În cele 10 circumscripții electorale ale Arhiepiscopiei Râmnicului au fost desemnați astăzi, 22 aprilie, noii reprezentanți ai clerului și credincioșilor pentru organismul deliberativ în problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale Eparhiei. Primele două circumscripții electorale ale Arhiepiscopiei Râmnicului au reunit astăzi, în Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, delegații din Parohiile Protopopiatului Râmnicu Vâlcea. Alegerile au fost precedate de Sfânta Liturghie și slujba de Te-Deum.
Mai multe detalii a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Emilian Groșenoiu, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului: „A avut loc această alegere în Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, fiind împărțit în două Circumscripții electorale. Circumscripția numărul 1, zona de nord a Protopopiatului și Circumscripția numărul 2, zona de sud a Protopopiatului Râmnicu Vâlcea. Au fost prezenți majoritatea preoților din aceste Circumscripții, cât și a delegațiilor Consiliilor Parohiale din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea”.
Alegerile s-au desfășurat prin vot secret, conform procedurii statutare. Fiecare Adunare Eparhială se compune din 30 de reprezentanți aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, pe o perioadă de 4 ani și pentru cel mult două mandate.