Aniversarea a 10 ani de la sfințirea bisericii din cartierul reșițean Govândari

Vineri, 26 decembrie a.c se împlinesc 10 ani de la târnosirea bisericii cu hramul « Sf. Apostoli Petru și Pavel » din cartierul reșițean Govândari.

La împlinirea a 10 ani de la sfințirea bisericii parohiale, parohia « Sf. Apostoli Petru și Pavel » a îmbrăcat haină de sărbătoare primindu-și oaspeții, credincioșii și binefăcătorii. Acest eveniment a primit o conotație aparte prin slujirea Sf. Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al românilor din Ungaria.

Cuvântul de învățătură de la Sf. Liturghie i-a aparținut Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, care a vorbit despre însemnătatea praznicului Nașterii Domnului în istoria lumii, acest praznic cinstindu-se până astăzi asemenea praznicului Învierii Domnului în trei zile.

În încheiere părintele paroh Petru Berbentia a făcut o prezentare a activității parohiei „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Govândari din Reșița, punctând evenimentele importante a parohiei în cei zece ani de când credincioșii din acest cartier reșițean se bucură de petrecerea în rugăciune în locaș de cult nou. Mai apoi părintele protopop al Reșiței Cătălin Mirișan a dat citire actelor de cinstire acordate de Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, ctitorilor și binefăcătorilor parohiei.

Cuvântul de încheiere a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Lucian care a ținut să precizeze că parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Govândari din Reșița este una dintre cele mai dinamice parohii din eparhie, din toate punctele de vedere, fiind mereu la dispoziția credincioșilor reșițeni, având atât activitate administrativ-gospodărescă, dar și social-filantropică.

Totodată Preasfinția Sa a ținut să precizeze că biserica a fost târnosită de către Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului, pe când păstorea Eparhia Caransebeșului. Ierarhul a mulțumit deopotrivă Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al românilor din Ungaria, care a binevoit a răspunde invitației episcopiei Caransebeșului și parohiei sărbătorite de a fi alături de credincioșii și clericii care se roagă în biserica parohiei care împlinește 10 ani de la târnosire, ținând seama și de parteneriatul care există între parohia reșițeană și parohia Mehkerek din Episcopia Gyulei.

Agapa frățească a fost oferită de parohie în sediul centrului socio-cultural al parohiei, aflat în vecinătatea bisericii. La eveniment au participat sute de credincioși, reprezentanți ai administrației locale și județene, precum și preoți din municipiul Reșița.

Imagine: Mihai Ududec

Reporter: Arhid. Casian Rușeț

Comentarii Facebook


Știri recente