Ajutând pe cel bolnav Îi slujim lui Hristos – interviu cu Pr. Mircea Marian Pintică, coordonatorul preoților misionari de caritate din Arh. Bucureștilor

A sluji ca preot într-un spital nu este, pentru mulți dintre absolvenții de Teologie, un lucru ușor. Contactul cu cei suferinzi poate fi șocant dacă nu ești suficient de puternic și de răbdător cu tine în primul rând și cu cei cărora le ești pentru o zi, o săptămână sau, după caz, și luni de zile păstor sufletesc. Părintele Mircea Marian Pintică este coordonatorul tuturor preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. Deține această funcție din anul 2010 și din experiența acumulată în cei șase ani de pastorație în spital ne-a împărtășit și nouă în interviul de mai jos.

Cum ați descrie misiunea unui preot de caritate din spital?

Nu vă pot vorbi decât din experiența proprie. Sunt preot de caritate din iulie 2006 la Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’. Ca preot am început misiunea mea de la zero, înainte nemaiexistând alt preot în institut. La început am săvârșit slujbele în sala de mese, luând contact personal cu bolnavii și cadrele medicale. A fost o experiență unică în viața mea. Nu am știut prea multe despre pastorația din spitale, nefiind informat în cursurile de la facultate.

Pe parcurs, cu ajutorul colegilor, preoți la alte spitale, am început să cunosc mediul diferit din spital, căci preotul care lucrează în instituții de felul acesta trebuie să se încadreze și să se intercaleze cu programul medical. Nu poți săvârși sfintele slujbe în timpul vizitei medicale, nu poți să deranjezi actul medical. Sunt situații în care nu poți folosi tămâia sau focul deschis, lumânarea, mai ales în secțiile de ATI sau unde sunt instalații de oxigen.

Am săvârșit multe slujbe împreună cu părinți colegi din alte spitale, mai ales Sfânta Taină a Maslului. Preotul de caritate are un statut special acolo unde își desfășoară misiunea. Este înconjurat de aparatura medicală, el stă la căpătâiul celor suferinzi… mulți bolnavi aici îl cunosc pe Dumnezeu, aici încep să mediteze asupra vieții, își dau seama cât de trecători suntem pe acest pământ. Am întâlnit cazuri de bolnavi care s-au întors spre Dumnezeu, alții care și-au împietrit inima și s-au ridicat împotriva tuturor.

Prima întâlnire cu cadrele medicale și cu bolnavii mi-a provocat o emoție deosebită. Nu aveam experiența spitalului, nici medicii nu avuseseră preot acolo. A trebuit să mă adaptez mediului, să rânduim slujbele în funcție de programul medicilor.

Am pus câteva icoane în sala de mese, iar după ce ne-am cunoscut mai bine, am reușit să construim o capelă frumoasă în curtea spitalului. Așa a fost la început.

Alături de doctor, preotul este o prezență necesară în spital

Care este relația cu corpul medical? Cum văd medicii lucrarea preotului în spital?

Cei care lucrează în spital nu sunt indiferenți față de persoana preotului. Ei au încredere în el și îl ajută în pastorație. În secția unde slujesc eu sunt foarte mulți bolnavi cronici. E nevoie de multă delicatețe. Unii dintre ei stau perioade foarte lungi în spital, luni de zile, și nu sunt obișnuiți cu prezența zilnică a preotului acolo, pe când în spitalele unde pacienții nu necesită internare îndelungată prezența preotului este zilnic obligatorie în saloane.

Cei care nu sunt foarte duși la biserică văd în preot o persoană care anunță moartea, neconștientizând importanța Tainelor Spovedaniei și Împărtășaniei.

La început a fost foarte grea slujirea în spital, chiar deprimantă, cum este de altfel pentru toți cei care au intrat în contact cu spitalul pe o perioadă mai lungă. Dar există o lucrare nevăzută a lui Dumnezeu care ne întărește, căci Hristos ne spune în Evanghelie că ajutând pe cel bolnav Îi slujim de fapt Domnului: ‘Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine’ (Mt. 25, 35-36).

Știm că la început bolnițele, spitalele de mai târziu, se aflau în curtea bisericii. Majoritatea preoților de caritate au construit din 1990 încoace capele interioare sau biserici de lemn în curtea spitalelor unde își desfășoară activitatea. Aici se săvârșesc Sfânta Liturghie în duminici și sărbători și Sfintele Taine ori de câte ori bolnavii solicită acest lucru.

Majoritatea bolilor au o cauză spirituală, din cauza păcatelor săvârșite personal sau în neam. Cei care reușesc să fie ‘resuscitați’ din punct de vedere sufletesc pot și din punct de vedere fizic să treacă mai ușor peste boală.

Am întâlnit persoane pe care boala le deprima, dar și oameni care nu doar că au găsit un nou sens în viață, ci îi și încurajau pe cei din familiile lor spre a nu deznădăjdui. Are mare importanță cum primim boala, cu pace și rugăciune, senini sau cu spaimă, crispați. Cei credincioși își aduc aminte că Hristos prin suferința de pe Cruce ne-a mântuit.

Satisfacția este mare când ai putut ajuta la însănătoșirea unui om

O zi din viața unui preot de caritate.

După vizita medicală de dimineață și raportul de gardă, preotul trece prin saloane și rezolvă urgențele, persoanele care sunt grav bolnave pe care le spovedește și împărtășește, îi cheamă pe cei deplasabili la biserică pentru slujbe și rugăciuni.

Cel mai greu este pentru preoții care slujesc la spitalele de urgență. De curând am fost la un spital de acest fel din Prahova, care prelua cazurile venite aproape din întreg județul, pentru că multe din spitalele din acea zonă au fost închise, încât s-au aglomerat în municipiu toate urgențele.

Gândiți-vă ce înseamnă să vină în decurs de jumătate de oră șapte ambulanțe cu bolnavi! Câți medici trebuie să intre în acțiune! Iar preotul și el trebuie să fie lângă pacienți!

Există o uzură deosebită atât pentru medici, cât și pentru preot.

Dar există și bucurii în viața preotului de caritate. Pare de necrezut ca cineva să fie bucuros într-un loc plin de suferință, însă satisfacția este mare când ai putut ajuta la însănătoșirea unui om, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai reușit să-l faci să-l descopere pe Hristos în viața lui…

Preotul de caritate vine astfel să completeze lucrarea preotului de parohie. S-ar mai adăuga bucuria ridicării lăcașurilor noi de rugăciune situate în curtea spitalelor. Generația noastră îi reprezintă pe cei ce au construit și ridică lăcașuri de rugăciune în incinta spitalelor. S-a creat deja o tradiție a preoților de caritate și o experiență. Sunt aproape 20 de ani de pastorație în spital care se cere îmbogățită și aprofundată.

Cum ați simțit ajutorul pe care Patriarhia Română, implicit Arhiepiscopia Bucureștilor, îl acordă preoților de caritate din spital?

Părintele Patriarh Daniel a înființat cercurile pastoral-misionare ale preoților de caritate. S-a mediatizat situația preoților din spital în presa scrisă, radio și tv, pentru că despre noi nu știau decât cei care fuseseră în spital și familiile lor. Patriarhia Română sprijină pastorația din spitale, iar preoților slujitori în aceste instituții li se acordă o atenție deosebită. Astfel, de curând, din 27 de preoți de caritate din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, 14 slujitori au fost hirotesiți ca iconomi sau iconomi stavrofori de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Toți preoții de caritate au primit reverende, suprareverende și fesuri preoțești.

Care este numărul preoților de caritate slujitori în spitale din Arhiepiscopia Bucureștilor?

Sunt 48 de posturi de preoți de caritate în București, 11 în județul Prahova, dacă vorbim numai despre cei care slujesc pe lângă spitale. În total, numărul tuturor preoților de caritate din arhiepiscopie se ridică la 144.

Majoritatea slujesc la biserici sau capele, dar se fac demersuri pentru construirea de noi lăcașuri acolo unde este nevoie. Lunar, preoții de caritate din spital se adună la conferințele pastoral-misionare în cadrul Cercului pastoral ‘Comunicare și comuniune’, care a ajuns la ediția a XXI-a. Necesitatea acestui cerc pastoral este evidentă, dacă stăm să ne gândim la experiența pe care o pot împărtăși unii slujitori celor mai tineri, cazurile speciale de pastorație. Totodată, aici avem ocazia întâlnirii cu invitați importanți, medici, psihologi, profesori universitari care ajută prin cuvântul lor la lărgirea orizontului cunoștințelor preoților de caritate.

Prezența preotului de caritate a devenit un fapt necesar, deoarece el vine să umple un gol de asistență religioasă lăsat după anii comunismului în această instituție. Unii medici mărturisesc că dacă ei nu au avut timp să ajungă la biserică, Dumnezeu, prin preotul de caritate, a trimis biserica la ei. De când preotul a început să fie prezent în mijlocul lor, atitudinea lor s-a schimbat și au început să ajute chiar la ridicarea capelelor sau bisericilor de spital. Fiecare slujitor are un grup de medici mai apropiați de el, mai înduhovniciți, care îl sprijină în misiunea lui de alinare a suferinței și de tămăduire interioară a bolnavilor. (Interviu realizat de Augustin Păunoiu și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 8 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente