Familiile din judetul Suceava care au avut de suferit in urma inundatiilor de la sfirsitul saptaminii trecute vor primi ajutoare din partea Bisericii Ortodoxe Romane. Prea Cucernicul Parinte Mircea Nutu, Consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, a afirmat ca prin intermediul parohiilor din zona se vor face colecte pentru ajutorarea cu alimente si haine a celor afectati de inundatii. Totodata, Parintele Mircea Nutu indeamna toti crestinii din zona sa se alature aceastei actiuni a Bisericii Ortodoxe Romane si sa acorde la randul lor sprijin familiilor care au avut de suferit de pe urma ploilor din ultima saptamana: ‘Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor va lansa cateva circulare pentru parohiile din aceasta eparhie prin care va chema preotii si credinciosii la solidaritate si prin care va solicita adunarea de ajutoare pentru familiile sinistrate. Speram ca vom aduna la Suceava toti consilierii Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor si cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Parinte Arhiepiscop Pimen sa putem da curs acestei opere crestine de caritate si de ajutorare a familiilor care se afla in aceste clipe in necaz si greutati, opera care este specifica Bisericii Ortodoxe Romane. Nadajduim ca lumea crestina din Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor care asteapta un cuvant indemnator din partea Bisericii sa fie solidara cu Biserica si cu cei care asteapta ajutor din partea ei.’
De Sfinţii Trei Ierarhi, Patriarhul oferă Paraclisului Facultăţii de Teologie din Bucureşti un set de veşminte
Patriarhul României a dăruit Paraclisului universitar Sf. Ecaterina un set de veşminte liturgice necesar slujbelor în sobor. Cadoul a fost oferit în contextul hramului închinat ocrotitorilor învăţământului teologic, Sfinţii Trei Ierarhi, sărbătoriţi în 30 ianuarie.…
Creștinii din întreaga lume sunt chemați la reflecție și acțiune în pandemia de Covid-19: Document
Un document propus anul trecut de Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) și Consiliul Pontifical pentru Dialog Inter-Religios (PCID) încurajează comunitățile și organizațiile creștine să reflecteze la solidaritatea inter-religioasă și interconfesională într-o perioadă marcată de pandemia…
Dezbateri la Parlament despre ora de Religie: Patriarhia doreşte păstrarea unei ore pe săptămână în învățământul preuniversitar
Patriarhia Română doreşte păstrarea unei ore de religie pe săptămână în programa școlară și la liceele tehnologice și profesionale, așa cum se întâmplă la cele teoretice. Solicitarea a fost adresată miercuri, la Palatul Parlamentului, de…
Proiect educativ pentru liceeni: Tradiții și obiceiuri de o parte și de alta a Prutului
Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iași a inițiat un nou proiect transfrontalier în parteneriat cu Gimnaziul „Ion Creangă” din Țarigrad, Republica Moldova. Acesta, intitulat „Tradiții și obiceiuri de o parte și de alta a…
Scriitorul Alex Ştefănescu, realizator Trinitas TV, a fost decorat de Preşedintele României
Scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu a primit din partea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer. Distincţia i-a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută, de-a lungul întregii…