Izvorul Tămăduirii este al doilea hram al Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, din județul Maramureș. Anul acesta la sărbătoarea Mănăstirii a participat și Preasfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Sărbătoarea a început din ajunul praznicului, 23 aprilie 2009, cu slujba Vecerniei și a Acatistului, după care Preasfințitul Justinian a rostit un cuvânt de învățătură. De la orele 22:00 a început slujba Privegherii de toată noaptea: Utrenia, Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Învierii Domnului, în timpul cărora s-au mărturisit 400 de credincioși, apoi de la ora 3:00, prima sfântă Liturghie a praznicului la care s-au împărtășit numeroși credincioși. La ora 6:00 a început Sfințirea Apei, continuând cu Taina Sfântului Maslu de obște. De la ora 9:00 s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de către Preasfințitul Justinian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Justinian, a ținut un cuvânt de învățătură de în care a vorbit despre binefacerile Maicii Domnului asupra celor ce o cinstesc. Răspunsurile de la strană, la toate sfintele slujbe, au fost date de către un grup de monahi și teologi. La hramul Mănăstirii Rohia au participat peste 8.000 de credincioși, precum și reprezentanți ai autoritățiilor locale, județene și centrale. După terminarea slujbei, credincioșii din Parohia Rogoz au oferit o agapă creștinească tuturor celor prezenți la acest mare praznic.
La 327 ani de la sfințire, Mănăstirea Sinaia și-a reinaugurat parcul. PS Varlaam, prezent la eveniment
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a slujit luni la hramul Mănăstirii Sinaia. Evenimentul a inclus aniversarea a 327 de ani de la sfințirea așezământului monahal și reinaugurarea parcului mănăstirii. Biserica veche a Mănăstirii Sinaia poartă…
Colocviu Ziarul Lumina: 12 recomandări pentru comunicarea Bisericii în societate
Patruzeci de jurnaliști din Centrul de presă Basilica, specialiști în comunicare, profesori și doctoranzi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București au participat…
Mitropolitul Laurențiu la Sâmbăta de Sus: De ce Maica Preacurată are un aşa de mare rol în viaţa noastră
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a slujit luni împreună cu Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, la hramul Mănăstirii „Brânccoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Slujba a fost oficiată la…
Asociația Femeilor Ortodoxe din Parohia Schiedam/Rotterdam a organizat pomenirea Doamnei Maria Brâncoveanu
Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române „Doamna Maria Brâncoveanu” a Parohiei „Sf. Grigorie Teologul“ din Schiedam/Rotterdam, Ţările de Jos, a organizat duminică pomenirea Doamnei Maria Brâncoveanu la biserica acestei comunități. Slujba a fost oficiată după Sfânta Liturghie…
Maica Domnului, o inimă de mamă care bate lângă inima lui Dumnezeu: Mitropolitul Teofan la hramul Mănăstirii Bistrița
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Bistrița din județul Neamț, unde a explicat de ce creștinii au atâta evlavie la Maica Domnului: „Ea știe precum nimeni altul cât de mult…