Adunarea Generală a S.N.F.O.R. filiala Galați

În seara zilei de 3 aprilie 2012, în sala de conferințe a Protoieriei Galați, în conformitate cu prevederile statutare și legale, a avut loc Adunarea Generală a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe din România, filiala Galați, la care au fost prezenți pc. pr. Ionel Rotaru, consilier pentru probleme social-filantropice în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, preoți din slujirea socială, precum și coordonatorii de programe ai Comitetelor parohiale din Protoieria Galați, informează edj.ro.

Întâlnirea a debutat cu o privire duhovnicească asupra temei sinodale a anului 2012, consacrat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor”, prin susținerea unui referat intitulat „Sfântul Maslu – grijă pentru cel aflat în suferință”. În cadrul dezbaterilor au fost analizate atât aspectele teologice ale Tainei Sfântului Maslu, cât și implicațiile practice, concrete în viața celor aflați în suferință.

Potrivit prevederilor statutare, întâlnirea a continuat cu alegerea unor noi membri în structurile de conducere ale filialei, respectiv Consiliul Director, după care a fost expus raportul privind exercițiul financiar și raportul privind activitatea desfășurată în anul 2011. Totodată, au fost stabilite cele mai importante modalități de eficientizare a acțiunilor prevăzute pentru anul 2012, prin implicarea în activități comune a doamnelor preotese, a profesoarelor de religie și a membrilor comitetelor parohiale, pentru a sprijini, la nivel de parohie, toate acțiunile pe care S.N.F.O.R. – Galați le va desfășura în acest an.

La final, toți cei prezenți au primit mici daruri constând în iconițe, cărți de rugăciuni pentru bolnavi și broșura „Taina Sfântului Maslu”, editate de Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Comentarii Facebook


Știri recente