Activitățile ierarhilor din Duminica a XXVII-a după Rusalii

În Duminica a XXVII-a după Rusalii, 7 decembrie a.c., Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ținut un cuvânt de învățătură în Paraclisul patriarhal, cu hramurile „Sfântul Mucenic Gheorghe” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit, împreună cu Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, la Catedrala episcopală din Arad. Înaltpreasfințitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, a slujit alături de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, la Mănăstirea Neamț, în timp Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit la Catedrala mitropolitană din Craiova. Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, a asistat la slujba Sfintei Liturghii la Catedrala mitropolitană din Timișoara, în timp ce Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Târgoviște. Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Împărați Constantin și Elena”, iar Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit în parohia Gura Solcii, Protopopiatul Rădăuți. Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvărșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, în timp ce Preasfințitul Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei, a slujit în parohia Broșteni, Protopoiatul Buzău II. Preasfințitul Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala din Curtea de Argeș, cu prilejul hramului – „Sfânta Muceniță Filofteia” -, în timp ce Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, a slujit în Catedrala episcopală din Galați. Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Eftimie Murgu, Protopopiatul Băile Herculane, iar Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit în parohia „Sfântul Nicolae” – Oradia-Ioșia, Protopopiatul Oradea. Preasfințitul Iustinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Baia Mare, în timp ce Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit în Paraclisul Catedralei din Drobeta-Turnu Severin. Preasfințitul Damaschin, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Nicolae” din Oltenița, iar Preasfințitul Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit în parohia „Sf. Gheorghe” din municipiul Sfântul Gheorghe. Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sfinții Apostoli” din Alexandria, în timp ce Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a slujit la Mănăstirea Comana. Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Drăgăneștii de Sus, iar Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit la Mănăstirea Halmyris. Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Clișeni, Protopopiatul Zalău, în timp ce Preasfințitul Vincențiu, Episcop-Vicar Patriarhal, a slujit în parohia „Sf. Gheorghe” – Plevnei din Capitală, iar Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, la Mănăstirea Pasărea. Preasfințitul Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Jercălăi, iar Preasfințitul Irineu Bistrițeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit la Catedrala „Sf. Nicolae” din Năsăud. Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Sf. Nicolae” din Cluj-Napoca, în timp ce Preasfințitul Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, a slujit la Biserica „Sfântul Nicodim” din Craiova. Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Timișoara Dacia, Protopopiatul Timișoara, în timp ce Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a slujit în parohia Botești, Protopopiatul Roman. Preasfințitul Corneliu Bârlădeanu, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Florești, județul Vaslui, în timp ce Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Catedrala episcopală din Baia Mare.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 286/ 9 decembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente