Ajunul Bobotezei la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor din Vasiova

În Ajunul Bobotezei, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Sărbătorii Botezului Domnului în paraclisul de iarnă al Mănăstirii „Sfântului Ilie de la Izvor” din Vasiova, informează TRINITAS TV.

Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian a spus: ‘Este într-adevăr o zi specială astăzi, pentru că ne aflăm în mijlocul dumneavoastră, dar este o zi specială pentru toată suflarea creștinească dreptmăritoare deoarece, iată, după ce l-am văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos născându-Se în Betleemul Iudeei, astăzi îl vedem Om desăvârșit, venind ca să primească pentru mântuirea noastră botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul’.

Chiriarhul a mers apoi, alături de soborul slujitorilor și de obștea mănăstirii, la izvorul de lângă așezământul monahal, unde a fost săvârșită Sfințirea cea Mare a apei, în prezența a numeroși credincioși.

După slujba de sfințire, toți credincioșii prezenți au fost binecuvântați cu Agheasmă Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente