Alege Școala în Protopopiatul Pitești

Protopopiatul Pitești, prin Biroul de catehizare a tineretului, a organizat Miercuri, 16 mai 2012, în sala de conferințe festivitatea de premiere a elevilor participanți la concursul național de creație din cadrul proiectului ‘Alege Școala!’.

La această etapă, ca și la etapa I parohială, au participat copii din 12 parohii și 5 instituții de învățământ, după cum ne informează eparhiaargesului.ro.

Conform conceptului concursului ‘Alege școala’ fiecare echipă a trebuit să alcătuiască un portofoliu care să cuprindă lucrări pe trei secțiuni (litarară, artistică, multimedia).

În urma evaluării lucrărilor realizate de tineri, comisia de corectare, din care au făcut parte preoți și profesori, a acordat 9 premii după cum urmează:

A. Secțiunea literară:

Premiul I (Tabletă Prestigio) – Pădureanu Ștefan Octavian de la parohia Sf. Treime, Pitești;

Premiul II (Aparat foto Compact) – Vintilă Raluca Ioana de la parohia Sf. Cuv. Parascheva (paraclisul Universității din Pitești);

Premiul III (MP4 player Serioux) – Stoica Alina Maria de la Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești;

B. Secțiunea artistică:

Premiul I (Tabletă Prestigio) – Ivan Ana Maria de la Grupul Școlar Mihai Viteazul, Pitești;

Premiul II (Aparat foto Compact) – Pățitu Maria Ecaterina de la Colegiul Național Zinca Golescu;

Premiul III (MP4 player Serioux) – Ioniță Ștefanidia de la parohia Sf. Cuv. Parascheva (paraclisul Universității din Pitești);

C. Secțiunea multimedia:

Premiul I – Ionita Ioana Valentiuna de la Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești;

Premiul II (Aparat foto Compact) – Velicaru Ana de la parohia Sf. Treime Pitești;

Premiul III (MP4 player Serioux) – Dinescu Marius de la Parohia Prundu III / Colegiul Tehnic Dimitrie Dima, Pitești.

După înmânarea premiilor, tinerii prezenți au ținut să-și exprime dorința ca acest proiect să nu se oprească la acest nivel, ci să continue în mod practic prin vizite făcute și altor copii ce se află în risc de abandon școlar.

Comentarii Facebook


Știri recente