Al V-lea Congres al facultăților de teologie

Mănăstirea Nicula județul Cluj va găzdui în perioada 24-26 septembrie 2012 cel de-al V-lea Congres Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din România. La acest eveniment important pentru învățământul teologic universitar românesc vor participa reprezentanți ai facultăților de teologie ortodoxă din București, Cluj, Sibiu, Iași, Craiova, Arad, Alba Iulia, Oradea, Constanța, Pitești, Timișoara, Târgoviște, precum și ai departamentelor teologice ale celorlalte centre universitare din țară, informează Ziarul Lumina.

Întâlnirea din acest an este organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și va avea ca temă generală ‘Formarea, calitatea și competitivitatea în învățământul teologic universitar contemporan’. ‘Scopul acestui congres este implementarea noilor norme hotărâte de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce privește dimensiunea formativă a învățământului teologic universitar, precum și calitatea și competitivitatea în cadrul acestui sector de învățământ. De asemenea, la acest congres vor fi reiterate toate hotărârile și normativele cu privire la învățământul teologic universitar ortodox din România și vor fi discutate propunerile făcute de comisia Patriarhiei Române, referitoare la dialogul cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului’, ne-a declarat părintele Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal coordonator în cadrul Sectorului Teologic-educațional al Patriarhiei Române.

Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la eveniment va fi Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care va transmite mesajul Preafericirii Sale pentru acest congres. Întâlnirea va fi deschisă printr-o slujbă de Te Deum, oficiată de Înalt Preasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, continuat printr-o sesiune festivă în amfiteatrul Centrului de Studii Patristice al Mănăstirii Nicula. Aici vor lua cuvântul reprezentanți ai gazdelor congresului și cei ai Ministerului Educației și ai Secretariatului de Stat pentru Culte.

Posibile soluții pentru problemele învățământului teologic universitar românesc

Pe parcursul celor trei zile de discuții și prezentări de referate, participanții își vor putea forma o imagine asupra stării învățământului teologic universitar românesc și să găsească soluții la probleme precum: vocația teologului, pregătirea lui duhovnicească, impactul pregătirii teologice a tinerilor în societatea contemporană, relația dintre teologie și experiența duhovnicească, etica și calitatea cercetării teologice românești, precum și asigurarea unui standard de pregătire teologică. Vor fi stabilite, de asemenea, detaliile legate de organizarea și desfășurarea Congresului ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena, promotori ai libertății religioase și susținători ai Bisericii’, în anul 2013, precum și a Congresului național ‘Părintele Dumitru Stăniloae’, la 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice. Ultima zi a întâlnirii va fi rezervată întocmirii concluziilor finale ale congresului și va fi stabilită data următoarei întâlniri.

Concluziile și propunerile întâlnirii vor fi formulate într-un document final, care va fi adoptat de toți reprezentanții facultăților de teologie prezenți la acest congres și care se va fi înaintat spre aprobare Sfântului Sinod, la proxima ședință de lucru. Congresul facultăților de teologie ortodoxă din Patriarhia Română este organizat o dată la doi ani.

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…