Cotidianul „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române a prezentat evenimentele (conferințe, simpozioane) care s-au organizat în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române pe tema „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare și al celorlalți Sfinți Capadocieni”. În funcție de amploarea evenimentelor, cotidianul Patriarhiei Române a acordat spațiu pentru relatarea acestora, de la știri în pagina de actualitate religioasă până la relatare de o pagină sau două în interiorul publicației, ajungându-se până în prezent la un număr de 42 de articole.
Totodată, menționăm că ediția de Moldova a „Ziarului Lumina” a relatat toate evenimentele care au avut loc în Mitropolia Moldovei și Bucovinei și care au fost dedicate Sfinților Capadocieni.
De asemenea, acolo unde au fost găsite informații suficiente pentru realizarea unui articol de ziar și cel puțin o icoană pentru ilustrarea acestuia, „Lumina” a publicat pagini despre viețile Sfinților Capadocieni, însumând un număr de 14 articole, urmând ca până la sfârșitul anului să mai fie publicate viețile acelor Sfinți Capadocieni care sunt prăznuiți în octombrie, noiembrie și decembrie și despre care există informații suficiente pentru realizarea unor articole.
Un lucru foarte important de menționat îl constituie faptul că echipa de redactori și colaboratori a „Ziarului Lumina” a contribuit la realizarea textelor despre viețile Sfinților Capadocieni, care au fost publicate în volumul dedicat acestora, apărut la Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
23 de articole de dimensiuni ample în „Lumina de Duminică”
În cele 39 de apariții ale săptămânalului „Lumina de Duminică”, din intervalul ianuarie-septembrie, 2009, au fost publicate 23 de articole de dimensiuni ample dedicate „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare (†379) și al celorlalți Sfinți Capadocieni”. În 5 din cele 39 de numere ale Luminii de Duminică, din perioada menționată, articolele de deschidere (principal, de pe prima pagină) au fost dintre cele 23 de articole dedicate Sfântului Vasile și celorlalți Sfinți Capadocieni.
Din intenția unei popularizări cât mai atrăgătoare, cele 23 de articole au îmbrăcat diverse forme jurnalistice: interviu, documentar, reportaj etc. Temele abordate au acoperit subiecte precum: biografii ale Sfinților Capadocieni, studii și documentare pe marginea învățăturilor de credință ale Capadocienilor, prezentare-reportaj (geografic, istoric, religios) a Capadociei, fragmente din operele Sfinților Părinți Capadocieni etc.