Amintiri despre părintele Cleopa

Părinții Bisericii sunt prelungirea în lume a Evangheliei, pentru că Biserica este atelierul sfințeniei. De-a lungul veacurilor, Ortodoxia ne-a oferit o mulțime de mari chipuri patristice. Între cele contemporane cu noi se află și cel al arhimandritului Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria. Astăzi se împlinesc 14 ani de la trecerea sa în veșnicie și tot anul acesta părintele ar fi aniversat un secol de viață.

Părintele Cleopa s-a născut într-o familie de țărani din județul Botoșani și a intrat ca frate de mănăstire la vârsta de 14 ani în Schitul Cozancea, aproape de localitatea natală. Acolo l-a întâlnit pe părintele Paisie Olaru, pe atunci schimonah. Între ei s-a legat o prietenie duhovnicească ce a durat toată viața lor.

Sihăstria în timpul starețului Ioanichie Moroi

Nu după mult timp, împreună cu fratele lui, Gherasim, părintele a plecat la Schitul Sihăstria Secului din județul Neamț, unde egumen era renumitul stareț Ioanichie Moroi, ieromonah cu metanie la Mănăstirea Neamț, originar din Ardeal. Nevoitor pentru puțin timp în Sfântul Munte și la Ierusalim, părintele Ioanichie a fost trimis de starețul Mănăstirii Neamț, arhimandritul Melchisedec Dumitrescu, să redeschidă Schitul Sihăstria, lăsat de mult timp în paragină. Deși erau puțini frați la Mănăstirea Sihăstria, 14 la număr, părintele Cleopa, împreună cu Gherasim, a fost pus încă de la început la încercare de starețul Ioanichie Moroi.

Timp de trei zile, starețul i-a lăsat la poarta mănăstirii să lovească cu bățul într-o buturugă de dimineață până seara. Când asfințea soarele, îi chema la trapeză și le dădea să mănânce. După trei zile de nevoință și răbdare, părintele Ioanichie i-a spovedit și i-a împărtășit. Regula de primire a părintelui Ioanichie în Schitul Sihăstria Secului era foarte aspră. Povesteau călugării că în timp ce părintele spovedea în stăreție pe cel care dorea să-l primească în mănăstire, economul de atunci, părintele Chiriac, stătea în fața stăreției și aștepta. Când cel spovedit ieșea de la părintele Ioanichie, economul îl întreba unde-i este buletinul. Dacă buletinul îl oprea starețul, era semn că respectivul rămânea ca frate la Sihăstria.

Dacă avea buletinul la el, părintele Chiriac, foarte discret, îi spunea că monahi buni se fac la Mănăstirea Secu și Neamț.

Rânduiala aspră pe care a adus-o părintele Ioanichie Moroi din Muntele Athos se păstrează și astăzi în Sihăstria. Pe lângă cele șapte Laude și Sfânta Liturghie zilnic, părintele Ioanichie a impus ca în Sihăstria să nu se mănânce carne. Lunea, miercurea și vinerea, masa era o dată în zi, fără ulei. Marțea și joia, de două ori, cu ulei, iar sâmbăta și duminica se dezlega la brânză, ouă și pește.

Imediat după intrarea în schit, părintele Cleopa a fost rânduit cu ascultarea la oile mănăstirii, slujire pe care a îndeplinit-o 10 ani de zile. Această ascultare i-a dat posibilitatea părintelui să citească aproape întreaga bibliotecă a Mănăstirii Neamț. A avut binecuvântarea să-l vadă și să vorbească cu Sfântul Cuvios Ioan Iacob, în timp ce acesta din urmă era bibliotecar la Mănăstirea Neamț. Pe când păștea oile în pădure, părintele s-a întâlnit cu episcopul Ioan, refugiat din Kiev, Ucraina, care se adăpostise la Mănăstirea Lainici. De acolo, pentru a nu fi descoperit, a început să pustnicească în munții din jurul Sihăstriei. Părintele Cleopa a mai întâlnit și alți pustnici, care au lăsat o puternică amprentă duhovnicească asupra lui.

Râvna, dragostea pentru Dumnezeu, iubirea pentru viața monahală i-au încununat nevoința părintelui Cleopa cu virtuți și daruri alese.

Deși mănăstirea, imediat după al Doilea Război Mondial, a trecut prin multe și grele încercări, jefuită de rușii care, trecând prin Moldova, au luat până și ceapa de pe brazdele din grădina mănăstirii, prădată de vestitul tâlhar Baltă, care era cunoscut drept cel mai fioros bandit și fur al mănăstirilor din județul Neamț, incendiată de același răufăcător, totuși, sub egumenia părintelui Cleopa, Sihăstria a rămas în picioare.

Cum a ajuns Cleopa de la oi să conducă obștea mănăstirii

Părintele Cleopa a fost ales stareț în ciuda opoziției multor părinți din schit. Părintele Ioanichie Moroi, bolnav, a lăsat cu limbă de moarte ca următor lui la egumenia schitului să fie monahul Cleopa de la stână. În timp ce părintele Cleopa tundea oile mănăstirii, părinții din consiliu au venit să-i spună că este ales egumen. Părintele a dat înapoi spunând: „Nu ați găsit pe altul mai bun?”

Cu multă smerenie, părintele a primit totuși să fie stareț schitului care avea multe chilii arse, biserica distrusă și monahii, mare parte adăpostiți în bolniță, fiindcă totul suferise din cauza incendiului.

Văzând schitul în stare deplorabilă, s-a dus la Mănăstirea Neamț pentru a cere ajutorul material din partea starețului de acolo în vederea refacerii clădirilor Sihăstriei. Dar refuzul primit l-a mâhnit mult pe proaspătul egumen. Ieșind din cancelaria Mănăstirii Neamț, s-a dus la icoana Maicii Domnului și a plâns acolo, cerând să nu fie părăsit. Iar ajutorul nu a întârziat. Când a plecat de la Neamț, s-a întâlnit cu un om important din conducerea statului, care, văzându-l pe părintele abătut, i-a oferit o sumă importantă de bani. De la Mănăstirea Neamț până la Sihăstria, părintele Cleopa a cântat „Apărătoare Doamnă” pentru ca nu cumva să se întâlnească cu tâlharul Baltă.

Cu banii primiți s-a reușit refacerea bisericii și a corpului de chilii. S-a construit Paraclisul „Sfinții Ioachim și Ana”, iar cu ajutorul credincioșilor apropiați sufletește Sihăstriei, originari din comuna Rădășeni, Suceava, au fost ridicate mai multe clădiri.

Venirea părintelui Cleopa pe scaunul stăreției a însemnat îmbogățirea rânduielii de la Sihăstria. Slujbe frumoase, noi preoți hirotoniți, predici înălțătoare, introducerea citirii neîncetate a Psaltirii, rânduiala spovedaniei săptămânale a monahilor, toate au făcut ca mănăstirea să fie din ce în ce mai cunoscută și căutată atât de credincioși, cât și de cei dornici să-și închine viața lui Hristos.

Tradiția primirii pelerinilor a fost un alt lucru nou pentru obștea părintelui Cleopa. Fiindcă mănăstirea era izolată de sat, credincioșii veniți la Sihăstria erau și sunt și acum găzduiți, oferindu-li-se și masă, toate gratuit, chiar dacă posibilitățile erau reduse. Povestea părintele Cleopa cum, la început, oamenilor nu li se putea da decât mămăligă cu murături sau compot din poame de pădure, singura hrană existentă în mănăstire.

Prezența la toate slujbele din biserică, citirea cărților sfinte, ascultarea necondiționată față de stareț și duhovnic au rămas regulă de neșters pentru monahii din Sihăstria.

„Dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag!”

La puțini ani după ce a fost ales stareț, părintele Cleopa a fost nevoit să plece, de ascultare, la Mănăstirea Slatina, trimis de patriarhul Justinian. Statul dorea transformarea ei în spital-azil. Părintele Cleopa a mers la Slatina împreună cu 30 de monahi din Sihăstria, dându-i-se sub ascultare mănăstirile din Bucovina. Dar comuniștii nu vedeau cu ochi buni misiunea făcută în zonă de cei trimiși la Slatina. Părintele a fost chemat la Securitate în Fălticeni și bătut, anchetat pentru a nu mai primi oameni în mănăstire. Chinurile îndurate în nopțile când era torturat și ținut cu ochii în lumina puternică a becurilor l-au făcut ca timp de 10 ani să ia calea pustiei. Aici, părintele a întâmpinat greutăți mari atât de la diavolul care-l tulbura cu vedenii înfricoșătoare, dar și din cauza lipsei de hrană și îmbrăcăminte. Era atunci un pădurar care-i ducea o dată pe lună o traistă de cartofi sau sfeclă. Părintele povestea cum număra fiecare cartof ca să-i ajungă timp de o lună.

Starețul a stat retras în munte și la cabana unui țăran din Neamț. Acesta, atunci când soția făcea mâncare în casă, punea o cană de apă în plus la ciorbă sau un pumn de mălai în tuciul unde se făcea mămăligă ca să poată lua și pentru părintele Cleopa fără știrea familiei.

Când oamenii au urcat la munte ca să strângă fânul, țăranul l-a luat pe părintele Cleopa, epuizat și slăbit de post, ca ceilalți să nu-l descopere pe pustnicul fugar. În timp ce mergeau noaptea prin pădure, părintele se tot oprea, sleit de puteri. La un moment dat, Ioan, căci așa se numea țăranul, s-a gândit că starețul nu mai poate rezista și o să moară. Nu știa ce să facă. Să-i spună nevestei? Se temea să nu se scape cu vreo vorbă la vecine. Să-l anunțe pe părintele din sat? Dar dacă afla miliția? Să-l îngroape singur? Nu putea să facă așa ceva unui călugăr, unui preot.

Ajungând la un brad răsturnat în pădure, părintele Cleopa, care mergea după țăran, îl chemă și-i spuse: „Frate Ioane, dacă mor, să mă îngropi la rădăcina unui fag și să citești catisma a 17-a pentru mine.” Omul s-a înspăimântat, dându-și seama că părintele i-a citit frământările gândului.

Anii au trecut, iar părintele Cleopa, prin mijlocirea patriarhului Justinian, a fost grațiat. S-a întors la Sihăstria în 1965, unde, deși nu a mai fost dus la Securitate, a rămas în supravegherea ei. Paznicul mănăstirii, care trăiește și azi, dă mărturie cum era chestionat de oameni necunoscuți despre cine a venit la părinții Cleopa și Marcu, pe cine au primit ei în chilie†¦

Cunoscut de călugări și mireni ca un părinte harismatic

Atunci când la Schitul Rarău slujea părintele Ioil, acesta a transmis părintelui Cleopa că i se întâmplă ceva neobișnuit la slujbă. În timp ce dădea binecuvântarea pentru Sfânta Liturghie, îngerii îi aprindeau lumânările din sfeșnicele aflate pe Sfânta Masă. Auzind cele întâmplate, părintele Cleopa a spus ca Ioil să coboare în vale, la Slatina. Cu multă blândețe, starețul i-a spus: „Știți, părinte, a început treaba la vie, la Cotnari. Muncitorii trebuie supravegheați de un părinte de la mănăstire. Așa că ne-am gândit la sfinția ta să mergi vara asta acolo ca lucrurile să se facă după rânduială.” Părintele Ioil, auzind noua ascultare pe care i-o dăduse părintele Cleopa, s-a răzvrătit și a început să cârtească, spunând că nu-i este respectată preoția. S-a întrunit consiliul mănăstirii din care făceau parte și părintele Petroniu Tănase, și alți părinți și au hotărât: „Ioil fie merge de ascultare la via din Cotnari, fie e oprit de la slujire”.

Nemulțumit, părintele Ioil a spus că mai degrabă pleacă în lume. Zis și făcut. Părintele și-a lăsat hainele călugărești și a părăsit mănăstirea. Obștea întreagă s-a tulburat de atitudinea tranșantă a părintelui Cleopa, care nu l-a lăsat pe Ioil să se întoarcă la slujire pe Rarău. Dar starețul a răspuns: „Decât un Ioil mândru, mai degrabă un Ion smerit”.

După anii 1989, într-o seară, a venit la părintele Cleopa un bătrân care l-a întrebat: „Mă cunoști?” „Nu”, a spus duhovnicul. Atunci, bătrânul a început să plângă și a zis: „Eu sunt Ioil de la Rarău, care n-a vrut să facă ascultare și căruia dracii îi aprindeau lumânările pe Sfânta Masă când începea Sfânta Liturghie”.

Părintele Ioil plecase în lume, se făcuse taxator pe tramvai și toată viața umblase chinuit, fără liniște și așezare sufletească.

De bunătatea lui, te umileai și puneai gând de pocăință

Părintele a fost și rămâne un mare duhovnic și predicator care în vremuri grele a păstrat curată comoara Ortodoxiei și a transmis-o ucenicilor săi. A stat în fața credincioșilor și a mângâiat mii de suflete, ajutându-le să-L cunoască pe Hristos, împodobindu-le cu virtuți alese. A fost un propovăduitor care a predicat frumusețea Ortodoxiei, ferm în condamnarea păcatului și a patimilor. Deși era aspru în predică, la Taina Spovedaniei se purta cu multă milă și dragoste, încât de bunătatea lui, te umileai și puneai gândul de pocăință și de început bun.

A primit pe toți cu multă dragoste, chiar dacă spre bătrânețe neputințele trupului lui s-au înmulțit. Cu o seară înainte de a muri a primit credincioși, i-a binecuvântat, le-a dat sfaturi, iar în dimineața zilei de 2 decembrie 1998, la ora 2:20, părintele Cleopa și-a dat obștescul sfârșit după o viață de slujire lui Hristos și mănăstirii pe care a îndrăgit-o atât de mult.

Sfințenia părintelui Cleopa a fost recunoscută încă din viață. Cine l-a cunoscut a rămas impresionat de prezența sa. Cărțile scrise de el tratează multe probleme de liturgică, dogmatică, îndrumări misionare, fiind până astăzi repere importante în păstrarea autentică a învățăturii de credință.

Slujba din avion

În 1977, părintele Cleopa a plecat la Ierusalim în pelerinaj cu un grup mai numeros de călugări și de maici. În avionul care se îndrepta spre Tel Aviv, monahii români și-au exprimat dorința de a săvârși Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. Au vorbit cu însoțitoarea de bord, iar aceasta a cerut un răgaz pentru a comunica aceasta comandantului aeronavei. Mirat că un părinte a cerut permisiunea de a face o slujbă în timpul zborului, comandantul a stat puțin pe gânduri, după care a zis: „Da. Slujba se poate face”. Și a comutat sunetul pe interior ca să poată auzi în cabină ce se petrece în avion. Nu voia să aibă probleme cu autoritățile de la București la întoarcere. Părintele Cleopa a început să citească Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, iar călugării și maicile din avion au dat răspunsurile la icoasele și condacele acatistului.

Tot echipajul aeronavei a fost profund impresionat de ce s-a petrecut în timpul acelei curse. Regulamentul de zbor spune că, la sfârșitul oricărei curse, comandantul trebuie să părăsească ultimul avionul. De data aceasta, protocolul a fost încălcat. Când a ajuns la Tel Aviv, comandantul a coborât primul din avion și a rugat stewardesa să-i indice pe călugărul care făcuse slujba. A ținut să-l cunoască personal pe părintele Cleopa, iar la primul concediu, comandatul, de loc din părțile Bacăului, împreună cu întreaga familie, a poposit la Sihăstria. Aici s-a spovedit la părintele și i-a mărturisit că slujba din avion i-a luminat și deschis sufletul spre Dumnezeu.

(Articol publicat în Lumina de Duminică din data de 2 decembrie 2012, semnat de arhim. Ciprian Grădinaru)

Comentarii Facebook


Știri recente