Apariția unor dicționare noi, în cadrul Patriarhiei Române

Patriarhia Română a inițiat editarea unui Dicționar Biblic Ortodox și a unui Dicționar de Teologie Ortodoxă. Hotărârea a fost luată astăzi, 25 februarie, în cadrul ședinței de lucru a Permanenței Consiliului Național Bisericesc. Întrunirea a avut loc în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, informează TRINITAS TV.

Coordonatorul Dicționarului Biblic Ortodox va fi Părintele prof. univ. dr. Petre Semen, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași: „Eu am prezentat doar titlul și argumentarea, adică motivația necesității apariției lui. Inițiativa sigur că aparține Preafericitului Patriarh Daniel, care a observat, cum de altfel se știe, că în Biserica Ortodoxă studiile biblice au fost puțin neglijate. Pe de o parte, dată fiind vitregia vremurilor, iar pe de altă parte nu am avut nici persoane competente în domeniu, care să se implice. Așa cum am mai precizat, dicționare de acest gen există foarte multe. În biblioteca mea personală cred că am aproape un metru liniar. Dar Ortodoxia și gândirea patristică nu se regăsesc în aceste dicționare. Deci, acest dicționar care va apărea va fi o noutate, din perspectiva abordării teologice”.

Realizarea Dicționarului de Teologie Ortodoxă se va face sub coordonarea părintelui prof. univ. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, și a părintelui prof. univ. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Acest dicționar va fi împărțit în patru secțiuni: „Primul dicționar, singurul până în prezent, este cel de Teologie Ortodoxă elaborat de părintele Ion Bria, publicat în 1980 și apoi reeditat. Se impunea acum elaborarea unui dicționar și mai amplu decât acela și este viziunea Părintelui Patriarh să facem unul în care să se regăsească întreaga Teologie Ortodoxă și nu numai românească. Acest proiect, al unui Dicționar de Teologie Ortodoxă, cuprinde patru secțiuni. Prima secțiune va fi dedicată terminologiei. A doua secțiune va trata curentele de teologie ortodoxă, începând din epoca patristică și până în prezent. În al treilea rând va fi în Dicționar și o secțiune dedicată personalităților teologice. Și aici noi vom urca pe scara istoriei până la Sfinții Părinți, pentru că ei au fost primii teologi așa zicând, chiar dacă ei nu elaborat, să spunem, manuale sau dicționare de teologie cum facem noi, dar ei au sistematizat teologia. Și apoi vom trece prin Evul Mediu și până în zilele noastre, până la cei care ostenesc astăzi în câmpul teologiei ortodoxe. Și în al patrulea rând noi vom avea în vedere și școlile de teologie ortodoxă, care și ele au o istorie îndelungată”.

Ambele volume, atât Dicționarul Biblic Ortodox, cât și Dicționarul de Teologie Ortodoxă, vor oferi în primul rând profesorilor de teologie, preoților, dar și jurnaliștilor creștini, un instrument de lucru în abordarea exegetică, omiletică și catehetică a textelor biblice.

Comentarii Facebook


Știri recente