Ajunul Crăciunului

Ajunul Nașterii Domnului este o zi deosebită din punct de vedere liturgic. Ultima zi a Postului Crăciunului este zi de post mai aspru decât celelalte zile, deoarece se ajunează până la ceasul al IX-lea, când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere în amintirea postului profetului Daniel și al celor trei tineri din Babilon.

De asemenea, dacă Ajunul Nașterii Domnului Iisus Hristos cade în timpul zilelor săptămânii atunci în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare.

„Se cuvine să știm că dacă este Ajunul sâmbăta sau duminica, atunci se face Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se cântă în chiar ziua praznicului. La fel facem și la praznicul Sfintei și Dumnezeieștii Arătări, adică a Botezului Domnului. Să fie cu luare aminte, căci atunci când nu este ajunul sâmbăta sau duminica, se face Liturghia Marelui Vasile, iar în ziua praznicului se cântă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”, spune Sfântul Sava cel Sfințit în Tipicul Său.

Toate Liturghiile existente azi în Bisericile răsăritene derivă din cele două Liturghii de origine apostolică: cea a Sfântului Iacob și cea a Sfântului Marcu. Cea dintâi a dat naștere Liturghiilor din grupa ritului liturgic antiohian (Liturghiile de tip sirian), din care face parte și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an, după cum urmează: în primele cinci duminici din Postul Paștelui, în Sfânta și Marea Joi, în Sâmbăta Mare, în ziua pomenirii Sfântului Vasile cel Mare, adică pe 1 ianuarie, și în ajunul Crăciunului și al Botezului Domnului, dacă aceste zile cad în cursul săptămânii de luni până vineri.

Încă din secolul al IV-lea, în Ajunul Crăciunului, creștinii ajunau și tot atunci primeau ca și astăzi preoții în casele lor cu Icoana Nașterii pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Potrivit tradiției, în această zi preotul, însoțit de cântăreț, merge pe la fiecare gospodărie din parohie cu icoana Nașterii Domnului în mână, cântând, atunci când intră în casă, troparul acestei sărbători, vestind astfel Minunea Nașterii. De asemenea, în Ajun, colindătorii merg pe la casele oamenilor aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului, asemenea îngerilor și păstorilor care au vestit Minunea din Betleemul Iudeii.

Dicționarul explicativ al limbii române definește „colinda” drept „cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun sau de Anul Nou”. La români, colindatul depășește noțiunea de simplă datină, având o organizare aparte, cu diferite motive, sacre sau profane, pentru toate categoriile de vârstă sau sociale.

Desfășurarea propriu-zisă a colindatului începe în ziua Ajunului Crăciunului. Primii care colindă sunt copiii, care umblă, din casă în casă, cu Moș-Ajunul: „Bună dimineața la Moș-Ajun…”. În seara de Ajun, la slujba Privegherii Nașterii Domnului, în cadrul Vecerniei se cântă troparul Nașterii Domnului. După slujba Privegherii, noaptea de Ajun este a colindătorilor. Cetele de colindători vestesc Nașterea Pruncului Iisus până dimineața, după cum spune colindul: „Gazde mari, nu mai dormiți…”.

Comentarii Facebook


Știri recente