Ajunul Bobotezei la Patriarhie

La Catedrala Patriarhală a fost oficiată pe 5 ianuarie 2012 Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Sărbătorii Botezului Domnului. De dimineață au fost săvârșite Ceasurile împărătești, slujbe care se săvârșesc în Biserica Ortodoxă doar de trei ori pe an: în Vinerea Mare, în Ajunul Crăciunului și în Ajunul Bobotezei. Dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii atunci în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare, iar în ziua Sărbătorii Epifaniei Domnului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, conform rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Ecleziarh al Catedralei Patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Imediat după Sfânta Liturghie a fost săvârșită Slujba Aghesmei Mari.

Slujba Aghesmei Mari se săvârșește atât în ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții binecuvintează apoi casele credincioșilor, cât și în însăși ziua Bobotezei, când se sfințește Agheasma pe care credincioșii o iau la casele lor, pentru tot anul.

Sfințirea apei sau Agheasma are o veche tradiție în Biserica creștină, iar în Constituțiile Apostolice sfințirea apei este atribuită Sf. Ap. Matia: „Despre apă și untdelemn hotărăsc eu, Matia, ca să binecuvânteze episcopul apa și untdelemnul, iar dacă lipsește episcopul, atunci s-o binecuvânteze preotul dimpreună cu diaconul”.

Comentarii Facebook


Știri recente