Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Olimpiada și Eupraxia

Adormirea Sfintei Ana

Sfânta Ana era din seminția lui Levi și a fost fiica Mariei și a preotului Natan din neamul lui Aaron. Aceștia au trăit în timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 î.Hr.).

Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, căsătorită în Betleem, a născut pe Salomi; Sovi, căsătorită tot în Betleem, a născut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia și mama Sfântului Ioan Botezătorul; Ana, căsătorită în Galileea cu Ioachim și a născut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Deci Salomi, Elisabeta și Sfânta Fecioară Maria au fost verișoare primare.

La vârsta de trei ani, Preasfânta Fecioară Maria a fost dusă la templul din Ierusalim, unde i s-a dat învățătură, locuință și îngrijire într-una din clădirile templului.

După moartea lui Ioachim, Sfânta Ana s-a dus la Ierusalim lângă Sfânta Fecioară Maria. Ea și-a petrecut restul zilelor în rugăciune, post și fapte bune. A trecut la Domnul la vârsta de 79 de ani, iar Ioachim la vârsta de 80 de ani.

Sfinții Părinți de la al cincilea Sinod Ecumenic

Al cincilea Sinod Ecumenic (Constantinopol al II-lea) a fost convocat la Constantinopol de piosul împărat Iustinian I (527-565) în anul 553, pentru a determina ortodoxia a trei episcopi decedați: Teodor din Mopsuestia, Teodoret din Cir și discipolul lor, Ibas din Edessa. Aceștia au exprimat opinii nestoriene în scrierile lor.

Cei trei nu au fost condamnați la cel de-al patrulea Sinod ecumenic, care a condamnat monofizitismul. Îi condamnase doar un edict emis la inițiativa împăratului. Al cincilea Consiliu ecumenic a fost convocat pentru a rezolva această dispută.

La acest au participat 165 de episcopi. Papa Vigiliu, deși prezent la Constantinopol, a refuzat să participe la Sinod, deși a fost solicitat de trei ori să facă acest lucru de către deputații oficiali în numele episcopilor adunați și al împăratului însuși. Consiliul s-a deschis cu Sfântul Eutihie, Patriarhul Constantinopolului (552-565, 577-582), prezidând.

După opt ședințe prelungite, din 4 mai până în 2 iunie 553, împotriva lui Teodor din Mopsuestia s-a pronunțat anatema. În cazul celorlalți doi, au fost condamnate doar anumite învățături ale lor, dar ei nu au fost excluși din Biserică (anathema).

Papa Vigiliu a semnat și el concluziile Sinodului.

Părinții au mai analizat unele învățături greșite ale lui Origen, cunsocut învățător al Bisericii din secolul al III-lea. Învățătura lui despre preexistența sufletului uman a fost condamnată. Alți eretici, care nu au admis învierea de obște (universală) a morților, au fost și ei condamnați.

Cuvioasa Olimpiada

Fericita Olimpiada s-a născut la Constantinopol (între 361 și 368) într-o familie din marea aristocrație imperială. Tatăl său, contele Seleucos, și mama sa murind atunci când ea era încă copil, Olimpiada a fost dată spre a fi crescută de una din rudeniile sale, Procopiu (Procopie), guvernator de Constantinipol, care a însărcinat cu educația sfintei pe Teodosia, sora sfântului Amfilohie de Iconium (cf. 23 noiembrie).

Astfel, Olimpiada a avut relații prietenești și familiare cu sfântul Grigorie Teologul, sfântul Grigorie de Nyssa (care i-a și dedicat Comentariul său la Cântarea Cântărilor) și cu alți bărbați de seamă ai Bisericii, pe care mai târziu i-a și ajutat, ori de câte ori au venit la Constantinopol, chiar dacă unii, ca Teofil al Alexandriei (385-412), s-au întors mai târziu împotriva ei .

Din tinerețe Olimpiada a strălucit nu doar prin frumusețea trupească, dar și prin înțelepciunea și credința ei. În anul 386 s-a măritat cu Nebridios, prefectul Constantinopolului, dar acesta a murit înainte ca ei să trăiască împreună.

Acum Olimpiada a decis să își dăruiască viața ei Domnului, ca văduvă și fecioară în același timp, și de a pune imensa ei bogăție în slujba Bisericii. Dar în momentul în care ea a refuzat o a doua căsătorie, cu Elpidios, rudă a împăratului Teodosie, Statul i-a confiscat toate bunurile și a fost împiedicată să frecventeze pe oamenii Bisericii până când avea să se supună dorinței împăratului.

Dar, la întoarcerea din campania militară contra lui Maxim (388), împăratul, din admirație pentru zelul ei în asceză și virtute, i-a restituit toate bunurile.

Imediat, sfânta Olimpiadă a început să dea milostenie și să facă opere de binefacere cu imensele sale bogății. Și-a vândut poprietățile ce avea Tracia, în Bitinia, în Galatia și în Capadocia, casa, somptuasele locuințe de la Constantinopol și a făcut peste tot case de primire pentru călători, spitale, biserici și o mănăstire, în spatele porticului meridional al Sfintei Sofia, care a ajuns să adăpostească mai mult de 250 de viețuitoare: mai întâi slujnicele sale și alte rudenii, la care s-au adăugat apoi multe femei din înalta societate a imperiului.

Pentru viața ei dedicată în întregime lui Hristos, Sfântul Patriarh Nectarie (381-397, prăznuit la 11 octombrie) a numărat-o pe dânsa în rândul diaconițelor, slujire pe care a împlinit cu cinstire și fără de cusur.

Diaconițele, alese dintre fecioarele sau văduvele de o vârstă înaintată (60 de ani în acea vreme, apoi 40 ani), erau hirotonite prin punerea mâinilor și puteau să intre în altar, însă ele nu erau considerate ca făcând parte din cler.

Slujirea lor constă în principal în vizitarea și ajutorarea bolnavilor, asistarea preotului la botezul femeilor și alte câteva sarcini auxiliare. Ele nu puteau nici să învețe în public nici să boteze (cf. Constituțiilor Apostolice 3, 6, 1-2). Slujirea diaconițelor ca căzut încet-încet în desuetudine odată cu dispariția aproape completă a botezurilor de adulți, în secolul al XII-lea.

În anul 398, când Sfântul Ioan Gură de Aur (prăznuit la 13 noiembrie) s-a urcat pe tronul patriarhal de la Constantinopol, Olimpiada a găsit în el nu doar pe părintele duhovnicesc pe care și-l dorea, autoritatea în materie de interpretare a Scripturii, păstorul care se îngrijea de turma să mai mult decât de propriul său trup, ci și un prieten, atât pentru zile bune, cât și pentru dificultățile ce le întâmpină adesea din cauza corectitudinii și verticalității ei.

Olimpiada s-a pus deci în slujba sfântului patriarh cu ardoare, suportând toate cheltuielile lui materiale și făcând din belșug milostenie, așa cum sfântul o sfătuia.

De altfel, singura persoană masculină admisă în Mănăstirea ei era Sfântul Episcop, care venea adeseori și le instruia pe surori cu învățăturile sale. Pe câteva din ucenițele sale din această mănăstire le-a și hirotonit diaconițe, de altfel.

Sfântul Ioan Gură de Aur a avut multă laudă pentru Sfânta Olimpiadă, drept pentru care a arătat către dânsa mare bunăvoință și dragoste duhovnicească. Când Sfântul Ierarh a fost pe nedrept trimis în surghiun (în Armenia, la anul 404), Sfânta Olimpiadă și celelalte diaconite au primit aceasta cu mare tristețe.

Ultima oară când a părăsit biserica sfântul le-a chemat la sine pe diaconițe: Olimpiada, Pentadia, Proklia and Salbina, le-a spus cum că îndârjitele acuze care i se aduc or să ajungă la un sfârșit, dar de văzut nu o să mai vadă aproape de loc. Le-a rugat să nu părăsească acea biserică, ci să slujească pe mai departe celui de îi va urma. Sfintele femei au căzut înaintea sfântului vărsând lacrimi.

În ciuda sfaturilor sfântului, Olimpiada a refuzat să-l recunoască pe succesorul lui și chiar a purces la apărarea cauzei Sfântului Ioan Gură de Aur. În această vreme, un incendiu a izbucnit în catedrala Sfânta-Sofia și o parte din palatul imperial a fost distrusă de flăcări. Atunci, toți susținătorii Sfântului Ioan Hrisostom au căzut sub bănuiala incendierii, și au fost aduși pentru cercetări în fața prefectului Optat.

Au chemat-o și pe Sfânta Olimpiadă la judecată supunând-o la o riguroasă cercetare. Au amendat-o la plata unei mari sume de bani pentru crima de incendiere, cu toată nevinovăția să și lipsă de probe.

După această sfântă a părăsit Constantinopolul și s-a stabilit la Cizic (la marea Marmara). Dar nici aici persecutorii nu i-au dat pace, astfel că, după încă un interogatoriu, în anul 405 sfânta a fost trimisă în exil la Nicomedia, unde sfânta a îndurat multă suferință și lipsuri. Sfântul Ioan i-a scris din surghiun 17 scrisori, mângâindu-o în durerea ei și îndemnând-o la răbdare pentru Domnul. La 25 iulie 408 Sfânta Olimpiadă a trecut la cele veșnice, încoronată împreună cu mărturisitorii pentru credință.

Sfânta Olimpiada a apărut în vis episcopului de Nicomedia și cerând ca trupul să îi fie pus într-un sicriu de lemn și aruncat în mare:”Acolo unde valurile vor purta coșciugul acolo lăsă trupul meu să fie îngropat”.Coșciugul a fost adus de valuri într-un loc numit Briktoi aproape de Constantinopole.

Locuitorii acelor locuri, cunoscând că acestea sunt de la Dumnezeu, au luat moaștele și le-au așezat în biserica închinată Sfântului Apostol Toma, unde au început a facă multe minuni și vindecări. Dar în timpul unei invazii a perșilor, biserica a fost arsă dar moaștele s-au aflat întregi. Sub Patriarhul Serghie (610-638), moaștele au fost mutate la Constantinopole și puse în mănăstirea de maici ctitorită de Sfânta Olimpiadă, distrusă în timpul revoltei lui Niceta (anul 532), dar reconstruită de împăratul Iustinian.

Cuvioasa Eupraxia

Cuvioasa Eupraxia a fost soția lui Antigon, o rudă a împăratului Teodosie cel Mare (379-395) și a trăit în Constantinopol. Dumnezeu le-a dăruit o fetiță căreia i-au pus numele ca al mamei, adică Eupraxia.

După doi ani, a rămas orfană, căci Antigon a murit. După cinci ani, Eupraxia și fiica ei au părăsit Constantinopolul și au mers la mănăstirile din Tebaida Egiptului. În cele din urmă s-au oprit la o mănăstire de maici. Aici au stat timp de doi ani, după care mama Eupraxiei s-a mutat la Domnul.

Aflând împăratul de moartea timpurie a soției rudei sale, a vrut să o scoată pe fiica acesteia din acea mănăstire și să o căsătorească cu fiul unui senator. Însă Eupraxia i-a răspuns printr-o scrisoare în care îl ruga pe împărat să o lase să slujească Mântuitorului Iisus Hristos și să îi împartă averea rămasă de la părinți, săracilor.

Așa s-a întâmplat, căci Eupraxia a rămas în mănăstire unde și-a îmbunătățit viața duhovnicească. Dumnezeu a învrednicit-o chiar cu darul facerii de minuni. Cuvioasa Eupraxia a trăit până la vârsta de 30 de ani când a trecut la Domnul, fiind înmormântată în cimitirul mănăstirii lângă mama ei.

Comentarii Facebook


Știri recente