Admiterea în anul 2010 la Seminarul Teologic Liceal „Nifon Mitropolitul” din București

Tinerii interesați să urmeze Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București au la dispoziție 60 de locuri pentru anul școlar 2010-2011. Înscrierile la examenul de admitere vor avea loc în perioada 11-14 iunie și se pot înscrie absolvenți de gimnaziu care au promovat testele naționale sau care au obținut certificat de capacitate.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, părintele profesor Aurel Mihai, Directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul”: „Esențialul este să fie absolvent al clasei a VIII-a, să aibă media de admitere, adică să fi trecut prin toate celelalte etape de pregătire și de evaluare. De asemenea, este necesară întocmirea unui dosar care să aibă la bază, alături de recomandarea preotului, a consiliului parohial și a școlii cu mediile obținute și binecuvântarea Chiriarhului, în cazul nostru a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”.

Susținerea examenului se va desfășura în perioada 15-17 iunie, iar rezultatele vor fi afișate pe 18 iunie, aflăm tot de la părintele profesor Aurel Mihai: „Tematica este afișată pe site-ul Ministerului, dar o pot găsi și prin formele prin care noi ne promovăm școala, la Târgul Educațional, târgul de oferte sau pliante. Pentru probleme de aptitudini, respectiv vizita medicală și muzica, cu admis sau respins, iar proba de cunoștințe religioase, ce se desfășoară pe durata a două ore, dintr-o tematică pe care potențialii candidați au avut-o la dispoziție pe tot parcursul anului școlar”.

Mai multe detalii despre admiterea la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București se pot afla de pe site-ul www.seminarortodoxbucuresti.ro, dar și de la secretariatul acestei instituții de învățământ, din strada Radu Vodă nr. 24 A, sector 4.

Comentarii Facebook


Știri recente