Adunarea generală a membrilor CAR din Mitropolia Olteniei

Membrii Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clericilor și credincioșilor laici din Mitropolia Olteniei s-au reunit joi, 20 februarie 2014, în cadrul Adunării generale anuale, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, după cum ne-a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

În cuvântul de deschidere, Mitropolitul Olteniei a remarcat rezultatele foarte bune înregistrate de CAR a Mitropoliei Olteniei și importanța ajutorului reciproc în relațiile dintre oameni. „Casa noastră de ajutor reciproc e o Biserică în care întrajutorarea este elementul principal. Dăruim și primim în același timp. Dăruim din ceea ce am primit și în felul acesta creștem și spiritual. Pentru că adevărata desăvârșire nu se realizează numai pe orizontală, care ne pregătește numai pentru viața aceasta pământească, ci mai ales pe verticală, care ne pregătește pentru o existență nemuritoare în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, am constatat că și în anul 2013 s-au împlinit lucruri frumoase, oamenii au fost mulțumiți de sprijinul primit și am încredere în această Casă ce reprezintă modelul comunitar pe care l-au promovat Sfinții Apostoli și care demonstrează că suntem interdependenți în această viață, suntem într-o continuă comuniune și completare reciprocă. Prin urmare, CAR-ul este locul ambiental, de comuniune și dragoste al tuturor celor care fac parte din Arhiepiscopia Craiovei și din Mitropolia Olteniei, iar roadele acestei comuniuni frățești se concretizează în ajutoarele acordate, rezultat al bunei chivernisiri a fondurilor financiare agonisite prin contribuția comună”, a precizat IPS Irineu.

În continuarea Adunării a fost prezentat Raportul cu privire la contul de gestiune și bilanțul gestionar pe anul 2013 și s-a aprobat Planul financiar pentru anul 2014. Din bilanțul activităților derulate în 2013, prezentat de părintele revizor contabil Cristian Nistorescu, am reținut faptul că CAR Mitropolia Olteniei avea la finele anului trecut un număr de 1454 membri cotizanți, reprezentând personal clerical dar și credincioși laici. De asemenea, a fost remarcată creșterea profitului realizat, fapt ce a permis acordarea mai multor ajutoare și dividente, în conformitate cu statutul juridic al organizației. Astfel, în afara celor 449 de persoane care au beneficiat de împrumuturi financiare, au mai fost acordate 100 de ajutoare pentru boală, 23 de ajutoare la naștere și 15 ajutoare pentru deces.

Casa de Ajutor Reciproc din Craiova funcționează sub patronajul Mitropoliei Olteniei și a fost înființată în anul 1949. După cum ne-a precizat președintele acesteia, părintele Cristian Grecu, în prezent ea este formată din membri cotizanți reprezentând clerici și credincioși laici din Arhiepiscopia Craiovei și Episcopia Severinului și Strehaiei.

Comentarii Facebook


Știri recente