Ajutor pentru 200 de pensionari din Republica Moldova

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Federația Națională ‘Omenia’ a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România, în colaborare cu Mitropolia Basarabiei, a oferit un sprijin financiar pensionarilor din Republica Moldova, informează „Ziarul Lumina”. Federația Națională ‘Omenia’, un organism neguvernamental și neafiliat politic, are drept scop întrajutorarea și protecția socială a membrilor.

Două sute de pensionari din Republica Moldova au primit un ajutor financiar de 185 de lei moldovenești (echivalentul a 50 de lei românești) cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Prioritate în acest caz au avut veteranii și invalizii de război ai Armatei Române, precum și văduvele acestora, persoanele care au fost deportate, cât și cei mai nevoiași pensionari din parohiile Mitropoliei Basarabiei. Astfel, vineri, 30 decembrie 2010, de acest ajutor s-au bucurat pensionarii de la Biserica Deportaților din Chișinău. Pe 4 ianuarie, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, la Paraclisul mitropolitan ‘Sfântul Ioan Teologul’ au fost invitați veteranii de război ai Armatei Române, pensionari din parohii, cărora li s-a acordat ca sprijin câte 185 de lei.

Ideea de ajutorare a pensionarilor vine din partea Federației Naționale ‘Omenia’, care sprijină persoanele vârstnice din România.

‘În Anul European de Luptă împotriva Sărăciei și Excluziunii Sociale, federația respectivă a inițiat campania socială de strângere de fonduri ‘Dați un leu pentru pensionarii săraci!’, care se înscrie în seria proiectelor federației, ce vizează acordarea de ajutoare vârstnicilor aflați în risc social și cu afecțiuni grave de sănătate. Cunoscând situația similară în care se află pensionarii din Republica Moldova, Federația ‘Omenia’ a acordat suma de 10.000 RON ca sprijin pentru 200 de pensionari. Totodată, acest sprijin vine ca un cadou în perioada sărbătorilor de iarnă. Ne-am gândit, în primul rând, la veteranii de război ai Armatei Române și la foștii deportați, deoarece este cunoscut faptul că au suferit foarte mult și au fost neglijați de către stat în perioada sovietică’, a menționat părintele Andrei Deleu, responsabil de proiect.

Biserica, alături de cei în nevoi

La Paraclisul mitropolitan ‘Sfântul Ioan Teologul’, unde au fost invitați veteranii de război ai Armatei Române, a fost prezent și președintele Asociației Republicane a Veteranilor Armatei Române, Petru Ciobanu.

‘Suntem recunoscători atât Mitropoliei Basarabiei, cât și Fundației ‘Omenia’ pentru ajutorul financiar acordat nouă, oamenilor vârstnici, majoritatea bolnavi sau chiar țintuiți la pat, care ducem o viață puțin asigurată și avem nevoie de susținere materială și morală. Totodată, aducem sincerele noastre mulțumiri și părintelui Andrei Deleu, care ne-a contactat și ne-a bucurat de sărbători’, a mărturisit Petru Ciobanu, președintele asociației.

Federația Națională ‘Omenia’ a Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor din România a luat ființă în anul 1990 și este un organism reprezentativ, consultativ, neguvernamental și neafiliat politic, care are ca scop principal întrajutorarea și protecția socială a membrilor, apărarea acestora în raporturile cu autoritățile publice, respectarea și acordarea drepturilor prevăzute de Constituție și legile țării.

Comentarii Facebook


Știri recente