Apel pentru continuarea lucrărilor la două biserici din județul Vaslui

Bisericile din localitățile Ursoaia și Bleșca, comuna Ivănești, sunt locuri sfinte de rugăciune pentru credincioșii care viețuiesc în aceste ținuturi ale județului Vaslui. Cele două lăcașuri de cult, care ființează în cadrul aceleiași parohii, au nevoie de fonduri pentru continuarea lucrărilor începute după anul 2000, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din localitatea Bleșca a fost ridicată în anul 1845 din lut și este acoperită cu tablă, având formă trilobată, cu trei turle, naos, pronaos și altar. Catapeteasma este mult mai veche decât anul zidirii sfântului lăcaș pentru că a fost adusă de la biserica parohiei Rediu-Vechi aflată în comuna Pungești, donată fiind de marele boier grec Marcopol. Lăcașul de închinăciune a rezistat până în anul 1908 când a fost restaurat pe cheltuiala boierului Dumitru Negruș, al cărui mormânt se află în partea vestică a sfântului altar. Ioan Frigură, profesor de Limba română din anul 1965 la școala din localitatea Ursoaia, s-a implicat în toate problemele sociale, culturale, economice ale comunei și ale satului. În anul 1990 era director de școală, paroh fiind pr. Lucian Mocanașu. ‘La deschiderea cursurilor din anul școlar 1990-1991 l-am invitat pe părintele să sfințească școala pentru a o curăți de urmele comunismului. Mi-am pus în gând să reconstruiesc școala și am reușit acest lucru. Alături mi-a fost soția, Elena Frigură, profesoară de Istorie și Geografie, care m-a sprijinit și m-a încurajat în ceea ce am vrut să fac’, a amintit prof. Ioan Frigură, care din anul 1997 face parte din Consiliul parohial.

‘Enoriașii sunt săraci financiar, dar foarte bogați sufletește’

Reconsolidarea și reînfrumusețarea bisericii parohiale din Bleșca reprezintă un alt obiectiv al prof. Ioan Frigură. Aceasta mai ales pentru că sfântul lăcaș se află într-un proces de degradare, chiar dacă s-a reușit efectuarea unor mici lucrări, astfel încât să fie evitată prăbușirea. Oamenii au mare evlavie la Maica Domnului pentru că icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aflată în fața catapetesmei, era purtată pe vremuri de secetă în procesiune de preoți și credincioși. ‘De multe ori am simțit un fior atunci când m-am rugat în fața acestei sfinte icoane, semn că Maica Domnului ne ascultă și ne înțelege. Când ne-am propus să reconsolidăm biserica, aceasta se afla într-o stare avansată de degradare. Parohia este mică, iar oamenii, majoritatea pensionari, nu au posibilități materiale. Enoriașii sunt săraci din punct de vedere financiar dar foarte bogați sufletește. Din puținul lor au dat mereu. Noi avem nevoie de fonduri pentru a reabilita sfântul lăcaș’, a mai adăugat prof. Ioan Frigură.

În Ursoaia doar altarul bisericii este pictat

În anul 2000 a început construcția bisericii din localitatea Ursoaia cu hramul ‘Sf. Ioan Botezătorul’, dar lucrările nu au fost finalizate. În prezent este pictat doar sfântul altar. Un sprijin deosebit pentru acest lăcaș de rugăciune a fost oferit de prof. Pandelica Radeș din Iași. ‘În momentul în care am intrat în biserica din Bleșca și am ajuns la icoana Maicii Domnului am fost atinsă de un val puternic de har, izbucnind în hohote de plâns. I-am sfătuit pe enoriași să continue reconsolidările necesare pentru că Dumnezeu și Maica Domnului vor avea grijă. În prezent este nevoie de 4.000 de lei doar pentru proiectul de reconsolidare a bisericii din Bleșca. Am rămas impresionată când am auzit că bătrânii din Bleșca își doresc să finalizeze lucrările la noul lăcaș de cult din satul Ursoaia. Întrucât boala nu-mi permite să ies afară din casă am trimis banii printr-o prietenă din Iași. Am adunat în jurul meu mai mulți prieteni cu ajutorul cărora am cumpărat obiectele liturgice și s-a reușit pictarea sfântului altar și a catapetesmei. Până în prezent am plătit pentru pictarea sfinților ierarhi din sfântul altar, dar întrucât m-am îmbolnăvit nu mai pot ajuta foarte mult la pictarea bisericii în continuare’, ne-a declarat prof. Pandelica Radeș. Prof. Elena Frigură și-a exprimat dorința de a reabilita cele două bisericuțe din Bleșca și Ursoaia, sperând să găsească înțelegere la creștinii ortodocși de pretutindeni. ‘Ne-am bucura dacă am putea să fim sprijiniți, astfel încât să putem să ducem la capăt această sfântă idee a noastră de reconstrucție a celor două biserici. Biserica din Bleșca are foarte multă credință înmagazinată în ea și ar fi fost păcat să o abandonăm. De multe ori am zis că trebuie să renunțăm, dar Dumnezeu tot ne va ajuta până la urmă’, a spus prof. Elena Frigură.

Bucurie sufletească de la icoana Maicii Domnului

Părintele paroh Marius Ioan Floareș ne-a povestit faptul că prima dată când a venit în parohie a vizitat biserica din Bleșca. ‘Mi-am propus încă de la început să schimb fața bisericii, atât la interior, cât și la exterior. De fiecare dată când intru în sfântul lăcaș am totuși o bucurie sufletească mai ales datorită icoanei Maicii Domnului. Icoana nu are nici un indiciu pe spatele ei, care să ateste anul în care a fost pictată sau autorul. Din ceea ce au povestit enoriașii atunci când era vreme de secetă icoana era scoasă în procesiune. La biserica din Ursoaia ne-am apucat de pictură, iar în prezent este finalizat altarul. Începând cu anul viitor vor fi continuate celelalte lucrări de pictură la biserică și la casa praznicală”, a spus pr. Marius Ioan Floareș.

Credincioșii din țară și străinătate care vor să sprijine finalizarea lucrărilor de pictură la Biserica din Ursoaia și reconsolidarea sfântului lăcaș din Bleșca pot trimite donațiile prin mandat poștal la adresa: Ioan Frigură, sat Bleșca, parohia Ursoaia, comuna Ivănești, județul Vaslui. Donatorii trebuie să precizeze în mandatul poștal biserica pentru care fac donația, iar după primirea ajutorului financiar vor primi o confirmare a plății.

În Bleșca este biserica veche, iar în Ursoaia este biserica nouă, ambele biserici ființează în cadrul aceleiași parohii.

Peisaje deosebite pe Valea Racului

Comuna Ivănești se întinde pe cursul mijlociu al râului Racova și are 18 sate. Se află la o distanță de 30 de kilometri de municipiul Vaslui și la 51 kilometri de municipiul Bacău. Împrejurimile acestei așezări prezintă un peisaj ademenitor prin frumusețea lui, dar și prin toponimia ce o poartă. Satul Ivănești este atestat documentar în 1600, când s-a stabilit pe aceste meleaguri familia Vasile Hușanu din Huși, formând și alcătuind prima vatră de sat. În 1700 se stabilește în aceste locuri familia Ivan din părțile Bucovinei care a ridicat și un han pentru drumeți. Satul Ursoaia din comuna Ivănești s-a întemeiat după 1864, denumirea satului având mai multe variante transmise prin viu grai. Satul Bleșca, aflat lângă localitatea Ursoaia, a fost întemeiat în anul 1475, în timpul domniei Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și numără în prezent 85 de case.

Comentarii Facebook


Știri recente