Admitere la Facultatea de Teologie din Sibiu

Săptămăna viitoare începe perioada de admitere pentru locurile rămase neocupate în urma sesiunii din iulie, la studiile de licență și de master. De asemenea, începe perioada de înscriere pentru absolvenții care doresc să urmeze pregătirea academică în cadrul școlilor doctorale.

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu scoate la concursul de admitere din această toamnă mai multe locuri pentru cursurile de licență și de master. Astfel, la secția Teologie Pastorală, cei interesați pot candida pe 10 locuri bugetate și pe trei locuri destinate etnicilor rromi. În cazul în care cele trei locuri destinate minorităților rrome nu se vor ocupa, acestea vor trece la locurile cu taxă pentru Teologie Pastorală. La secția Asistență Socială, Facultatea de Teologie din Sibiu scoate la concurs 20 de locuri bugetate și 15 cu taxă La cursurile de master, toate locurile disponibile sunt cu taxă. La secția Teologie Sistematică sunt disponibile 12 locuri, iar la secția Teologie Istorie sunt scoase la concurs 11 locuri. Pentru cei interesați de secția Teologie Practică, sunt puse la dispoziție șapte locuri, iar la secția Educație Creștin-Ortodoxă sunt disponibile 15 locuri.

Perioada de înscriere pentru sesiunea de admitere din această toamnă este 9-12 septembrie, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Candidații vor avea pe 13 septembrie examenul ce constă în mai multe probe eliminatorii. Prima dintre acestea este examenul psihologic, după care cea de aptitudini muzicale. În cele din urmă, candidaților li se vor verifica cunoștințele religioase la o probă scrisă și una orală.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…