Ajunul Duminicii Ortodoxiei

În ajunul primei duminici a Postului Mare din anul 843 a avut loc Sinodul de la Constantinopol, în care a fost restabilit cultul icoanelor, privit ca o nouă victorie a Ortodoxiei asupra ereziilor. Triodul reproduce prin cântări de laudă, în slujba Privegherii a primei duminici din Postul Paștilor, biruința Bisericii asupra tuturor ereziilor. Cinstirea icoanelor în lumea ortodoxă are mărturii încă din epoca patristică, iar în țara noastră a fost acceptată și propovăduită secole de-a rândul.

Sâmbătă seara, la priveghere, se săvârșește slujba duminicii celei dintâi a Sfântului și Marelui Post, în care se pomenește dreapta credință. În cântări de laudă, Triodul vestește slava lui Dumnezeu prin cinstitele icoane – „Podoabă și cinste câștigând Biserica: Crucea Ta și cinstitele icoane și chipurile sfinților, cu veselie, Stăpâne, și cu bucurie Te slăvește”. Duminica Ortodoxiei, „zi plină de bucurie și de veselie astăzi s-a arătat, că luminează lumina dogmelor celor prea adevărate și strălucește Biserica lui Hristos, împodobindu-se acum cu înălțarea sfintelor icoane, și cu strălucirile chipurilor, și se face credincioșilor unire de Dumnezeu dăruită”.

Definiția dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic

La 3 octombrie 787, în ședința a VII-a a Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, s-a citit definiția dogmatică: „Noi păstrăm toate predaniile, scrise sau orale, printre care și cea referitoare la sfintele icoane care stă în armonie cu vestirea Evangheliei, căci Logosul divin S-a întrupat în realitate și nu în aparență. Urmând calea împărătească, învățăturile inspirate de Dumnezeu ale Sfinților Părinților noștri și predaniile Bisericii universale, în care sălășluiește Sfântul Duh, mărturisim cu toată convingerea și claritatea că, precum semnul sfintei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa și sfintele icoane demne de cinstire să fie pictate sau lucrate în mozaic sau din alt material și să fie așezate în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase, veșminte, ca fresce sau icoane portabile, în case sau la răspântii, fie că este icoana dumnezeiescului nostru Stăpân și Mântuitor Iisus Hristos, fie că sunt icoanele neprihănitei Stăpânei noastre, ale Sfintei Maicii Sale, ale sfinților îngeri, ale tuturor sfinților și drepților (…) căci, cu cât sunt mai des contemplate ca reprezentări biblice, cu atât mai mult este îndreptat credinciosul să-și amintească de prototip, să-i urmeze exemplul, să-i acorde cucernică venerare prin manifestări pioase, fără a fi aceasta înțeleasă ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, căci acea venerare adusă semnului sfintei și de viață făcătoarei Sfintei Evanghelii și altor sfinte obiecte, adică prin tămâiere, aprindere de lumânări și candele, cum ne învață vechea predanie, căci cinstea adusă icoanei se ridică la cel reprezentat în ea. Cine cinstește icoana cinstește persoana zugrăvită pe ea”.

La 4 martie 843, sinodul convocat la Constantinopol de patriarhul Metodie în timpul împărătesei Teodora condamna cele două sinoade iconoclaste de la Hieria (754) și Constantinopol (815), confirma hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice și aproba cultul icoanelor în Biserică. La 11 martie, în prima duminică a Postului Mare din anul 843, Metodie a fost întronizat patriarh al Constantinopolului, în prezența împărătesei Teodora și a fiului ei minor, Mihail al III-lea, iar deciziile sinodului din 4 martie au fost proclamate în mod solemn. Este momentul când se instituie Duminica Ortodoxiei, ziua restabilirii cultului icoanelor.

Trei mărturii ale cinstirii icoanelor în Biserica Ortodoxă Română

Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), în capitolul „Carea să începe pentru cinstirea icoanelor” din „Învățăturile” dedicate întregii societăți feudale laice – fiului său Theodosie, boierilor și viitorilor domni -, așază cinstirea icoanelor în fruntea povățuirilor sale: „Fătul mieu Theodosie și voao cinstiților și dulcilor miei domni, care veți fi în urma noastră domni și biruitori țărâi aceștiia, așijderea și dumneavoastră, iubiții miei boiari, așa vă învăț: întâiu să cinstiți cinstitele și sfintele icoane, pentru că icoanele cu adevărat sântu semnul și chipul Domnului nostru Iisus Hristos și pecetea Lui.”

Dincolo de aspectele istorice cunoscute și îndelung dezbătute ale disputei iconoclaste, părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993) face o descriere spirituală a acestui moment de cumpănă din istoria mântuirii: „Ca multe dintre ereziile din secolele primare ale Bisericii, așa și iconomahia (lupta împotriva icoanelor, n.r.) a reprezentat o încercare a filosofiei de a altera caracterul religios al Evangheliei și al Revelației creștine. Biserica a combătut toate acestea pentru a păstra caracterul religios al creștinismului: raportul de iubire dintre Dumnezeu ca persoană și oameni ca persoane, raport care singur e mântuitor pentru oameni, asigurându-le viața eternă în iubirea lui Dumnezeu”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel numără icoanele între „Comori ale Ortodoxiei”, numindu-le „oglinzi ale lumii veșnice”. Dincolo de studiul estetic sau admirația artistică a creației plastice, „aflată în biserică, adică în contextul celebrării liturgice și al mărturisirii credinței care i-a dat naștere, icoana cheamă la rugăciune”. De aceea, „atitudinea cea mai adecvată în fața icoanei este rugăciunea, în credință și dragoste”. Anul 2010 este închinat de Sfântul Sinod Crezului Ortodox, iar „cinstirea icoanei lui Hristos este forma cea mai concentrată a Simbolului de credință sau a mărturisirii credinței în Hristos și a iubirii față de El”.

Chipul blând și smerit al Domnului, icoana desăvârșită a Omului

Mâine sărbătorim Duminica Ortodoxiei. Prima duminică din Postul Sfintelor Paști (21 februarie 2010) a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a sublinia biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului (erezie care susținea că sfintele icoane nu trebuie cinstite) și, în general, asupra tuturor ereziilor. În această duminică, în toate bisericile și mănăstirile din Patriarhia Română se organizează colecte în bani pentru Fondul Central Misionar, destinat activităților misionare și operei social-caritative ale Bisericii Ortodoxe Române.

În pastorala adresată clerului și credincioșilor ortodocși la Duminica Ortodoxiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române explică ce înseamnă „icoană”. În Sfânta Scriptură citim că, la facerea omului, Dumnezeu S-a sfătuit și a zis: Să facem om după chipul și asemănarea Noastră… Și l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, adică după icoana Sa, pentru că icoană înseamnă chip, imagine, iar icoana (chipul) lui Dumnezeu după care l-a făcut pe Om este modul Lui de a fi: Unul în ființă, dar Treime de Persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în comuniune deplină de iubire și de viață. Această icoană – a Sfintei Treimi – nu poate fi înțeleasă cu mintea, nici descrisă sau reprezentată; Omul însuși era menit să o arate prin viața lui, ca într-o oglindă, în măsura unirii și asemănării sale treptate cu Dumnezeu.

Ce s-a ales însă de icoana Treimii în Om, în urma păcatului, știm cu toții, din nefericire: în loc de unitate, permanentă dezbinare; în loc de mulțime de persoane în comuniune, indivizi egoiști, luptând fiecare pentru interesul său. Izgonirea Omului din Rai, pe care am plâns-o duminica trecută, nu era atât pedeapsa lui Dumnezeu, cât propria alegere a Omului de a se îndepărta de Icoana sa, de a nu mai oglindi Treimea, înjosindu-se până la traiul necuvântătoarelor, cum zice Psalmistul: Omul, în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor. Așa înțelegem de ce Dumnezeu a interzis, în Legea Veche, orice imagine și icoană (chip), căci mintea strâmbă a omului și viața lui păcătoasă nu puteau oglindi și imagina drept pe Dumnezeu.

Dar Dumnezeu, în iubirea Lui, a căutat în tot felul restaurarea Omului; și a trimis pe Însuși Fiul Său Cel Unul-Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care este icoana Tatălui, cum spune Apostolul Pavel. El a restaurat în Sine pe Om, unit deplin cu Dumnezeu. La vederea Lui, toți oamenii buni s-au bucurat: magii, păstorii, drepții și proorocii, Ioan Botezătorul și Maica Domnului. Iar Apostolii, întâlnindu-L – cum am citit astăzi în Evanghelie -, nu s-au mai putut abține să strige de bucurie: Vino și vezi! Vino și vezi chipul blând și smerit al Domnului, Icoana desăvârșită a Omului! Cum să nu ne bucurăm și noi, văzând chipul Său curat, spre care tânjim cu toții? Lui i-am cântat astăzi: Preacuratului Tău chip – adică: Preacuratei Tale icoane – ne închinăm, Bunule…(Articol realizat Alexandru Briciu, publicat în „Ziarul Lumina” din 20 februarie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente