Aniversare în parohia argeșeană Sălătrucul de Sus

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, credincioșii parohiei Sălătrucul de Sus, au sărbătorit astăzi 120 de ani de la sfințirea bisericii. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un important sobor de preoți și diaconi, a oficiat în această localitate Sfânta Liturghie arhierească, informează eparhiaargesului.ro.

În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic mulțumit credincioșilor din această parohie pentru implicarea deosebită în viața bisericii, dar și pentru sprijinul material oferit de aceștia pentru conservarea și restaurarea acestui Sf. Locaș de rugăciune.

Biserica parohiei Sălătrucul de Sus a fost construită între anii 1886-1891, fiind sfințită de Preasfințitul Ghenadie al II-lea în ziua de 12 ian 1892.

Are două hramuri: Sf. Ierarh Nicolae, preluat de la biserica veche atestată documentar din a doua jumătate a sec. al XVI-lea, și Sf. Mc. Gheorghe, pus de Episcopul Ghenadie al II-lea în anul 1892.

În urma unor ample lucrări de restaurare, Biserica a fost resfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în ziua de 5 septembrie 2010.

Momentul festiv organizat astăzi în această parohie s-a încheiat cu decernarea diplomelor de merit oferite de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului celor care au contribuit în ultimii ani la lucrările de restaurare executate la această sfântă biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente