Activitățile ierarhilor din Duminica a IV-a după Rusalii, 5 iulie 2009

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la biserica cu hramul „Învierea Domnului” din Lugoj, înconjurat de Preasfințitul Timotei, Episcopul Aradului, Ienopolei, Hălmagiului și Hunedoarei, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului și de Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit la paraclisul „Sfântul Nicolae” de la Cetatea Neamț, împreună cu Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la parohia Râușor din Protopopiatul Făgăraș, în timp ce Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a slujit la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova. De asemenea, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a slujit la Mănăstirea Crucea din jud. Constanța, iar Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la biserica Capu Câmpului II, Protopopiatul Suceava 2.

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, în timp ce Preasfințitul Gherasim, Episcopul Râmnicului, a efectuat vizite pastorale în eparhie, iar Preasfințitul Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie la parohia Bentu, Protoieria Buzău 2. Preasfințitul Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului, a slujit la parohia Lehcioarele, Protopopiatul Mihoveni, iar Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, a slujit la Catedrala episcopală din Galați. Preasfințitul Corneliu, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinții Arhangheli” din Vaslui.

Preasfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în parohia Romănești, Protopopiatul Satu Mare, împreună cu Preasfințitul Macarie, Episcopul Europei de Nord. De asemenea, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a slujit la paraclisul Catedralei episcopale din Turnu Severin, în timp ce Preasfințitul Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a slujit la parohia „Sfânta Anastasia” din Călărași, iar Preasfințitul Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, în localitatea Ciceu, Protopopiatul Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, s-a aflat în parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Zâmbreasca, Protopopiatul Roșiorii de Vede, iar Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei, a slujit în parohia Albești-Cungrea, Protopopiatul Slatina II, în timp ce Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, a slujit la biserica militară cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Tulcea.

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în localitatea Păușa, Protopopiatul Zalău, în timp ce Preasfințitul Varsanufie, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit la Catedrala patriarhală.

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit în parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Protopopiatul Piatra Neamț, iar Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, la Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din parohia Comăna de Jos, Protopopiatul Rupea; Preasfințitul Irineu Bistrițeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit în biserica din Bonț, Protopopiatul Gherla, în timp ce Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului, a slujit la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, iar Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la parohia Ghilvaci, Protopopiatul Carei.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente