut închis la carceră și apoi l-a bătut grav, iar la sfârșit l-a răstignit pe cruce, supraviețuind acolo două zile”. Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuția împăratului Nero (54-68) și cea a împăratului Domițian (81-96). Biserica primară a stabilit, încă de la sfârșitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei.

Moaștele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanțiu le-a așezat în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfințirii, după restaurare. În a doua jumătate a secolului al IV-lea, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, scria că părticele din sfintele moaște au fost oferite bisericilor din Milan, Nola și Brescia din Italia. În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituie locuitorilor din Patras racla cu capul Sfântului Apostol Andrei. După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost cucerit de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie așezate în catedrala din Amalfi, Italia. În aprilie 1462, în timpul papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei din Patras a fost așezat într-o biserică din Roma. La 26 septembrie 1964, papa Paul al VI-lea a restituit racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, Mitropoliei de Patras a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Citim în calendarul bisericesc ortodox că Sfântul Apostol Andrei este socotit „Ocrotitorul României”. Ce a motivat acest nume?

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale raportării noastre la propria identitate creștină, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al României, fiind semnificativă pentru istoria noastră bisericească. Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioșilor români ortodocși poate fi identificată și în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.

(Articol apărut sub semnătura lui Augustin Păunoiu și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 23 octombrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente