Ajunul Crăciunului

În Biserica Ortodoxă în ziua de 24 decembrie este Ajunul Crăciunului. Aceasta este zi de post aspru, în Bisericile Ortodoxe săvârșindu-se Sfânta Liturghie, de obicei a Sfântului Vasile cel Mare, însă anul acesta se va săvârși cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, deoarece Crăciunul cade duminica. În această zi preoții merg la casele credincioșilor vestind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Încă din secolul al IV-lea, în Ajunul Crăciunului, creștinii ajunau și tot atunci primeau ca și astăzi preoții în casele lor cu Icoana Nașterii pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. În tradiția ortodoxă românească, în Ajunul Crăciunului, la casele gospodarilor vin și colindătorii de diferite vârste, vestind prin cântec Nașterea lui Hristos. Ei închipuie pe îngerii și păstorii care au vestit în noaptea sfântă a Crăciunului că în ieslea Betleemului S-a născut Mântuitorul lumii.

Dicționarul explicativ al limbii române definește „colinda” drept „cântec tradițional cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulți, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun sau de Anul Nou”. La români, colindatul depășește noțiunea de simplă datină, având o organizare aparte, cu diferite motive, sacre sau profane, pentru toate categoriile de vârstă sau sociale.

Desfășurarea propriu-zisă a colindatului începe în ziua Ajunului Crăciunului. Primii care colindă sunt copiii, care umblă, din casă în casă, cu Moș-Ajunul: „Bună dimineața la Moș-Ajun…”. În seara de Ajun, la slujba Privegherii Nașterii Domnului, în cadrul Vecerniei se cântă troparul Nașterii Domnului. După slujba Privegherii, noaptea de Ajun este a colindătorilor. Cetele de colindători vestesc Nașterea Pruncului Iisus până dimineața, după cum spune colindul: „Gazde mari, nu mai dormiți…”.

Comentarii Facebook


Știri recente