Alcătuirea Crezului ortodox la primele două sinoade ecumenice – interviu cu părintele conferențiar dr. Daniel Benga, prodecanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București

În Patriarhia Română, anul acesta este dedicat Crezului Bisericii noastre. Prezentăm aici un interviu cu tema Crezul, fundamentul Ortodoxiei credinței noastre, realizat de Părintele consilier Ciprian Apetrei, directorul Agenției de știri BASILICA, în cadrul emisiunii radiofonice „Dialogurile TRINITAS”, difuzată marți, 2 martie 2010. Tema este dezbătută de părintele conferențiar dr. Daniel Benga, prodecanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.

Pr. Ciprian Apetrei:

Părinte profesor anul acesta Biserica noastră Ortodoxă ne pune înainte Crezul Ortodox și Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Toată lumea știe în mod clar ce este Crezul deoarece a devenit de la o Mărturisire de Credință o veritabilă rugăciune. O avem în cartea de rugăciuni, dar în primul rând la Sfânta Liturghie însă mulți nu știu când a fost alcătuit. Noi știm că este foarte important, este sinteza învățăturii noastre de credință de aceea, prima mea întrebare este când s-a alcătuit Crezul Ortodox?

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Mulțumesc mult pentru întrebare, este o întrebare foarte importantă, chiar mă bucur de inițiativa pe care o avem în acest an de a gândi mai mult asupra Crezului și importanței lui pentru că în teologia noastră nu s-au făcut explorări foarte amănunțite cu privire la Crez. Aș vrea de la început să amintesc că în Biserica noastră, în momentul de față, Crezul Ortodox este cel niceo – constantinopolitan, alcătuit de Sinodul 1 de la Niceea în 325 și cel de la Constantinopol în 381. Aș vrea să amintesc că pe lângă acest Crez, care este Crezul propriu Ortodoxiei, în bisericile apusene încă din primul mileniu când Biserica nu era despărțită, a existat un al doilea Crez tot cu conținut Ortodox, Crezul Apostolic. Acest Crez s-a născut din vechiul Simbol de Credință a Bisericii Romei și astfel a căpătat o autoritate foarte mare. Astfel că până în ziua de azi, în Bisericile occidentale, se rostește acest Crez la botez iar la Sfânta Liturghie se rostește cel niceeo – constantinopolitan cu adăugirea care a stârnit foarte multe controverse. E vorba de celebrul adaos Filioque, și anume că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul și nu numai de la Tatăl cum spunem noi ortodocși.

Pr. Ciprian Apetrei:

Crezul niceeo – constantinopolitan are 12 articole, câte dintre ele au fost alcătuite la primul Sinod Ecumenic și câte au fost alcătuite la cel de-al doilea?

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

La primul Sinod Ecumenic au fost alcătuite primele șapte articole și o parte din articolul opt. La Constantinopol, după mai mult de 50 de ani, s-au alcătuit următoarele cinci am putea spune, sau patru, completarea articolului al 8-lea și apoi următoarele patru de la 9 la 12.

Pr. Ciprian Apetrei:

Acum să mergem la Sinodul I Ecumenic. E important să știm că primele șapte articole au fost alcătuite la acest sinod. De ce s-au alcătuit numai șapte și nu toate 12? De ce s-a considerat ca la momentul respectiv să se încheie Crezul cu sintagma „cred și întru Duhul Sfânt” și să nu se mai continue să se arate caracteristicile Duhului Sfânt după ce au fost arătate caracteristicile lui Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Apoi vom vedea contextul. Mai întâi de cei 318 părinți participanți la sinodul de la Niceea din 325 au hotărât să fie doar 7 articole?

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Istoria este destul de complexă, și anume, în primul rând vreau să menționez un lucru important, că atât de la Sinodul I Ecumenic cât și de la Sinodul al II-lea Ecumenic nu s-au păstrat hotărârile dogmatice, adică actele oficiale sinodale. Nu ni s-au păstrat pe de altă parte protocoalele ședințelor de discuții, ceea ce s-a întâmplat de la Sinodul III Ecumenic încolo. Astfel, în ceea ce privește primele două sinoade și chiar istoria Crezului Ortodox, pe care o prăznuim în acest an, ne aflăm într-o situație complicată pentru că ne bazăm numai pe mărturii care s-au păstrat în afara actelor oficiale sinodale și aceste mărturii s-au păstrat la în primul rând la istoricii bisericești din vremea respectivă.

Pr. Ciprian Apetrei:

Poate o să avem o surpriză și vom găsi un document datorită săpăturilor arheologice din anumite zone.

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Au fost editate diferite manuscrise, istorii bisericești vechi care nu au fost cunoscute până acum. A fost editată, spre exemplu, în Germania „Istoria anonimului din Cizic”. Cizic este o cetate în apropiere de Niceea, pe malul Mării Marmara. În această carte se găsește o relatare cu privire la desfășurarea Sinodul I. O astfel de relatare avem și de la Eusebiu de Cezareea care a fost participant la Sinod și ne-a lăsat în lucrarea sa, „Viața împăratului Constantin”, detalii referitoare la desfășurarea lucrărilor sinodului. În ceea ce privește formularea Crezului mai sunt unele probleme care nu au fost elucidate, dar este cert că primele 7 articole au fost elaborate la Niceea. Acum, cercetătorii oscilează și se întreabă pe ce bază au fost alcătuite aceste articole pentru că până la Niceea nu avem un astfel de Crez, cu o valabilitate cum am putea spune ecumenică, în sensul vechi al cuvântului, și anume cu o valabilitate în tot creștinismul. Acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată la Niceea. Cercetătorii spun că Mărturisirile de Credință baptismale au fost lăsate deoparte și s-a formulat pentru prima dată un Crez sinodal, adică părinți sfinți ai bisericii s-au adunat să formuleze Crezul. Este foarte important de unde s-a născut Crezul și cum. Ei nu s-au adunat la acest Sinod să formuleze teoretic. Există cele două ipoteze care spun următorul lucru: actualul Crez, primele 7 articole, ar fi fost formulat pe baza Crezului Bisericii din Cezareea Palestinei unde era Episcop Eusebiu de Cezareea care a participat la sinod și care ar fi adus Crezul și l-ar fi prezentat sinodalilor. Sinodalii de la Niceea confirmat ortodoxia Crezului dar au spus că trebuie adăugat ceva. Cuvântul adăugat este omoousious, celebrul cuvânt deoființă cu Tatăl care arată faptul că Fiul e deoființă cu Tatăl, arăta egalitatea Fiului cu Tatăl. Aceasta este o variantă și s-a păstrat într-o scrisoare pe care Eusebiu de Cezareea a trimis-o Bisericii orașului natal de unde venea el pentru a se justifica cum de a acceptat un astfel de Crez. El spune acolo un lucru foarte important: „Crezul pe care noi l-am mărturisit este în acord cu botezul și cu tradiția pe care am moștenit-o de la părinții noștri”. Acest lucru vreau să-l evidențiem ca fiind foarte important. Tot el ne spune că părinții care au venit și au formulat Crezul purtau pe ei urmele stigmatelor, adică epoca persecuțiilor abia se încheiase. După celebrul Edict de la Milano din 313 au mai fost persecuții făcute de împăratul Liciniu care știm că a fost învins de către Constantin în anul 324. Deci până cu un an înainte de sinodul de la Niceea persecuțiile existau în Biserică. Despre acest lucru ne vorbește Eusebiu și Socrate de Constantinopol, Sozomen și Teodoret de Cir, care sunt alți trei mari istorici care ne-au păstrat documente referitoare la importanța sinoadelor de la Niceea. Ne spun că părinții au venit purtând pe ei stigmatele martiriului. Era vorba de o credință pe care ei au primit-o în botez, pe care ei au mărturisit-o și pe care și pentru care ei au fost gata să-și dea viața. Noi avem de-a face în Crezul de la Niceea cu formularea scrisă a unei mărturisii vii nu numai acestor părinți, ci a comunităților care stătea în spatele lor, a întregii Biserici care mărturisea în botez credința dreaptă. Trebuie să precizăm un lucru, Crezul la început nu a făcut parte din Sfânta Liturghie, Crezul este introdus în Sfânta Liturghie și în slujbele Bisericii, cu excepția botezului, abia începând cu sfârșitul veacului al V-lea. Prin anul 480 avem o primă mărturie, apoi la 512 și 518 avem asimilat acest lucru în manuscrisele care s-au păstrat în tradiția Constantinopolitană. Astfel că locul în care s-a născut Crezul este botezul, însă noi trebuie să ne întrebăm care este fundamentul scripturistic al Crezului. Mântuitorul înainte de a se înălța la ceruri a lăsat ucenicilor porunca pe care o știm cu toții: „Mergând învățați toate neamurile botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și învățați să păzească toate câte v-am poruncit vouă. E foarte important că Mântuitorul trimite să se boteze în numele Sfintei Treimi, iar Mărturisirea de credință de la Niceea așa cum spuneam mai devreme a fost alcătuit pe baza vechilor Crezuri baptismale. Ce era foarte interesant că Mărturisirile baptismale nu erau Crezuri declarative pe când acest Crez de la Niceea este un Crez declarativ, noi declarăm credința: „cred” sau „credem” se spune în formularea veche autentică a sinodului, „credem într-Unul Dumnezeu”. Până în veacul al patrulea majoritatea Crezurilor care s-au trimis sunt crezuri interogative și anume cel care boteza, episcopul sau preotul, întreba pe cel care voia să primească credința creștină: „Crezi tu în Dumnezeu Tatăl”, această întrebarea era adresată deoarece majoritatea erau păgâni politeiști. Aceste întrebări nouă ni s-au păstrat în rânduiala botezului până astăzi, în partea de exorcizme, înainte de a se spune Crezul, dar la început erau în partea mărturisirii. În momentul în care întreba: „Crezi tu în Dumnezeu Tatăl”, cel care trebuia să se boteze, fotizomenul, răspundea așa: „Cred în Dumnezeu Tatăl care a făcut cerul și pământul” – e o primă formulare după aceea, ele se dezvoltă. Apoi întreba: „crezi și în Dumnezeu Fiul”, și după aceea spunea: „cred și într-Unul Domn Iisus Hristos, Unul Născut care din Tatăl s-a născut” și se apuca și spunea parte asta: „Crezi tu și în Duhul Sfânt… într-unul Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede. Aceste prime Crezuri pe care cercetătorii le numesc Crezuri interogative sunt cele care au stat la baza mărturisirii credinței creștine. Astfel că, la Niceea, părinții de acolo când au formulat primele șapte articole, despre care vorbim acum, nu au făcut nimic altceva decât au sintetizat în cuvinte puține dar extraordinar de importante și confunde întreaga credință a Bisericii, tot ceea ce Biserica a mărturisit despre învierea lui Hristos, despre Dumnezeu Tatăl ca și Creator al lumii văzute și nevăzute și despre Duhul Sfânt care sfințește întreaga lume.

Pr. Ciprian Apetrei:

Părinte confesor, această alcătuire a Crezului la Sinodul I Ecumenic nu a fost obiectivul principal al celor 318 părinți prezenți, ci s-a adăugat pe parcurs. Obiectivul lor a fost erezia lui Arie. Deci, să vorbim despre acest lucru și să vedem cum s-a ajuns de la erezia lui Arie la Crezul Ortodox, pentru că până la urmă, Mărturisirea de credință a acestui sinod se sintetizează în aceste prime șapte articole ale Crezului.

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Da, este foarte important să precizăm lucrul acesta. Înainte trebuie să precizăm pe scurt doctrina lui Arie pentru cititorii noștri. Arie era preot la Alexandria într-o Biserică numită Baukalis. El era un preot important, un preot vrednic, dar care, influențat de teologia antiohiană și chiar subordinațianistă alexandrină, care venea un pic și din Școala lui Origen, susținea următorul lucru. Și anume că Dumnezeu Fiul este Dumnezeu, dar un Dumnezeu de natură inferioară Tatălui, că El nu există chiar din veci, ci a fost un timp în care El nu exista și prin El a fost făcută lumea. Aceste trei elemente pe care le-am enumerat, ar forma baza teologiei lui Arie. Însă, este foarte important faptul că în momentul în care Fiul este considerat de o natură inferioară Tatălui El nu mai este Dumnezeu de aceeași putere și de aceeași mărire, de aceeași slavă cum ne rugăm până astăzi. Și în această perspectivă părinții au început să-și pună întrebări și au circulat înainte de Sinodul I ecumenic o multitudine de epistole și de scrisori, pentru că această viziune pe care o numim subordinațianistă nu era o erezie, ci era o părere teologică în vremea aceea. Și anume, văzând totuși că Fiul s-a întrupat, că ascultă de Tatăl, teologii și părinții Bisericii care au interpretat Scriptura, au spus nu poate fi chiar la fel de mare precum este Tatăl, pentru că uite că ascultă de Tatăl. Dar în momentul în care Domnul Iisus Hristos ascultă de Tatăl El face această ascultare nu în virtutea unei inferiorități a Ființei sau a Naturii Lui, ci în virtutea ascultării față de Tatăl, pentru că este Părintele Lui și din iubire pentru El. Și era vorba de planul pe care se discută. Era un plan al antologiei, era un alt plan al teleologiei, deci, toate aceste dimensiuni sunt importante. Și în această criză ariană primii care, după cum știm, formulează mici mărturisiri de credință erau chiar Arienii, care foloseau astfel de mărturisiri și ni s-au păstrat câteva crezuri Ariene. La aceste crezuri părinții au trebuit să intervină, pentru că au trebuit să formuleze învățătura astfel încât să nu fie echivocă. Marea problemă care s-a pus cu arianismul a fost următoarea: să se convoace sinod. Împăratul Constantin cel Mare a convocat un sinod mai întâi la Antiohia în 324 care este atestat. Chiar dacă a fost descoperit de curând, au fost descoperite actele acestui sinod și existența lui în vremea recentă și se pare că deja de acolo sinodalii au formulat o mărturisire de credință, un fel de Crez primar pe care noi nu îl mai avem astăzi, noi nu știm cum arăta. După aceea, în acel Crez au fost condamnați mai mulți părinți printre care și Eusebiu de Cezareea, dar cred că intrăm în amănunte foarte complicate și nu știu dacă are rost. Dar ceea ce este cert, este că la început când s-au adunat s-au gândit cum putem rezolva problema arianismului și singura variantă care mai rămânea era aceea a formulării unui Crez pe care să-l semneze toți. Atunci împăratul Constantin cel Mare a fost de acord cu această propune. Vă spuneam că nu ni se păstrează din nefericire protocoalele, procesele verbale ale ședințelor, pentru că acolo se nota tot, cine ce a spus. Din această perspectivă avem câteva lacune și nu putem reconstitui cu exactitate totul, dar în momentul în care sinodalii s-au adunat și-au dat seama că dacă nu fac o astfel de mărturisire pe care să o semneze toată lumea nu se va putea ajunge la un consens.

Pr. Ciprian Apetrei:

Cine nu a semnat a fost excomunicat?

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Da, și din fericire numai trei persoane nu au vrut să semneze Crezul de la Niceea din cei 318 părinți. Este vorba de Arie și de încă doi episcopi, unul dacă nu mă înșel era chiar episcopul de Niceea, chiar episcopul locului. De ce nu au vrut să semneze de fapt? Pentru că s-a introdus în Crez un cuvânt care nu era din scriptură, cuvântul omoousius, deoființă. Atunci părinții au spus că acest cuvânt nu este din Sfânta Scriptură și nefiind noi nu îl putem folosi, dar părinții sinodali, orice cuvinte au ales din Sfânta Scriptură nu au putut să le lase numai pe acelea pentru că ele puteau fi interpretate și într-un sens arian și atunci singurul concept care a putut să salveze situația a fost acest concept din filozofia greacă. Un mare teolog care s-a convertit la ortodoxie pe patul de moarte, Jaroslav Pelikan, a remarcat într-o lucrare fundamentală „Istoria tradiției creștine”, următorul lucru: „elenizarea limbajului printr-un termen teologic a dus la dezelenizarea credinței” adică s-a putut formula această mare taină, pentru că aici e dilema pentru că Dumnezeu nu e numai Unic și solitar și singur cum postula neoplatonismul și întreaga filozofie greacă ci El este Unul și Trei în același timp. Abia această formulă filozofică a putut să salveze teologia de la o înțelegere greșită a lui Dumnezeu.

Pr. Ciprian Apetrei:

Părinte confesor am avut victoria Ortodoxiei la acest sinod dar urmează 50 în care cred că mai bine de 40 dacă nu chiar toți 50 de ani s-a Crezut că arianismul va învinge și chiar a învins pentru că Arie trebuia să fie repus în drepturi. Apoi, știm istoria cu Alexandru, episcopul Antiohiei, și moartea extrem de rușinoasă a lui Arie care iată, Dumnezeu a rânduit să nu fie reprimit în rândul ortodocșilor. Totuși avem sinod în 381, vine un nou împărat după o serie de împărați Arieni, după un împărat semiarieni, căci după împăratul Constantin cel Mare am avut împărați Arieni și chiar pe Iulian Apostatul care a vrut să distrugă cu totul creștinismul, noroc că nu a domnit prea mult. Iată apoi apare un nou împărat ortodox, Teodosie I cel Mare, noi vorbim puțin despre el dar, această personalitate trebuie să fie scoasă în evidență foarte mult pentru că lui îi datorăm faptul că a introdus ca religie de stat creștinismul și a impus-o în fața păgânismului. El este cel care a făcut triumful creștinismul în imperiul roman. Acest împărat a avut o deschidere foarte mare față de Sfântul Grigorie de Nazians și mai ales față de teologia capadocienilor, care erau principalii apărători ai ortodoxiei în frunte cu Sfântul Vasile cel Mare. În această perioadă, în 381, avem o altă problemă apărută, legată de Duhul Sfânt. Dacă cineva se uită foarte atent în Crez se va constata că articolul 2 este foarte mare comparativ cu celelalte, ca și articolul al 8-lea, cel legat de Duhul Sfânt. Aici e problema, cum s-a reușit totuși cu rânduiala lui Dumnezeu ca la Sinodul al II ecumenic să definitivăm Crezul, cum a reușit totuși Ortodoxia să învingă după 50 de ani în care se credea că vor învinge cei ce îl susțineau pe Arie.

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Este o istorie foarte interesantă și în această istorie pe care dumneavoastră ați și trasat-o se arată cum lucrează Dumnezeu în istorie și anume se arată faptul că adevărul niciodată nu piere, chiar dacă la un moment dat poate fi băgat sub obroc, adevărul întotdeauna iese la lumină. Acest lucru s-a întâmplat și în perioada pe care ați amintit-o mai devreme și aș vrea să menționez un lucru foarte important. Și anume, până când s-a definitivat Crezul la Constantinopol cu primele cinci articole, au existat o multitudine de Crezuri care au fost formulate la sinoadele ariene care au avut loc în cei 50 de ani pe care i-ați amintit.

Pr. Ciprian Apetrei:

Adică toți au vrut să facă Crezuri împotriva Crezului oficial?

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Au încercat să elimine omoousious pentru că și-au dat seama că este o piatră de poticnire și au început să convoace sinoade la Antiohia, la Smirnium în Balcani. Toate aceste lucruri nu s-au lovit de consens. Problema de unde a venit, Constantin a sperat că dacă va semna Crezul de toată lumea va fi pace. Dar în momentul în care s-au întors la scaunele lor, o parte dintre sinodali nu au mai accepta ceea ce au semnat. Atunci s-a născut o nouă problemă ce a bulversat Biserica vreme de 50 de ani. Nu știu dacă este momentul să insistăm pe această istorie care este foarte complicată, însă vom continua cu sinodul II ecumenic.

Începând cu 20 de ani înainte de Sinodul II ecumenic, în jurul anului 360, începe să apară problematica Duhului Sfânt. Ne întrebăm noi de Hristos dacă este deoființă cu Tatăl, dar Duhul Sfânt? De unde venea problema lor? În Noul Testament nu găsim nici un loc, spun cei care l-au cercetat, în special pnevmatomahii luptători împotriva Duhului Sfânt, Duhul Sfânt nu e numit Dumnezeu. Noi nu găsim nicăieri că Duhul Sfânt e numit Teos, dar găsim foarte multe locuri unde vedem că El este considerat de origine și de putere dumnezeiască cum este formula botezului rostită de Mântuitorul pe care am amintit-o mai devreme. Plecând de la acest lucru s-a născut dezbaterea: Duhul Sfânt este și El de-o ființă cu Tatăl. Atunci marii părinți capadocieni, s-au pronunțat pe această temă: Sfântul Vasile înainte să moară prin „Tratatul despre Sfântul Duh”, Sfântul Grigore Teologul, în „Cuvântarea a V-a teologică”, Anfilohie de Iconiu prietenul lor. Au luat toate mărturiile Sfintei Scripturi și au realizat că și acolo se vorbește despre Duhul Sfânt ca despre Dumnezeu. Dar a fost o grupă de 30 episcopi la sinodul de la Constantinopol, neortodocși sau pnevmatomahi, care nu recunoșteau dumnezeirea Duhului Sfânt. Aceștia au stat la sinod numai câteva săptămâni după convocare lui și după vreo trei săptămâni, pentru că au văzut că ceilalți sinodali vor să mărturisească dumnezeirea Sfântului Duh, au părăsit sinodul în semn de protest și nu au dorit să accepte acest Crez. Însă, sinodalii ce au făcut? Datorită celor 50 de ani de luptă, datorită lui omoousoius, au hotărât să nu mai folosească deoființă și să găsească o altă formulă pentru a arăta dumnezeirea Duhului Sfânt. Această formulă este celebra formulă doxologică, că Duhul este împreună slăvit cu Tatăl și cu Fiul. Această împreună slăvire, prin conjuncția copulativă care îi leagă pe același nivel, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt împreună slăviți arată că dacă au aceiași cinstire și aceiași slavă au și aceiași egalitate în ființă și în substanță cum am spune noi astăzi. Toată această teologie a fost formulată în articolul pe care îl aminteați mai devreme și a completat tot ceea ce părinții nu au apucat să spună la Sinodul I ecumenic. De aceea, credința a fost considerată tot credință Niceeană. De aceea Crezul de la Constantinopol a fost numit Crezul Niceean în sensul în care părinții de fapt nu au adăugat nimic la credința de la Niceea ci au încercat să o expliciteze într-un nou context. Poate ar mai fi un element pe care foarte puțină lume îl evidențiază. Cele șapte articole prime nu au rămas la fel ca la Niceea. O comparație pe coloană ale celor două Crezuri ne arată modificări substanțiale pe care părinții le-au făcut. Primele șapte articole pe care le rostim astăzi nu sunt la fel ca cele de la Niceea. Acelea erau deosebite în sensul în care au fost lucruri care s-au adăugat și lucruri care au fost scoase. De exemplu la Niceea, la Dumnezeu Fiul când se spunea: „și într-Unul Domn Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Unul născut” și urma în Crezul de la Niceea „născut din ființa Tatălui”, apoi urma „lumină din lumină”, cum avem noi astăzi. Dar „născut din ființa Tatălui” nu a mai fost lăsat la Constantinopol de părinții sinodali. Din Crez a fost eliminat pentru că după Niceea au fost părinți eretici, care au interpretat născut din ființa Tatălui în sens sabelian, în sensul în care ființa se amestecă și Dumnezeu se manifestă fie ca Tatăl, fie ca Fiu sau ca Duhul Sfânt.

Pr. Ciprian Apetrei:

Ca un singur personaj cu mai multe măști.

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

Exact, acest termen dădea posibilitatea să-l interpretezi ca pe un Dumnezeu care purta măști, odată e Tatăl, odată era Fiul. Acesta era pericol pentru taina dumnezeirii și atunci sinodalii de la Constantinopol, datorită luptelor și contestațiilor care s-au adus acestei formule au scos-o din Crez. Părinții, noi îi numim astăzi eretici, dar ei au fost sinceri în ceea ce au spus, ei s-au temut de termenul acesta și au spus noi riscăm să devenim sabelieni. Dorind să-L mărturisim pe Dumnezeu cel adevărat printr-un cuvânt pe care nu-l interpretăm corect putem să nu-L mărturisim.

Pr. Ciprian Apetrei:

Cititorii trebuie să înțeleagă că acești oameni veneau după lupte de 200 de ani legate de Sfânta Treime.

Pr. conf. univ. dr. Benga Daniel:

O dovadă a ceea ce spuneți acum este faptul că ni s-au păstrat foarte multe Crezuri baptismale diferite, avem Crezul de la Cezareea, Crezul de Ierusalim, cel de la Constantinopol, apoi Niceta de Remesiana ne-a lăsat un Crez. Dacă ne uităm în ele aceste Crezuri dezvoltau tradiții locale foarte vechi care în esență erau ortodoxe, deși un cuvânt se modifica aici sau dincolo. Crezul de la Niceea și Constantinopol aduce unitatea și frumusețea în formulare pentru că la Constantinopol avem un Crez extraordinar de frumos și echilibrat deși articolul despre Fiul este cel mai central. Partea hristologică este cea mai mare din întregul Crez pentru că în Hristos și în întruparea Sa și în învierea Sa s-a concretizat și descoperit Taina Sfintei Treimi și s-a realizat și mântuirea noastră. De aceea această dimensiune hristologică a Crezului a fost întărită la Niceea si Constantinopol și a rămas centrul vieții și a identității noastre creștine.

Comentarii Facebook


Știri recente